Locații

Cascada Cornet se află pe cursul de apă Pârâul Cornet, la doar 5 km în amonte față de localitatea Nădrag din județul Timiș. Diferența de nivel a albiei pârâului dintre partea de sus și partea de jos a cascadei este de aproximativ 5 m. Cascada este puțin cunoscută, dar din an în an este vizitată de un număr tot mai mare de turiști.

Aflat pe raza comunei Fârdea, barajul care a determinat formarea lacului Surduc a început să fie ridicat în anul 1972. Acumularea Surduc a atins în anul 1977 aproape 25 milioane metri cubi de apă, ea fiind însă proiectată pentru acumularea unui volum de apă de 51 milioane metri cubi. Lacul Surduc are ca scop principal asigurarea cu apă potabilă a zonei Timişoara, apărarea împotriva inundaţiilor şi, bineînţeles, are şi un scop turistic, fiind un loc unde iubitorii de pescuit şi de agrement se pot bucura în voie. Cu o suprafaţă de 460 de hectare, lacul Surduc este cel mai mare lac din judeţul Timiş. Apa lacului nu îngheaţă, ceea ce creează condiţiile necesare pentru supravieţuirea pe timp de iarnă a mii de păsări acvatice.

Este o rezervație naturală de tip paleontologic situată în Dealurile Lipovei, pe teritoriul administrativ al comunei Bara, la 10 km de municipiul Lugoj. Rezervația are o suprafața totală de 4 ha. În zona aflată în perimetrul său savantul T. Fuchs a identificat 52 de specii de moluște. Locul fosilifer Rădămănești este considerat unul din cele mai interesante depozite din întreg bazinul Pontic, fiind bogat în fauna fosilă. Sursă text și foto: http://www.turismlugoj.ro/

Lunca Pogănișului este o rezervație naturală situată la 27 km de Timișoara, în zona localităţii Sacoşu Turcesc, dar şi a satelor apropiate, cum ar fi Berini, Blajova, Cadar, Niţchidorf. Scopul rezervației este de a proteja habitatul lalelei pestrițe (Fritillaria meleagris), specie ocrotită prin Convenţia de la Berna. Laleaua pestriţă creşte pe o suprafaţă de 75,5 ha în Lunca Pogănişului, într-o pădure rară de stejar, frasin şi jugastru, în amestec cu carpen, ulm, păr pădureţ, cireş şi măr pădureţ. Plantă mediteraneeană, laleaua pestriță se mai întâlnește în Cheile Turzii, la Tușnad, pe malul Oltului, Hărman și în rezervația Domogled-Valea Cernei.

În hotarul satului Murani, comuna Pişchia, pe o suprafaţă de 200 de hectare, se întind „Mlaştinile Murani”, un loc în care trăiesc specii deosebite de păsări şi unde găsesc loc de hibernare egrete şi raţe sălbatice care vin din Nordul Rusiei şi Ţările Baltice, îndreptându-se, de obicei, spre Marea Mediterană pe un culoar ce trece deasupra Banatului.

Mlaștinile Satchinez formează o rezervație naturală ornitologică care se întinde pe 242 de hectare în hotarul localităţii Satchinez. Acest habitat natural este o reminiscență a vechilor mlaștini care acopereau până la mijlocul secolului al VIII-lea aceste ținuturi. A fost înființată în anul 1942, la propunerea ornitologului Dionisie Linția, cuprinzând terenuri mlăștinoase în aval de Satchinez. În prezent, rezervația are suprafața de 194 ha și cuprinde rezervația propriu-zisă, zona tampon de tip mozaic, ce cuprinde Acumularea Satchinez, Balta Bărăteaz, Balta Mare, Balta Zootehnie și Balta Verbuncu. Aici trăiesc peste 53% dintre speciile de păsări întâlnite pe teritoriul României. Vegetația luxuriantă existentă în perimetrul rezervației propriu-zise constituie un excelent camuflaj pentru cuibărit și clocit. Între speciile protejate care cuibăresc aici se numără ciocîntorsul (Recurvirostra avosetta), egreta mică (Egretta garzetta), egreta mare (Egretta alba), piciorongul (Himantopus himantopus), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), stârcul galben (Ardeola ralloides), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), stârcul roșu (Ardea purpurea), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax) și altele. Andrei Kiss, doctor în științe biologice, care a efectuat studii de-a lungul unor îndelungi perioade la Satchinez, a identificat în arealul rezervației 5 specii de păsări sedentare, 55 de specii de păsări oaspeți de vară, 36 de specii de păsări de pasaj și 17 specii de păsări oaspeți de iarnă. Această rezervație a fost declarată arie protejată, iar din 1991 valoarea ei de unicat a fost recunoscută de forurile internaționale care militează pentru protecția păsărilor, precum Bird Life International. Perioada în care pot fi văzute păsările în rezervație este între 15 aprilie —15 septembrie, dar în toamnele și iernile mai blânde se întâmplă să mai rămână câte un exemplar din păsările migratoare pe aceste meleaguri. Sursă informații și foto: http://turism-satchinez.ro/rezervatia-ornitologica-mlastinile-satchinez/; https://www.facebook.com/POIM-Mlastinile-Satchinez-1176366682509114/

