Monumente

  Centrul absolut al localității este piața mare, al cărui front de nord-vest este asigurat de câteva clădiri publice, între care și Primăria. Fronturile pieței sunt dens construite și în general P+1. Este concentrarea maximă de dotări, în special comerciale.  Zona pieței și a Culei reprezintă focarul concentrării relativ radiale a rețelei stradale majore dinspre sud și dinspre est și câteva străzi dinspre est-nord-est. Piața Cetății, care stă în umbra Culei, poartă stigma pluralistică a locuitorilor ei. Este punctul central în care și pe lîngă care se petrece viața localității. Negustori de toate naționalitățile și-au avut prăvăliile aici în perioada interbelică.   Piața exista cu siguranță în sec. XVIII, dar originile ei pot fi mai vechi, coborând chiar și în perioada otomană. Are formă dreptunghiulară, laturile de est și de sud fiind mai lungi decît laturile de nord și sud. Așa cum se poate vedea pe un desen din anul 1850, clădirile de pe laturile de est și de vest prezentau arcade boltite deschise, sub forma unui coridor, de la un capăt la altul al celor două laturi, clădiri care dovedeau în mod clar stilul turcesc oriental. Toate aceste arcade au dispărut în jurul anului 1900, la o singură clădire, pe colțul de nord-vest, fiind redeschise, în anii 60-70 ai secolului trecut. Majoritatea clădirilor sunt construite, într-o primă fază, în sec. XVIII, dar au suferit mai multe transformări de-a lungul timpului. Laturile de est și vest erau înțesate de prăvălii, latura de nord este compusă din case de locuit, fosta primărie, construită într-un parc frumos. La est, tot într-un părculeț frumos s-a construit în anul 1936 Spitalul dr. Avram Imbroane, de către arhitectul ciacovean Franz Keller. În fața vechii primării s-a ridicat în anul 1924, după planurile arhitectului Franz Brandeisz, monumentul eroilor din Primul Război Mondial. Desigur, piața este dominată de cele două monumente reprezentative, ridicate în centrul acesteia: statuia Fecioarei Maria, datând din anii 1800-1802 și crucea ortodoxă de marmură, ridicată în anul 1805. A purtat diverse denumiri, în funcție de perioada respectivă: Hauptplatz, Piața Franz Josef, Piața Regina Maria, Piața Republicii, Piața Cetății. sursa foto (aici)

The Maria Theresa Bastion is a part of the old fortress of Timișoara, which has survived until today, along with other wall fragments such as the ones in the Botanical Park and on Alexandru Ioan Cuza Avenue. The Bastion was built between 1730 and 1735, and was originally called the Storage Ravelin. Its name changed to Maria Theresa around 1744 to 1745, thus paying a tribute to the Empress. The Maria Theresa Bastion was intended for food storage. Alongside it, 8 more bastions functioned in the Fortress: Charles, Francis, Joseph, Hamilton, the Castle, Mercy, Eugene, and Elisabeth. In 1716, following the conquest of Timișoara by the Habsburg troops, the Fortress of Timișoara was entirely rebuilt in Vauban style, between the years 1723 and 1765, increasing its surface 10 times. Three star-shaped belts surrounded the inner city, and the access was done through 3 gates: Vienna, Petrovaradin and Transylvania. During the project entitled "Rehabilitation and revitalization of the fortress of the Timişoara Citadel, the Maria Theresa Bastion", financed by PHARE 2005, the Maria Theresa Bastion was rearranged, and reopened to the public in 2010. Currently, the Maria Theresa Bastion hosts two permanent exhibitions of the Museum of History of Banat: "Information and Communications Technology" and "The Violin – A Passion for Life". The Bastion is also used as a passage, which is where commercial spaces, restaurants, bars, a club and a reception hall are also hosted. Text source: https://timisoara.eventya.eu/

