Castele și Conace

Localitatea natală a poetului romantic Nikolaus Lenau poartă din anul 1926 numele de Lenauheim, pentru a cinsti memoria acestuia. El este considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi austrieci ai secolului al XIX-lea. În faţa primăriei din comună se află statuia lui Lenau, iar pe strada principală funcţionează Casa Memorială Nikolaus Lenau şi Muzeul de Etnografie. Casa Memorială Nikolaus Lenau a fost înființată în anul 1932. Clădirea care găzduiește muzeul a fost construită în anul 1775, azi fiind declarată monument istoric. Este casa unde în anul 1802 s-a născut poetul Nikolaus Lenau. În aripa stângă a clădirii, sunt expuse manuscrise, cărți, decupaje din presa vremii, fotografii, tablouri, busturi, copii xerox etc., toate amintind de viața și activitatea lui Nikolaus Lenau. În aripa dreaptǎ a clǎdirii se aflǎ muzeul etnografic. Cele opt încǎperi prezintǎ modul în care au trǎit şvabii bǎnǎţeni cu mult timp în urmǎ. O încǎpere aparte este dedicatǎ istoriei locale. Principalele evenimente din istoria comunei sunt prezentate pe panouri de perete. Documente şi manuscrise de o valoare deosebitǎ pot fi descoperite într-o vitrinǎ. În altǎ încǎpere se gǎsesc scule şi unelte care oglindesc munca zilnicǎ a populaţiei ţǎrǎneşti. O imagine autenticǎ despre stilul de locuit şi amenajamentul unei case şvǎbesti la finele secolului al XIX-lea oferǎ camerele reconstituite în stil tipic. Unul dintre cele mai valoroase exponate în camera de locuit şi dormit este un pat pictat din anul 1821. Pot fi admirate de asemenea un leagǎn, un cǎrucior de copii, scaune sculptate, un scrin şi altele. Bineînţeles cǎ nici vechea maşinǎ de cusut marca Singer nu putea sǎ lipseascǎ în ambient. Camera „bunǎ” servea drept camerǎ „de paradǎ”. În bucǎtǎrie se aflǎ o sobǎ şi veselǎ din timpuri strǎvechi. „Şpaisul”, cǎmara şvabilor bǎnǎţeni, adǎpostea proviziile de alimente şi ustensile de bucǎtǎrie. O atracţie deosebitǎ reprezintǎ marele alai de rugǎ (Kirchweih), care reuneşte cea mai mare colecţie de porturi populare şvǎbesti. Pǎpuşile expuse, provenind din mai toate comunele bǎnǎţene, sunt îmbrǎcate în costume tradiţionale de sǎrbǎtoare. Casa natalǎ a lui Nikolaus Lenau a fost restauratǎ în anul jubiliar 2002 la iniţiativa comunei Lenauheim, a Asociaţiei Şvabilor Bǎnǎţeni din Bavaria şi a Asociaţiei etnicilor germani din Lenauheim emigraţi în Germania (HOG Lenauheim). Expoziţiile din cadrul muzeului Lenau au fost amenajate de cǎtre specialişti de la Muzeul Banatului. Surse text și foto: http://www.casememoriale.ro/; http://turismtimis.ro/; https://www.lenauheim.de/

Castelul Banloc, construit pe un plan în formă de „U”, este o clădire masivă, cu ziduri groase (cca. 1,25 m) din cărămidă arsă, cu fațada principală orientată spre sud, iar spre nord cu două aripi formând o curte terasată (curtea de onoare). Pe fațada de sud, ca unic ornament, castelul avea un atic prevăzut cu blazonul din piatră al familiei Karátsonyi. Acest însemn heraldic a fost păstrat și după ce castelul a devenit proprietatea Casei Regale a României, fiind dat jos după anul 1948. Însemnul heraldic exista și pe un mozaic din curtea de onoare a castelului. Tot aici mai era menționat anul “MDCCLIX”. Aticul a căzut definitiv la cutremurul din anul 1991. Fațada de nord a castelului prezintă mai multe elemente de decorațiuni: ferestrele podului de formă barocă, altoreliefurile cu tematică bine definită (motive heraldice și cu tematică inspirată din mitologia greco-romană) încastrate în zidărie. Pe lângă acestea, importante sunt feroneria de secol XVIII ce închidea curtea de onoare, precum și lampadarele din fier forjat (câte unul pe fiecare colț al curții) și care în structura lor decorativă aveau specificat anul 1793. Deși nu există mărturii în acest sens, se pare că desele reprezentări ale zeului Pan (în parc au existat cel puțin două statui ale căror fragmente se găsesc în prezent la Muzeul Banatului din Timișoara) sunt strâns legate de numele localității: Panloch – Panloc – Banloc nume care s-ar traduce prin “Locul stăpânului”. Venind de la Deta spre Banloc, la capătul unei impresionante alei de aproape 500 de metri, străjuită de pini – din specia Pinus Nigra – se afla Poarta Andrássy sau Poarta leilor. Denumirea din urmă se datora celor doi grifoni care decorau pilonii principali. Numele porții și al aleii este inspirat de cel al Carolinei Andrássy, soția contelui Karátsonyi Jenő (Eugen) și a fost adaptat de locuitorii comunei sub denumirea de „Drumul Andrașului”. În prezent poarta mai există doar în fotografii și vederi de epocă. A fost demolată prin anii ’70 ai secolului trecut și odată cu ea au dispărut și grifonii. Situată pe latura de nord a parcului, o poartă în stil „neogotic englezesc”, ce există și azi, asigura accesul spre și dinspre gara aflată la aproape 2 km spre nord. Pentru vizitare: persoană contact - Aurel Laioș (tel. 0723365295) Sursă text și foto: http://turismtimis.ro/