Pădurea Verde este situată în partea de nord-est a orașului Timișoara, întinzându-se pe o suprafață de 724 ha. Are un important rol ecologic, contribuind la echilibrarea climatică a zonei. În secolul al XVIII-lea suprafața de pădure era mult mai vastă, defrișările începând în secolul al XIX-lea, în vederea înființării comunei Dumbrăvița. Actuala pădure are un caracter artificial, fiind amenajată pentru prima oară în anul 1860 de către Serviciul Silvic Maghiar. Au urmat alte două amenajări în anii 1894 și 1908. În anul 1947 este amenajată de Direcția Silvică Arad și inclusă în Ocolul Silvic Timișoara, ocol de vânătoare. Pădurea Verde este străbătută de un afluent al Canalului Bega, Pârâul Behela, pe o distanță de 2,6 km, acesta alimentând lacul de la Dumbrăvița, un important loc de agrement pentru turiști și pentru pescari. Dintre speciile de arbori întâlnite în Pădurea Verde amintim: cerul, frasinul, jugastrul, cornul, stejarul pedunculat, paltinul de câmp, arțarul tătăresc, ulmul de câmp. Predominanți sunt stejarii și trebuie spus că există aici și arbori cu vârsta cuprinsă între 101 și 120 de ani. Punctele de atracție din Pădurea Verde sunt: monumentul Rezistenței anticomuniste din Banat, Muzeul Satului și Grădina Zoologică. În Pădurea Verde se organizează diverse festivaluri, târguri, petreceri cu muzică și voie bună, picnicuri. Festivalul Vânătorilor, Târgul Roadele Toamnei, Târgul produselor tradiționale ecologice și meșteșugărești din Banat sunt doar câteva dintre manifestările care reunesc iubitorii de divertisment în mijlocul naturii. Sursă text: http://timisoara.eventya.eu/

Pajiștea cu narcise de la Bătești, cunoscută și sub denumirea de Grădina cu flori a Banatului este rezervație naturală de interes național din anul 1995, fiind unica de acest fel din județul Timiș. Aflată între orașul Făget și comuna Margina, rezervația ocupă o suprafață de 20 ha, scopul acesteia fiind de a ocroti specia Narcissus poeticus. Tot aici crește și Iris sibirica, o specie protejată de stânjenei. În România se mai pot vedea poiene cu narcise în rezervațiile naturale din localitatea Vad, judeţul Braşov și din Racâş-Hida, județul Sălaj. Sursa foto: https://dumitrutoma.wordpress.com/