Biserica Ortodoxă sârbă Ciacova  Situată pe strada Bistrița, nr. 24, a fost construită între anii 1764-1766 sau, cel mai probabil, între 1768-1771, pe locul sau, mai posibil, lângă un edificiu de cult ortodox mai vechi, dar de dimensiuni  mai modeste, care a existat în mod sigur în Ciacova.  Actuala biserică,  aflată în mijlocul unui vechi cimitir, care depășește însă perimetrul actual al curții bisericii,  a fost sfinţită în anul 1771, în prezenţa episcopului ortodox de Timişoara. Este monument istoric de categoria A, avînd codul: TM-I-m-A-06203. Aparţinând stilului baroc, construită sub forma unei nave în cruce bizantină, cu dimensiunile 36 m lungime, 11,20 m lăţime şi 10 m înălţime, la care se adaugă înălţimea acoperişului de circa 7 m, biserica a fost, în momentul zidirii sale, cel mai frumos monument de acest gen din Banat. Zidurile, care ating la bază grosimea de 1,80 m, sunt construite din cărămidă arsă de foarte bună calitate, iar turnul, împreună cu turla din cupru sub formă de ceapă, globul înalt de 1 m şi crucea, înaltă de 2,50 m, suflate cu aur, are înălţimea totală de aproximativ  28 m. Turla bisericii a fost realizată în anul 1892, iar cele trei clopote actuale au fost turnate în anul 1935. Interiorul edificiului este pavat cu cărămidă arsă, iar pictura interioară actuală a bisericii, opera cunoscutului pictor sârb Stevan Alexici, a fost finalizată în jurul anului 1900. Aceasta surprinde printr-un pronunţat realism, eliberată total de hieratismul picturii bisericeşti bizantine, dar şi prin forţa expresiei şi prin extraordinara redare a detaliilor anatomice. De o deosebită frumuseţe şi valoare artistică sunt reprezentarea lui „Dumnezeu în slavă”, înconjurat de cei patru evanghelişti, din centrul bolţii,  care acoperă nava bisericii, scenă extrem de rară în bisericile din România, dar şi scenele „Răstignirii” şi „Coborârii de pe Cruce” a lui Iisus, din faţa altarului, care impresionează prin durerea şi dramatismul pe care le degajă. A existat și o pictură mai veche, suprapusă de cea actuală, despre care nu se cunosc date. De o valoare inestimabilă este iconostasul din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, realizat de renumitul pictor bănățean de Dimitrie Popovici, afectat de un incendiu în anul 2004,  aflat actualmente  în proces de restaurare. Importanţa acestei biserici este dovedită de prezenţa amvonului cu trei trepte, unic pentru bisericile sârbești din țara noastră,   lăcaşul posedând ca zestre cultural-artistică icoane de mare valoare din secolele  al XVIII-lea şi al XIX-lea, un baldachin din 1902 , element decorativ deosebit, neobişnuit în bisericile ortodoxe, scăpat ca prin minune din incendiul din 2004, dar şi un steag de mătase al „Reuniunii de cântări” din localitate. În curtea bisericii se pot vedea încă două monumente funerare cu inscripţii în slavonă, din 1811 şi 1829, dar şi o cruce mare din marmură, din secolul al XVIII-lea. Biserica, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după stil vechi, 28 august, când este ruga sârbească la Ciacova, a fost folosită deopotrivă de sârbi şi de români, până în anul 1897. A fost restaurată la exterior și la nivelul acoperișului  în perioada 2008-2009, la inițiativa  părintelui protoiereu Liubomir Matici, în perioada următoare urmînd a avea loc alte lucrări de restaurare, care vor reda bisericii ortodoxe sîrbe din Ciacova strălucirea de odinioară. sursa foto (aici)

The Brück House is an architectural jewel of Timișoara, built in Art Nouveau and Secession styles, with Hungarian folk motifs. The house is located on 9 Mercy St., on the corner of Union Square, and it was erected in 1910, based on the plans of architects Székely László and Arnold Merbl, at the initiative of the then owner, Salamon Brück. After the construction of the building in 1910, Salamon Brück opened at the ground floor a pharmacy that is still working today, preserving some of the old furniture. Over time, the building has been damaged. Lucky that an Italian, Gianluca Testa, who came to Timișoara on business in 1997, realised the historical importance, as well as the value of the property where he had acquired an apartment in 1999. He did not over think it, but took the initiative to restore the building, after obtaining the necessary permits from the relevant authorities. The rehabilitation works were aimed not only at the façade of the building, but also at the interior, thus both the stairway and the rooms were restored, the costs of the work amounting to 300,000 Euros. The building has regained its shine, catching the eye of all those who make it to downtown Timișoara. Text and photo sources: https://www.facebook.com/Casa-Bruck; https://timisoara.eventya.eu/