Castelul Huniade este o clădire monument istoric, cea mai veche din Timișoara, fiind martora celor mai importante evenimente din viața cetății, de-a lungul a sute de veacuri. Având în vedere frământările politice din Ungaria secolului al XIV-lea, regele Carol Robert de Anjou și-a mutat reședința la Timișoara, construind aici un castel puternic fortificat. Construcția, ridicată pe o insulă, a fost finalizată în anul 1315, înconjurând o curte imensă de formă patrulateră și fiind legată de restul orașului printr-o punte mobilă. Castelul a fost refăcut între anii 1443-1447 de către Ioan de Hunedoara, comite de Timiș. După reconstrucție, clădirea a servit drept reședință tuturor regilor, căpitanilor de oști, precum și nobililor care poposeau în Timișoara. Chiar și în timpul ocupației otomane, beilerbeiul Vilaietului de Timișoara locuia la castel. Clădirea castelului a fost deteriorată în timpul asediului cetății de către armata austriacă, starea acesteia agravându-se în timpul Revoluției din anii 1848-1849. Castelul a fost reconstruit în cadrul unei perioade de 7 ani, fațada fiind modificată substanțial. În prezent, castelul păstrează foarte puțin din arhitectura inițială, dar și-a menținut amplasarea în jurul curții patrulatere, fiind dominat de un turn-donjon de mică înălţime, decorat cu creneluri la extremitatea superioară. Intrarea principală este flancată de doi pilaștri masivi, care au în partea superioară câte o colecție de arme specifice Evului Mediu, relevând aspectul gotic al castelului. Din anul 1947, clădirea Castelului Huniade servește drept sediu al Muzeului Banatului, găzduind secțiile de istorie și de științele naturii. În prezent, Castelul Huniade se află în reparații, Muzeul Național al Banatului fiind găzduit de Bastionul Therezian. Surse text și foto: https://www.facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial/; https://timisoara.eventya.eu/

Castelul Nakó, una din bijuteriile arhitecturale ale Banatului, este situat în centrul orașului Sânnicolau Mare. Construit în anul 1864 de contele Kálmán Nakó, în stil neoclasic, castelul este străjuit de un turn în stil medieval și are 99 de încăperi. Pe vremuri, în castel existau o bibliotecă cu 5000 de volume, picturi, statui, mobilă sculptată, porțelanuri rare, scrisori de la Deák Ferenc, Jókai Mór, Franz Liszt și Richard Wagner. Valorile din castelul conților Nako au dispărut imediat după Primul Război Mondial. De-a lungul timpului, clădirea a servit ca sediu al primei școli agricole din România, sediu legionar, cazarmă-depozit de armament, după al Doilea Război Mondial găzduind, pe rând, o școală de tractoriști, apoi o școală agricolă. În anul 1975, Primăria Sânnicolau Mare a organizat în castel Muzeul „Béla Bartók”, pe care l-a inaugurat în 1981. În castel a mai funcţionat şi Casa Pionierilor, iar după Revoluţie a devenit discotecă, club de calculatoare şi sală de forţă. În prezent, castelul este sediu al Casei de Cultură și al Muzeului orașului. Clădirea este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Timiș. Pentru vizitare: persoană contact - Gheorghe Mândran (tel. 0727749627)