Parcul Alpinet, numit în trecut Arboretum, este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Timișoarei, fiind situat pe malul stâng al Canalului Bega, între Podul Traian și Podul Tinereții. Creat de Mihai Demetrovici în anul 1924, cu prilejul unei întâlniri a horticultorilor din România, parcul conține diverse specii alpine și subalpine. Terenul denivelat a permis realizarea mai multor terase cu ziduri din piatră, de aici provenind și denumirea de Alpinet, care i-a fost atribuită ulterior. Aleea de pe faleză oferă o perspectivă deosebită a malului drept al Begăi, acoperit cu vegetație ornamentală, cu numeroase rășinoase, având turlele Catedralei Mitropolitane în fundal. Parcul Alpinet a fost reamenajat concomitent cu faleza Parcului Catedralei, plopii piramidali de pe malul apei fiind înlocuiți atunci cu Magnolia kobus. În mijlocul parcului se găsește Restaurantul Flora, aproape de faleză. Surse text și foto: http://www.timisoreni.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Parcul Botanic al Timișoarei este situat în spatele Spitalului Municipal și ocupă o suprafață de aproape 9 ha. Primul plan al acestei grădini botanice aparține arhitectului Silvia Grumeza și datează din anul 1966. În perioada 1986-1990 au fost plantate aici peste 1.650 de specii de plante, pe criterii fitogeografice și estetice, aduse din parcuri din țara, provenite din colecții particulare sau din schimburi internaționale de semințe. Din toate aceste specii de colecție au mai rămas astăzi puțin peste 200, ele fiind grupate în mai multe sectoare și subsectoare: Flora ornamentală Flora și vegetația României Flora regiunii mediteraneene Flora Americii Flora Asiei Sectorul sistematic al plantelor Sectorul flora medicinală Sectorul flora tropicală. Grădina Botanică din Timișoara s-a deschis pentru vizitatori la data de 29 iunie 1986. Accesul este gratuit. Sursă text și foto: https://timisoara.eventya.eu/

Parcul Central „Anton Scudier” face parte și el din salba de parcuri aflate de-a lungul canalului Bega, fiind situat în apropierea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe. Pe locul actualului parc se afla cândva un cimitir militar, care s-a închis în anul 1770, osemintele fiind mutate în Cimitirul din Calea Lipovei un secol mai târziu, la ordinul generalului Anton Scudier, care a dorit ca aproape de centrul orașului să fie amenajat un loc de promenadă. Din momentul înființării, parcul a purtat numele generalului, fiind cunoscut până în secolul al XX-lea cu denumirea de Parcul Scudier. După moartea generalului, a fost ridicată în parc o statuie, spre cinstirea memoriei acestuia, statuie care a fost distrusă în primul război mondial. În prezent, în centrul parcului se află un monument comemorativ înălțat în cinstea ostașului român, iar una dintre alei a fost amenajată cu busturi sculptate ale celebrităților orașului Timișoara. Dintre arborii și arbuștii pe care îi putem întâlni în Parcul Central amintim: bradul alb, bradul de colorado, bradul argintiu, molidul, salcâmul, castanul, ulmul, arțarul, ienupărul, magnolia, iasomia, forsiția, buxus, salix. Datorită meselor de șah montate aici, Parcul Central atrage numeroși pasionați ai acestui sport al minții. Surse text și foto: http://www.banatulazi.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Parcul Civic sau Parcul Cetății este situat în zona centrală a Timișoarei, în spatele Hotelului Continental, având o suprafață de 76.000 mp. Între anii 1730-1961, pe terenul actualului parc a funcționat Cazarma Transilvania sau Cazarma Ardeleană, una dintre cele mai mari cazărmi militare din Europa, situată în vecinătatea cetății Timișoarei. Demolarea ei avea drept scop construirea unui centru civic, proiect care a fost abandonat, în locul lui amenajându-se Parcul Civic. În perioada 1968-1971 s-a construit clădirea cea mai înaltă a Timișoarei – Hotelul Continental, precum și bulevardul care traversează parcul, ulterior plantându-se numeroși arbori, care constituie astăzi o oază verde în centrul orașului, un loc pentru tranzit și recreere. Tot în Parcul Civic se află unul dintre simbolurile Timișoarei - Ceasul floral, un ceas al cărui design se schimbă de două ori pe an. Surse text și foto: https://www.pressalert.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Parcul Dendrologic Bazoș este situat la 20 de kilometri de Timișoara, în Bazoșu Nou, comuna Bucovăț, județul Timiș. Ocupă o suprafață de 60 de hectare și cuprinde Parcul Mare, Parcul American și mai multe pepiniere destinate cultivării speciilor exotice. Parcul a fost amenajat între anii 1909 - 1914 la inițiativa contelui Ludovic Ambrozy, ambasador al Imperiului Austro-Ungar în Statele Unite ale Americii. Populat inițial cu zeci de specii botanice de pe continentul nord-american, parcul numără astăzi peste 1100 de specii de copaci de pe toate continentele. Parcul Dendrologic Bazoș a fost declarat arie protejată în anul 1994 și face parte din Asociația Internațională a Grădinilor Botanice. Are cea mai completă colecție de stejari americani și carya din România. Tot aici se află și cel mai bătrân stejar din județul Timiș, cu o vârstă de peste 500 de ani, având circumferința de 6 m și înălțimea de 30 m. Sursă foto: https://www.facebook.com/PARCUL.DENDROLOGIC.BAZOS/