The House of the Orthodox Community is located at 5 Union Square; it was built by the Orthodox community in 1828, on the site of an older house dating back to the second half of the eighteenth century. The building was used both by the Romanian and Serbian Orthodox believers. From the architectural stand point, the building was designed in Classicist style, with some Baroque influences. The entrance portal is flanked by double Doric semi-columns. The six openings from the ground floor, located left and right of the entrance portal, have round arches above, typical of the Classicist style. During the restoration work carried out in 1983, executed by architect Şerban Sturza, the house was added a gable roof in Austrian Baroque style. Over time, the house has several uses. Thus, in 1823, the Orthodox school functioned here, and later, in 1847, it became known as the "New Illyrian House", with a wine cellar and commercial spaces on the ground floor. In 1853, on these premises nine shops used to operate. After the separation of the Romanian Orthodox Church from the Serbian one, the building remained property of the latter. Currently, part of the building is leased to companies. Text and photo sources: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

The House with the Iron Axis is one of the landmarks of the city. Is it known that in the eighteenth century each house in Timișoara had to wear an emblem in order to be recognized. The house located at 1 Ionel I.C. Brătianu Square has an iron axis with a length of 2.5 meters attached to it, resembling the axle of a cart and mounted at the wall intersection. There isn't much historical data, but according to the legend, the iron axis is the axle from Prince Eugene of Savoya's cart, in which he drove into the city on October 18, 1716, defeating the Turks. Text and photo sources: http://www.opiniatimisoarei.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