Conacul Wekerle-Petala din Clopodia este declarat monument istoric, împreună cu anexele sale și cu parcul dendrologic, unde pot fi întâlnite specii deosebite de arbori, cum ar fi platanii argintii și nucii americani. Construcția a fost ridicată în anul 1840 de Nyeky Antal, în stil baroc rural, fiind refăcută apoi în stilul neoclasic, în vogă la sfârșitul secolului al XIX-lea. Particularitatea construcției este mica loggie străjuită de cele două turnuri plasate asimetric față de axul fațadei. După Marea Unire din 1918, conacul a ajuns în proprietatea generalului Vintilă Petala, care a locuit aici până în anul 1951. În anii 90, conacul a fost retrocedat strănepoatei generalului, Marie-Rose Mociornița, care l-a vândut familiei Erina, astăzi fiind în proprietatea SC Quintino Agriculture. Tot în Clopodia se găsește și conacul Manase, al cărui ultim proprietar a fost Manase Iuliu, în prezent fiind în proprietatea familiei Bărboi. Ambele conace se pot vizita din exterior.

Colonelul Iosif Csekonics (1757- 1824), născut la Kőszeg, un orăşel din vestul Ungariei, dintr-un tată de origine croată, Paul Csekonics, devine proprietarul moșiei Jimbolia în anul 1800. Ca și alte familii de nobili care au cumpărat terenuri întinse, cu sate întregi, familia Csekonics a construit mai multe castele, dintre care cele mai frumoase clădiri sunt Castelul Csekonics – numit și castelul interior şi castelul Csito, ridicat între 1863-1870, limitrof Jimboliei, şi care a fost distrus după primul război mondial. Castelul Csekonics există și astăzi, impresionând prin rafinamentul arhitecturii sale. Se presupune că vechiul castel a fost construit la începutul secolului al XIX-lea, când generalul Iosif Csekonics şi-a dat demisia din funcţia de comandant al hergheliei din Mezőhegyes şi s-a retras pe moşia din Jimbolia. Între anii 1907 şi 1908 s-a demolat aripa estică, cea orientată spre strada Republicii. Astfel inițiala formă de U s-a transformat în L, aceasta fiind și înfățișarea de azi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, castelul servea drept reşedinţă contesei văduve Leontina Csekonics şi drept casă de oaspeţi a familiei. După tratative îndelungate cu familia nobiliară, comuna Jimbolia a cumpărat castelul în 1935, demarând ample lucrări de reconstrucţie şi renovare. Din 1937 clădirea adăposteşte primăria şi administraţia comunală. Sursă info și foto: http://banatur.com/

Conacul Hodoni, recent restaurat, este declarat monument istoric, fiind inclus pe lista monumentelor de arhitectură a judeţului Timiş. Satul Hodoni (Odon, Odogny, Odoign, Hodony) este menţionat în documente începând cu anul 1717. În anul 1812, familia de baroni Manaszy-Barco dobândeşte proprietatea şi îşi ia co-nomenul „de Hodony”. Familia Manaszy-Barco de Hodony este importantă în zona Banatului, având numeroase alte proprietăţi şi membrii ai familiei activi în Parlamentul de la Budapesta. În anul 1840 se construieşte “curia” (conacul) familiei de baroni, amplasată pe un domeniu care cuprindea numeroase clădiri anexe, parcuri, plantaţii de arbori şi alei. Amplasamentul domeniului, vizibil în hărţi din anii 1860, este identic cu cel de astăzi. După anul 1874, domeniul trece succesiv în proprietatea altor familii: 1874 arhiducele Ioan deToscana, în 1877 este proprietară Francisca Todesco, în 1879 proprietarii au fost Eross Bela si Gheza, iar de la aceștia, în 1888, l-au cumparat Kastory Ioan și Mihai, ultimul ramânând proprietar pentru o perioadă mai îndelungată. În timpul celui de-al doilea război mondial, domeniul a fost cumpărat de către Toma Surlaş, comerciant din Timişoara. În anii 60 domeniul este naţionalizat de regimul comunist şi trecut în proprietatea statului. Conacul şi domeniul înconjurător au funcţionat ca şi casă de protocol pentru societatea Comtim. În anul 2004 este redobândit de proprietarii de drept. În prezent, Conacul Hodoni este o locaţie destinată exclusiv evenimentelor de ţinută, situată în mijlocul naturii, într-un domeniu de peste 10 ha, format din parc dendrologic cu specii rare de copaci, iaz şi livadă cu multe feluri de pomi fructiferi. Fie că este vorba de evenimente private, ca nunţi, botezuri, reuniuni de familie sau de firmă ca prezentări, conferinţe, seminarii, training-uri, sesiuni de teambuilding, Conacul Hodoni este o locaţie ideală, rafinată şi discretă pentru un eveniment memorabil. Sursă text și foto: http://www.conaculhodoni.ro/; https://www.facebook.com/conaculhodoni/