Parcul Dendrologic din stațiunea Buziaș ocupă o suprafață de 20 ha, unde pot fi întâlnite multe specii de copaci, dintre care cel mai răspândit este platanul. În trecut, în Parcul dendrologic trăiau numeroase veveriţe, care deveniseră mascote ale Parcului, însă acum pot fi văzute din ce în ce mai rar. În ultimii ani, Primăria orașului împreună cu Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș fac eforturi pentru a repopula parcul cu veverițe și organizează anual Festivalul Veverițelor. Colonada acoperită din lemn, construită în stil bizantin în anul 1875, la cererea împăratului Franz Joseph, reprezintă o altă atracție a Parcului. Colonada face legătura între Izvorul Josif, Hotel Phoenix, bazar, Izvorul Mihai și Cazino, având rolul de a proteja pe amatorii de promenade împotriva precipitațiilor sau a soarelui, dar și un efect benefic în curele celor veniți la tratament, aceasta datorându-se aerului puternic ionizat negativ. Colonade asemănătoare se mai găsesc la Karlovy Vary și Baden-Baden, dar lungimea impresionantă a colonadei din Buziaș (500 metri) o fac să fie unică în Europa. Surse foto: http://buzias.ro/; https://www.facebook.com/hotelparcbuzias/

Parcul Justiției este amplasat între Parcul Catedralei și Parcul Rozelor, pe bulevardul C.D. Loga, foarte aproape de sediul Primăriei Timișoara. Are o suprafață de 26.200 mp. În anul 1996, în mijlocul parcului s-a înălțat un monument în memoria persoanelor deportate în Bărăgan între anii 1951-1956. Operă a arhitectului Sorin Gavra, monumentul a fost ridicat de către Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan, în momentul comemorării a 45 de ani de la deportare. În interiorul parcului urma să fie construit Palatul Justiției, motiv pentru care parcul poartă denumirea de astăzi. Surse text și foto: http://www.timisoreni.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Parcul Natural Lunca Mureșului este situat în vestul României, în judeţele Arad şi Timiş, limitrof zonei fiind chiar oraşul Arad (centrul său se găseşte la 4 km de limita estică a zonei). Parcul Natural Lunca Mureşului se întinde de la Arad pâna la graniţa maghiară, de-a lungul râului Mureș. Are o suprafaţă de 17.455 ha şi include zona îndiguită a Mureşului; este o zonă inundabilă, situată între digurile construite pe fiecare parte a râului şi între terasele înalte ale aceluiaşi râu. Lunca Mureşului Inferior este un ecosistem tipic de zonă umedă cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri aluviale, galerii de sălcii şi plopi, precum şi zăvoaie şi şleauri de câmpie, important loc de cuibărire şi pasaj pentru cca. 200 de specii de păsări, multe dintre ele fiind sub un regim strict de protecţie pe plan internaţional. În ultimii ani au reapărut aici castorii, o specie dispărută încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Râul Mureș, care desparte nord-estul județului Timiș de județul Arad, poate fi traversat cu bacul la Igriș, comuna Sânpetru Mare. În apropierea locului de traversare a Mureșului se află insula Igriș, cu o suprafață de 3 ha, o zonă naturală protejată. Sursă info: http://www.luncamuresului.ro/