The House with the Lions is located in Union Square, on the north side, being the first house to be built in this square, in Baroque style, dated 1758. Over time, the House with the Lions had several names, depending on its destination. Since 1840, the building was successively home to the "La Soarele de Aur" ("The Golden Sun") tavern, the "La Câinele Alb" ("The White Dog") grocery store and the "La Fluierul Mare" ("The Big Flute") shop. Early twentieth century, when the building belonged to the Weiss family, it was rebuilt in the Secession style, which is when the two life-size carved lions were added on the roof, thus dominating the façade of the house up to present day. The building is known as the "House with the Lions" or the "Weiss-Grünbaum Trade House". Text and photo sources: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa memorială Dositej Obradovici Situată pe fosta Stradă Sârbească, denumită din anul 1911 Strada Dositei Obradovici, actualul edificiu a fost construit la sfîrșitul sec. XIX pe locul casei în care s-a născut în anul 1742 marele scriitor iluminist sîrb Dositei Obradovici. După anul 2000, casa a fost cumpărată de statul sârb și a fost amenajată ca muzeu și casă memorială, fiind monument istoric de categoria B. Cod: TM-I-m-B-06331. Dimitrie (Dositei dupa ce a devenit călugăr) Obradovici a văzut lumina zilei în anul 1739 (sau 1742, după alte păreri), într-o familie de mici meşteşugari. Tatăl său, Giurgia Obradovici, era cojocar de meserie, iar mama, Kruna, era fiica lui Paunkici Ranko, din Sânmartinul Sârbesc. Se spune că,  de fapt, părinţii săi ar fii venit la vestitul târg  în acea vreme din localitatea noastră, iar Krunei, venindu-i sorocul, l-ar fii născut pe viitorul mare iluminist în casa unei rude, cea  aflată  în picioare şi în zilele noastre. Cert este că primii ani din viaţă îi petrece în Ciacova.  Şi-a pierdut de timpuriu tatăl, iar mama sa, recăsătorindu-se, se mută în Sânmartin cu cei patru copii pe care îi avea. Dar soarta a fost neîndurătoare cu bietul băiat, căci  pe când avea doar 9 sau 10 ani , îşi pierde şi mama. Reîntors in Ciacova, Dimitrie va locui o perioadă de timp la unchiul său Gruiţa, iar apoi la un alt unchi, Nikola Parcianin, care, neavând copii, a dorit să-l înfieze. Trăind între români, Dimitrie a învăţat încă de mic limba română. Învăţătorul Dobra îi va răsădi tânărului dragostea pentru literatură, învăţându-l Psaltirea şi Catehismul, setea de lectură şi cunoaştere, îndreptându-l pe Dimitrie spre biserica din localitate (alta decât actuala biserică, care astăzi nu mai există) unde în altar, va citi pe ascuns tot ce-i va cădea la îndemână. Un alt dascăl din perioada petrecută la Ciacova a fost Ştefan Mikaşinovici, cu care a învăţat Catehismul şi care îl va influenţa în mod decisiv în dorinţa de a se călugări. Vrăjit de poveştile dascălului, fuge de acasă, cu gândul de a ajunge la mănăstirile din Serbia.  Prima sa călătorie va fi scurtă însă, reuşind să răzbată doar până  la apropiata mănăstire din Sângeorz, de lăngă Gătaia, ridicată de despotul Iovan Brancovici, unde este găsit de unchiul său, care-l trimite ucenic la un meşter de căciuli din Timişoara. Tânărul nu avea niciun fel de înclinaţie spre această meserie, citind asiduu în timpul liber, şi după un an şi jumătate de ucenicie, îşi va urma visul, plecând, în 1757, spre mănăstirea Novo Hopovo, din apropiere de Novi Sad,  Serbia, împreună cu prietenul său din Ciacova, Nica Putin. Avea pe atunci doar 14 sau 15 ani. La această mănăstire îmbracă haina monahală în 1758, primind numele de călugăr,  Dositei. Dar viaţa de călugăr i se pare mult prea monotonă şi mărginită viitorului savant, astfel că în anul 1761 părăseşte această mănăstire, renunţă la straiele monahale, începând un lung periplu de peste patru decenii prin Europa, care îl va purta, rând pe rând, prin Grecia, Albania,  Croaţia, Austria, Ungaria,  Slovacia, Turcia,  Moldova, Germania, Polonia, Rusia, Franţa, Anglia, fiind primit de cele mai distinse şi bogate familii ale vremii. Se  întreţine din meditaţiile pe care le acorda copiilor acestor mari nobili. În 1781-1782 se află în Moldova, fiind profesor, rând pe rând, la Galaţi, Roman şi la Iaşi, la curţile mai multor familii boiereşti de aici. La Londra îi cunoaşte pe celebrii savanţi Joseph Edison şi  Jonathan Swift, fiind, totodată, primul sârb (şi ciacovean, am adăuga noi) care are o placă comemorativă in capitala Angliei : "Here lived in 1784 Dositey Obradovich (1742-1811),eminent serbian man of letters ,  first minister of education in Serbia"(Aici a trăit in 1784 Dositei Obradovici, renumit scriitor sârb, ministru al educaţiei în Serbia). Pe lângă limba sârbă şi română cu care a crescut, Obradovici mai învaţă o sumedenie de limbi şi dialecte pe care le şi predă. Învaţă greaca veche şi modernă, latina, germana, engleza, franceza, albaneza, italiana. In 1804 se întoarce în Serbia, în timpul răscoalei sârbilor împotriva jugului otoman, ajutând la strângerea ajutoarelor pentru răsculaţi. In 1808 înfiinţează "Înalta Şcoală" din Belgrad, devenită mai târziu universitate, o tipografie, iar in 1811 devine ministru al educaţiei în Serbia. La scurt timp, pe 28 martie 1811, se stinge din viaţă, din cauza unei pneumonii, fiind înhumat la catedrala ortodoxă din  Belgrad. Dositei Obradovici este, fără îndoială, una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii din Serbia, dacă nu chiar cea mai importantă. Şi-a dedicat o mare parte din viaţă activităţii de ridicare a poporului sârb din ignoranţă şi incultură pe o treaptă superioară, prin şcoală.  Cunoscând la perfecţie 11 limbi, străbătând Europa de la un capăt la altul, mason se pare, a fost unul dintre cei mai apreciaţi savanţi ai vremii sale. Născut şi crescut la Ciacova, unde învaţă, cum am văzut, să scrie şi să citească, Obradovici este, fără îndoială, cea mai importantă pesonalitate care s-a ridicat din vatra oraşului nostru. La Ciacova, memoria sa a fost omagiată aşa cum se cuvine, fiind organizate de-a lungul timpului două mari şi impresionante festivităţi comemorative : una în anul 1911 la 100 de ani de la moarte şi cea de-a doua în anul 1961 la 150 de ani de la moarte. În ambele rânduri au participat delegaţii numeroase din partea Acadmiei Sârbe din Belgrad, a Ministerului Învăţământului şi a Uniunii scriitorilor sârbi. La cea de-a doua comemorare a participat şi delegaţia României, alcătuită din membrii Academiei Române şi a Ministerului Învăţământului din Bucureşti. De asemenea, în fiecare an, la începutul lunii decembrie, se organizează la Ciacova vernisaje la casa memorială şi parastas de  pomenire la biserica sârbească, cu o numeroasă participare atât din partea oamenilor de cultură din Serbia, dar şi din România.