Conacul Liptay, unul din monumentele istorice ale Banatului, corespondent al stilurilor arhitecturale baroc și neoclasic, este situat în centrul comunei Lovrin, lângă biserica romano-catolică. Construcția a fost începută în anul 1817 de către Friedrich Liptay, descendent al unei străvechi familii din partea superioară a Ungariei. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, tatăl său, căpitanul Anton Liptay, fusese împroprietărit cu pământ în zona așezărilor Gottlob și Lovrin de către împăratul Leopold al II-lea. La doi ani după începerea lucrărilor de construcție, s-a amenajat și parcul din jurul conacului, acesta întinzându-se pe o suprafață de 1,5 ha. Parcul era în stil englezesc și cuprindea și un lac de mici dimensiuni. A reprezentat mult timp o atracție a comunei Lovrin, rivalizând în frumusețe cu parcurile timișorene. În parc se află și acum vechiul turn de apă, la acest moment dezactivat parțial, fosta casă pentru spectacole, clădirile care serveau pe vremuri ca grajduri și magazii. În aceeași perioadă a fost construită și biserica romano-catolică, în vecinătatea conacului. În prezent, conacul se află în proprietatea Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Lovrin. Surse informații și foto: http://turismtimis.ro/; https://www.pressalert.ro/

Clădirea care adăpostește în prezent căminul cultural și grădinița din Foeni a fost reședința familiei de origine aromână Mocioni, ai cărei membri au fost politicieni, cărturari, filosofi. Clădirea, impunătoare prin stilul arhitectural și prin dimensiuni, a fost realizată în stil neoclasic după planurile arhitectului Otto Wagner. Conacul este străjuit de porți înalte, având trepte grupate în trei secțiuni, care împărțeau conacul în zone distincte de locuit. Cel mai important membru al familiei, care a locuit aici, a fost Andrei Mocioni de Foen, strănepot al preotului aromân Constantin. În cimitirul din Foeni se află un alt monument istoric - mausoleul Mocioni, construcție în stil sobru aparținând arhitectului Mor Kallina, unde se află înmormântați membrii familiei Mocioni.

Conacul Nikolici de la Rudna, construit în anul 1780, a aparținut baronului Nikolici, membru al unei reprezentative familii sârbești din Ungaria de altădată. A fost cumpărat în anul 2002 și restaurat de soții Maria și Willie Radermacher. În prezent se poate vizita la interior și la exterior, anunțând în prealabil proprietarul (dna Maria Radermacher - tel. 0766323591).

Conacul din Izvin a fost construit în anul 1893 de Ottlik Péter, cel care înființase aici ferma Kopasztanya unde se afla și o moară cu aburi. În prezent, conacul aparține Hergheliei din Izvin, subordonată Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. Herghelia se poate vizita, având oferte diferite, cum ar fi călăritul pe cai sau ponei, plimbare cu trăsura și curs de călărie. Clădirea se poate vizita la exterior. Persoane de contact: ing. Octavian Câmpureanu sau ing. Ștefan Cimpoeru

Conacul San Marco, monument istoric aflat pe teritoriul comunei Comloșu Mare, județul Timiș, a fost construit în jurul anului 1840 de către contele Nákó János. Familia Nákó cumpărase pământurile de la Comloş în 1781, devenind moșierii localității. Construcția cuprindea două aripi despărţite de o poartă monumentală de fier forjat, deasupra căreia se afla blazonul familiei, cioplit în piatră, o sală de teatru şi clădiri administrative, toate în vecinătatea unui parc superb, care se întindea pe nu mai puţin de zece hectare. Se consideră că parcul din jurul castelului ar fi fost chiar darul de nuntă al împăratului Franz Josef, acesta reproducând în miniatură o faimoasă grădină vieneză. Copacii au fost plantaţi pe la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, iar din fiecare colţ al parcului pornea câte o alee spre mijlocul acestuia, unde se afla un rondou. Aleile erau acoperite cu piatră măruntă, de marmură albă. În parcul fostului conac San Marco se află azi bustul primului ziarist profesionist al Banatului, Iulian Grozescu, născut la 20 ianuarie 1839 în Comloşu Mare. În prezent, aripa dreaptă a conacului este sediu al primăriei, iar cealaltă aripă este proprietate privată. Se poate vizita din exterior. Surse text și foto: http://banatur.com/; http://turismtimis.ro/