Parcul Poporului, denumit în prezent Parcul Regina Maria, este situat în cartierul Fabric, între străzile J. H. Pestalozzi, Splaiul Nistrului, str. Episcop I. Lonovici și Bd. 3 August 1919, având o suprafață de 45.100 mp. Este cel mai vechi parc al Timișoarei, luând ființă la inițiativa guvernatorului Voivodinei și al Banatului Timișan, contele Johann von Coronini-Cronberg, în jurul anului 1852. De-a lungul timpului, parcul a cunoscut denumiri diferite, cum ar fi: Varosliget, Parcul Coronini, Parcul Orașului, Parcul Regina Maria, Parcul Tineretului. Cu o rețea de alei și cu numeroase specii de arbori, predominant foioși, parcul se limitează în partea sa sudică cu un podeț pe brațul vechi al Canalului Bega, podeț existent și în anul 1852. În partea estică se află cinematograful Parc, vechiul restaurant și chioșcul pentru fanfara militară nemaiexistând în prezent. În cadrul parcului este amenajat un miniteren de fotbal și exista mese pentru ping-pong. În anul 2009 s-au reamenajat aleile, s-a restaurat gardul, acesta fiind prelungit pe bd. Vasile Pârvan și pe str. Pestalozzi, și s-a amenajat un sistem de irigații modern. În prezent parcul servește pentru tranzit și în scop recreativ. Surse text și foto: http://www.timisoreni.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Parcul Rozelor se află în zona centrală a orașului, în apropierea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe și reprezintă una dintre atracțiile turistice ale Timișoarei. Peste 10.000 de trandafiri roșii, roz, albi, galbeni și mov sunt grupați în funcție de soiuri, fiind delimitați prin garduri vii de buxus. Parcul a fost amenajat spre sfârșitul secolului al XIX-lea de către renumiții arhitecți peisagiști, cultivatori și exportatori de plante ornamentale, Wilhelm Mühle și Wenceslas Franz Niemitz. Parcul a fost realizat în stil franțuzesc și englezesc și a fost inaugurat la 19 iulie 1891, cu ocazia Expoziției Universale pentru Industrie și Agricultură din Timișoara. La 16 septembrie 1891, însuși împăratul Franz Joseph vizitează această Grădină Regală de Trandafiri a Timișoarei, ceea ce atrage faima acesteia de „oraș al trandafirilor”. De-a lungul timpului, parcul a purtat denumiri diferite: Parcul Franz-Joseph (Franz Joseph Park), Rozariul Regina Maria (Königin-Maria-Rosarium), Grădina Trandafirilor (Rosengarten), Parcul Trandafirilor, Parcul de Cultură și Odihnă, Parcul Ștefan Plăvăț, în prezent având numele de Parcul Rozelor. Parcul Rozelor a fost reamenajat de mai multe ori, fiind complet distrus atât în primul, cât și în al doilea război mondial. În anul 1934, parcul se întindea pe o suprafață de 25.000 mp, fiind cel mai mare rozariu al Europei de sud-est la acea vreme. Rozariul cuprindea peste 1.200 de soiuri și specii de trandafiri, dintre care unele erau considerate rarități sau noutăți pe plan mondial. În perioada interbelică s-a construit în parc și teatrul de vară al Timișoarei. În anul 1965 s-a realizat catalogul soiurilor de trandafiri din Parcul Rozelor. O modernizare amplă a cunoscut parcul în perioada 2011-2012, când s-au plantat trandafiri noi, numărul soiurilor ajungând din nou la peste 1.200. În prezent parcul este întins pe o suprafață de 37.000 mp și este mărginit pe latura sa sudică de numeroase sălcii, aflate pe malul canalului Bega. Dacă vă propuneți o vizită în Timișoara, nu uitați de Parcul Rozelor și de renumitele festivaluri care se desfășoară anual pe scena teatrului de vară de aici: Festivalul Inimilor în luna iulie, Festivalul de Operă și Operetă la sfârșitul lunii august, Ruga Timișoarei la mijlocul lunii septembrie. Ziua Trandafirului se sărbătorește în fiecare ultimă zi de joi a lunii mai a fiecărui an. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Peștera Albastră, cunoscută și sub denumirea de Peștera Pietroasa, este situată în Munții Poiana Ruscăi, la 12 km de Făget, la o altitudine de 340 metri, având o lungime de 370 metri. Denumirea de Peștera Albastră se datorează dominantei cromatice, numită de speologi „albastru de Pietroasa”. Intrarea în peșteră este strâmtă, dar pe măsură ce se înaintează, spațiul se lărgește descoperind stalagmite şi stalactite scăldate în nuanţele unui albastru unic. Peştera are o coloană de 7 m înălţime, numită „Tibia şi Peroneu”. Localnicii spun că săpăturile arheologice au scos la iveală un depozit de cereale, ceramică neolitică şi chiar resturi scheletice ale ursului de peşteră. În peșteră trăiesc specii diferite de lilieci. La acest obiectiv se poate ajunge pe jos, din Pietroasa, pe lângă postul de poliţie şi apoi coborând valea. Drumul durează în medie o oră; la un moment dat valea se îngustează, se trece de pârâu, drumul continuându-se apoi pe partea stângă a versantului. Pentru a ajunge în Pietroasa, se va circula pe următoarele căi de acces: pe DN6, ce leagă Timişoara de Lugoj, pe DN 68A Lugoj - Făget - Margina, DC 108 Margina - Curtea, şi continuând cu DJ 684 Curtea - Pietroasa - Poieni şi cu DC 111 Curtea - Fărăşeşti.