The Ormós House is located on Episcop Augustin Pacha St. and serves as headquarters to the Library of the Romanian Academy - the Timișoara Branch. It is the former Welauer House, built in 1891, now bearing the name of Ormós Zsigmond, who purchased the building, modifying it and turning it into the museum of the History and Archaeology Society, of which he was a founding member. Ormós Zsigmond was a leading figure of the Timișoara cultural life, a collector and an art historian, who also served as Prefect of Timiș County. In this capacity, he launched a call for a grant, seeking to attract as many founding members of the museum as possible. The museum objects collected by Ormós Zsigmond, through acquisitions and donations, are exhibited in the History Museum of Banat in Timișoara. Ever since 1941, the Town Library has functioned in the Ormós House, and later, the Academy Library starting 1953. The building was designed in the Eclectic style of the German Renaissance and is part of the national cultural heritage. Over time, the bass reliefs disappeared, the statue of goddess Minerva being the only one which was preserved intact on the façade of the building. Text and photo sources: https://debanat.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

The Clergy Houses are an ensemble of 4 houses, located at 8, 9, 10 and 11 Union Square. The houses date back to the second half of the eighteenth century and originally formed a single building, with a unitary façade, until after 1844. All the houses were originally executed in the Austrian Baroque style, and rebuilt after the 1849 siege in Classicist style, and later restored in 1980, based on the plans of architect Șerban Sturza. The house at no.8, known as the Szervinatz House, belonged in 1828 to Johann Szervinatz. In 1847, the house sheltered the tavern "La Trei Husari", and in 1852 it was turned into a vinegar factory. The house at number 9, known as the Nica Koszta House, belonged in 1828 to Nica Koszta, and later this is where the tavern "La Balotul din Ardeal" ("The Transylvanian Bale") worked. In 2009, the house was restored as part of the Romanian-German cooperation project „The Prudent Rehabilitation and Economic Revitalization of the Historic Neighbourhoods in Timişoara”, implemented by the Municipality of Timişoara and the German Society for Technical Cooperation (GTZ). The house at number 10 was known in 1828 as the "Clergy House". The one at number 11 is the Krautwaschl House, which in 1828 belonged to Franz Krautwaschl. In 1844 this is where the tavern "La Struţ" ("The Ostrich") functioned, the emblem of the tavern was represented by a red painted ostrich. In the mean time, the house became headquarters of bank subsidiaries, editorials, political parties. It was restored in 2009. Text and photo sources: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

The Hunyadi Castle is a historic building, the oldest one in Timișoara, witness to the most important events in the life of this city, over hundreds of years. Due to the political unrest in fourteenth century Hungary, King Charles Robert of Anjou transferred his residence to Timișoara, building here a heavily fortified castle. The construction, built on an island, was completed in 1315, surrounding a huge quadrangular courtyard and being connected to the rest of the town through a draw bridge. The castle was rebuilt between 1443 and 1447 by John Hunyadi, Count of Timiș. After the reconstruction, the building served as the residence of all the kings, captains, as well as noblemen who would stop in Timișoara. Even during the Ottoman occupation, the Governor of the Vilayet of Timișoara used to live in the castle. The building of the Castle was damaged during the siege of the Austrian army, it situation worsened during the Revolution of 1848-1849. The Castle was rebuilt within a period of 7 years, and the façade underwent substantial changes. Today, the Castle preserves very little of the original architecture, but the placement around the rectangular courtyard was maintained, while still dominated by a low donjon tower, decorated with battlements at the top. The main entranced is flanked by two massive pilasters, each leading to a collection of weapons specific to the Middle Ages, revealing the Gothic appearance of the Castle. Since 1947, Hunyadi Castle has served as headquarters of the History Museum of Banat, housing the history and natural sciences departments. Currently, Hunyadi Castle is in repair, the National Museum of Banat being hosted by the Therezian Bastion. Text and photo sources: https://www.facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial/; https://timisoara.eventya.eu/

The Metropolitan Cathedral, located in Victory Square, is the largest place of worship in Timișoara, declared a monument of art due to its architecture, painting and sculpture. The need to build this cathedral appeared in the political context of the Great Union of 1918. Starting that moment, Orthodoxy started to be encouraged: thus, in 1926 the old parish from the Cetate Neighbourhood was established again, and in 1939 the Timişoara Bishopric, which later became the Mitropoly of Banat, was established. The project of the impressive cathedral was entrusted to architect Ioan Traianescu, and the cornerstone of the building was laid in 1936. The consecration service was performed by Bishop Andrei Magieru. The bells and crossed of the Cathedral were sanctified in 1938, and the inauguration of the halidom took place in 1946, in the presence of King Michael I of Romania and Patriarch Nicodim Munteanu. The finishing work, interior and exterior paintings were only completed in 1956, as they were delayed by the World War II. From the architectural stand point, one may note the combination of the Romanian religious tradition with the Byzantine and Moldavian one. Because of the marshland, the building stands on a concrete slab supported by over 1,000 concrete pillars, sunk 20 meters deep. The exterior walls are decorated with red and yellow-orange brick, while the building is covered with glazed tiles, the colours of the Romanian flag, on a green background. It is the highest church in Romania (90.5 meters). The total built area is 1,542 meters. The Cathedral has eleven towers, of which the highest reaches 83,7 meters. The seven bells have a total weight of 8,000 kg. They were tuned by the famous composer Sabin Drăgoi. The Cathedral houses the relics of St.Joseph the New of Partoș, considered the protector of the Romanian Orthodox community from Banat, former bishop of Timișoara between 1651 and 1655. The necropolis of the Bishops of Banat lies in the basement, on the side facing the altar. In the basement, the visitor may find a rich collection of old religious art from the area of Banat and a valuable collection of icons. The museum owns 3,000 rare religious books, over 800 icons and paintings, and more than 130 ecclesiastical objects. Early Romanian manuscripts can be found here as well: the New Testament from Bălgrad (1648) and Cazania lui Varlaam (Varlaam's Homily) (1643). Text source: https://timisoara.eventya.eu/

The Serbian Cathedral, dedicated to the Ascension, is located in Union Square, across from the Roman-Catholic Dome. The entrance to the cathedral is on Emanoil Ungureanu St., parallel to the Square, the place of worship being located with the altar facing the East. Next is the Serbian Orthodox Bishopric of Timișoara. The Serbian Cathedral was built of stone and brick between 1745-1748, during the time of the Serbian Orthodox Bishop of Timişoara, Gheorghie Popovici. From the architectural point of view, the building was designed in Baroque style, with Classicist elements, and the interior is exceptionally painted by Constantin Daniel, nicknamed the "Tizian of Banat". The woodwork of the cathedral was executed by the Ianici brothers. The iconostasis can itself be considered a masterpiece. Because of political reasons, the church towers could only be raised in 1791, during a restoration. The Cathedral was declared a historical monument in 1964. Text and photo sources: http://www.opiniatimisoarei.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

The Military Casino is located in Liberty Square, and is the most valuable military building, dating back to the eighteenth century. The construction works were completed in 1775, and in time the building was superimposed and completed with a large terrace. In a refined decor, the great festivity hall of the Military Casino was where the officers' balls used to take place, so famous at that time. This highlights the important role that the building once played in the social life of the young locals in those days. In 1924 the Rose Exhibition was organised here, when black and blue roses were introduced for the first time. In 1996, the building of the Military Casino started housing the Military Museum and Club. Text source: https://timisoara.eventya.eu/