Peștera Românești este cea mai cunoscută peșteră din Munții Poiana Ruscă, fiind menționată și sub numele de Peștera Mare de la Fereșești sau Peștera cu Apă. Primele cercetări efectuate în Peștera Românești au fost realizate de Theodor Ortvay-Orthmayr în anul 1872. Cercetări speologice mai complexe s-au întreprins abia în anul 1963, când s-a întocmit și primul plan topografic al peșterii. Galeriile accesibile turiștilor însumează 340 metri. Intrarea este lată de 9,5 metri și înaltă de 2 metri. Galeria principală este aproape rectilinie, atingând dimensiunile cele mai mari în Sala Liliecilor, numită astfel datorită coloniei de lilieci ce sălașluiește aici. Temperatura medie în peșteră este cuprinsă între 6 și 8 grade Celsius. Peștera beneficiază de o acustică deosebită, aici fiind organizate concerte de muzică clasică, jazz, blues, rock sau electronică. Primul concert găzduit de Peștera Românești a avut loc în anul 1984. Accesul în zonă se poate face pe drumul dintre Deva și Lugoj - DN 68A pâna în localitatea Coșava, din Coșava urmându-se șoseaua spre Valea lui Liman până în satul Românești. De aici se urmează traseul marcat - cruce galbenă - ce părăsește satul în dreptul cimitirului și duce până la peșteră (1 h mers pe jos). Traseul dintre sat și peșteră este accesibil cu mașini de teren sau cu garda mare până într-o poiană situată la câteva sute de metri de intrarea în peșteră. Sursă informații: http://www.speotimis.ro/

Zona turistică a judeţului Timiş include şi comuna Nădrag. În apropierea localităţii a fost descoperită de unul dintre promotorii turistici ai Nădragului, Nelu Balaş, o peşteră care-i poartă numele. Descoperitorul ei o consideră aproape la fel de bogată în stalactite ca şi faimoasa Peşteră a Urşilor din Munţii Apuseni. Nelu Balaș este considerat „Omul munților Poiana Ruscă”, fiind cunoscut în Europa și chiar și în America pentru cabanele suspendate, în care urcai ajutat de scripeţi, iar trecerea între ele se făcea pe tiroliene. Descoperitor de peșteri, Nelu Balaș a pus în valoare şi 15 sfincşi, dar şi Monumentul Turismului de pe o vale din apropierea Nădragului, care este cel mai vechi din ţară, fiind ridicat în 1914.

Unici în România, vulcanii noroioși aflați la ieșirea din localitatea Pișchia către Fibiș se prezintă sub forma unor ochiuri de apă clocotită într-un crater unic, existența lor datorându-se prezenței dioxidului de carbon din această zonă bogată în ape minerale. Localnicii îi numesc „Forocici”. Ei par cratere in care fierbe apa, apa fiind de fapt rece. Datorită faptului că ies la suprafață gaze reci din interiorul pământului, se formează niște „bolboroase”. Noroiul este mai fluid, formându-se niște calote sferice în care apa, în amestec cu gazele și argila, bolborosește. Bătrânii din zonă vin aici pentru a-și alina durerile reumatice, băgând picioarele în apa care bolborosește. Gazele emanate de bălțile vulcanilor noroioși pot provoca amețeli celor sensibili. În timpul verilor secetoase, vulcanii nu sunt vizibili, apa fiind secată, peisajul devenind spectaculos însă pe timp de ploaie. Sursă text și foto: http://turismpischia.ro/