Crucea Ortodoxă Sârbă din Piața Cetății Piața Cetății din Ciacova, inima localității și locul cel mai efervescent, din veacul al XVIII-lea și până în prezent, este locul în care, până astăzi, amintirea comunităților germană și sârbă se păstrează cel mai bine, prin existența a două monumente de for public, de mare frumusețe și valoare, care dau, împreună, un farmec aparte, centrului civic: statuia Fecioara Maria, ridicată în anul 1800 sau 1802, de comunitatea romano-catolică, preponderent germană, pe atunci, și  Crucea ortodoxă sârbă, ridicată în anul 1805 de comunitatea sârbă  din Ciacova. Pentru creștinii ortodocși, romano și greco-catolici, crucea reprezintă simbolul religios cel mai de seamă, care amintește de jertfa Mântuitorului pentru păcatele omenirii. În trecut, oamenii ridicau troițe la intersecții ori la margine de drumuri, deopotrivă pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat sau în amintirea cuiva drag, dar plecat prea devreme în lumea fără de dor. Indiscutabil, era un loc cu o încărcătură spirituală deosebită, creștinii obișnuind să se închine în fața troițelor sau cel puțin să-și descopere capul atunci când treceau prin dreptul lor, făcându-și semnul crucii. Crucea Sârbească din Ciacova se află așezată în partea nordică a Pieței Cetății, pe aceeași axă mediană sud-nord, cu statuia Fecioara Maria, distanța dintre cele două monumente fiind de aproximativ 50 m. De altfel, ambele apar, pe aceleași amplasamente ca la ora actuală, pe cea mai veche imagine păstrată a pieței, care datează din anul 1850. Monumentul, realizat din marmură roșie, are o înălțime de 7 metri, compunându-se dintr-un soclu în trei trepte, două corpuri de mamură de formă paralelipipedică suprapuse, despărțită printr-o interesantă bordură decorată cu motive vegetale, iar deasupra lor, crucea propriu-zisă, înaltă de 3 m, de factură latină (sub formă de cruce latină), de asemenea despărțită de restul monumentului printr-o triplă bordură în trepte, decorată cu motive vegetale. Despre ctitorul, data și contextul în care a fost ridicată crucea, ne vorbește inscripția, în limba slavonă, gravată în marmură, pe latura de est, în partea de jos (trad. Stojan Lera) : „S-a înălţat această cruce în timpul domniei majestăţii sale Francisc II, Împăratul Roman şi a oblăduirii domnului Ştefan Avacumovici, episcop ortodox de Timişoara, Lipova etc..., cu asentimentul domnului Petru Ciorei, protopop al Ciacovei şi acordul întregii populaţii şi prin truda depusă de domnul Dimitrie Florici, comerciant de produse agricole. Ciacova la data de 10 a lunii mai 1805.“ O altă inscripție, tot în slavonă, dar pictată, se găsea și pe fața vestică a crucii, în partea superioară. Din aceasta însă nu se mai păstrează decât 4-5 litere, care o fac indescifrabilă, din păcate, la ora actuală. Monumentul este înconjurat de un frumos gard din fontă cu patru stâlpi cilindrici, tot din marmură, la colțuri, cu latura de 4 m. Ca analogii, se aseamănă mult cu monumentul în formă de cruce din centrul orașului Vârșeț, realizat tot din marmură roșie și acesta, dar crucea din Serbia este mai înaltă.   În anul 1995, odată cu aniversarea a 600 de ani de la construirea cetății (reamintesc, încă o dată, că în anul 2020 va trebui să sărbătorim 800 de ani de la atestarea localității!), s-au sărbătorit, în mod festiv, și 190 de ani de la ridicarea Crucii sârbești, prilej cu care a fost realizată și o frumoasă medalie comemorativă, care prezintă, pe revers, și acest monument. Tot atunci, a fost amplasată și o plăcuță prezentând traducerea în limba română a inscripției originale, în limba slavonă.

The Roman-Catholic Episcopal Church, located at 12 Union Square, is an emblematic building of Timișoara, also known as the St.George Cathedral. The construction was carried out between 1731 and 1774, by architect Josef Emanuel Fischer von Erlach. The cornerstone was laid on August 6, 1754 by the Bishop of Cenad, Adalbert von Falkenstein. The consecration of the Cathedral intended for the bishops of Cenad took place on April 24, 1803, and it was performed by Bishop Ladislaus Köszeghy de Remete. From the architectural point of view, the Roman-Catholic Church was built in Baroque style. Because of the marshland, the building is reinforced by wooden pillars. Its size is impressive: it has a length of 55 meters, width of 22, the height of the nave is 16.90 meters, and that of the towers is 35.5 meters. The first bells were cast in 1763, and the clock was installed in 1764. Nine altars may be admired once inside, all sculpted by Viennese artist Johan Müller, in Baroque and Rococo styles, as well as a painting of Michelangelo Unterberger, "St. George on horseback fighting the dragon", dating back to 1754; the icons and old statues, the oak carved doors, the side altars painted by German painter Johann Adam Schöpf and the organ in Louis XVI style. The first Baroque organ was built in 1767 by Viennese Paul Hanke, and the current one was manufactured in Timişoara, in 1908. In 1756, the Cathedral was raised to the rank of first church of Timişoara, by decree of Empress Maria Theresa. Over time, the Roman-Catholic Cathedral has undergone difficult times. Thus, between 1788 and 1790, during the battles between the Turks and the Austrians, the Cathedral was turned into a salt warehouse. During the siege of 1849, i.e. the Hungarian revolution, the building was seriously damaged. Currently, the mass is celebrated every Sunday and on important holidays, always in 3 languages: Romanian, Hungarian and German. The Holy Pontifical Mass, performed by the Bishop, also contain parts in Latin, Bulgarian, Croatian, Czech and Slovakian. The Roman-Catholic Cathedral is open to visitors Monday through Sunday. Text and photo sources: https://www.facebook.com/Episcopia-Romano-Catolică-Timișoara; https://timisoara.eventya.eu/

Donjon medieval (Cula), sec. XIV Donjonul de la Ciacova, denumit de localnici Culă, monument istoric de categoria A, a fost construit, cel mai probabil, în secolul al XIV-lea. Acesta a făcut parte din cetatea Ciacovei, care a aparținut în Evul Mediu familiei nobiliare Csaky, a fost cucerită de otomani în anul 1551 iar apoi a fost dărâmată de austrieci la începutul secolului al XVIII-lea. Baza construcției este aproape pătrată (10x9,8 m), iar înălțimea sa exactă este de 23,7 m. Fundația merge până la adâncimea de 5 m sub nivelul solului, iar zidurile, realizate din cărămidă foarte bine arsă, dar care au în miez și piatră de munte, prezintă la nivelul solului impresionanta grosime de 3 m. Demn de menționat este faptul că turnul de la Ciacova este al doilea, ca înălțime, după donjonul de la Cheresig, de lângă Oradea, care este însă într-o stare mult mai precară de conservare. Elevația donjonului ciacovean se compune dintr-un parter, care la data funcționării nu avea niciun fel de deschidere exterioară, în care se păstrau proviziile și muniția, apoi încă un nivel, care avea o singură deschidere, pe unde se intra în turn, acoperit cu o boltă din cărămidă, după care urmau încă trei nivele, utilizate pentru locuit de familia nobiliară care stăpânea cetatea. Deasupra acestora se află platforma de apărare, formată din merloane (partea plină, din cărămidă) și creneluri (porțiunile libere dintre merloane).  Turnul de la Ciacova este singurul din România care a păstrat urmele originale ale platformei de apărare. Ferestrele au aspect de metereze și sunt amplasate, majoritatea, la ultimele două niveluri. La cele patru colțuri ale edificiului sunt dispuse contraforturi, cu rolul de a consolida construcția. Accesul de la un nivel la altul se face printr-un drum șerpuit, construit în grosimea peretelui, nivelele clădirii fiind despărțite inițial prin bârne masive și scânduri de stejar, înlocuite în zilele noastre prin plăci de beton. Ca stil arhitectonic, donjonul ciacovean a fost încadrat în rândul stilurilor romanic și gotic. La primul nivel se aflau, în vechime, o fântână, folosită pentru aprovizionarea cu apă, dar și un tunel, lung de câteva sute de metri, cel mult, prin care se putea ieși în caz de primejdie, care astăzi,  nu se mai păstrează.  Legendele locului spun că acest tunel ar fi mers până la donjonul de la Vârșeț sau până la cetatea din apropiere, de la Obad. De-a lungul timpului, după ce nu a mai avut rol militar, a fost folosit ca foișor de foc pentru pompieri și turn de apă între anii 1936-2021. Turnul-locuință de la Ciacova reprezintă un monument de valoare excepțională pentru arhitectura românească medievală, datorită vechimii sale considerabile, dar mai ales a faptului că este printre foarte puținele  donjoane de pe teritoriul României care s-a păstrat în forma originală de construcție, la suprafață, într-o stare foarte bună, fără a fi o ruină.  Din inițiativa Primăriei Ciacova, a fost complet restaurat între anii 2021-2023, fiind inclus circuitului turistic și istoric.

Liceul Teoretic Alexandru Mocioni Ciacova Clădirea a fost construită  de arhitectul ciacovean Josef Brandeisz între anii 1893-1894, la inițiativa preotului romano-catolic din Ciacova, Ferenc Varady. Clădirea cuprinde demisol, parter și un etaj, avînd fațada elaborată în manieră eclectică cu elemente clasice. Între anii 1894-1921 a găzduit Școala de fete Notre-Dame, între anii 1921-1948 Gimnaziul de băieți Alexandru Mocioni iar din anul 1956 Școala Medie Mixtă Ciacova, actualmente Liceul Teoretic Alexandru Mocioni Ciacova. sursa foto (aici)

  MONUMENTUL EROILOR DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1914-1919) DIN CIACOVA        Cinstirea, prețuirea și comemorarea eroilor reprezintă o datorie sfântă, care trebuie transmisă din generație în generație. Nu vom ști niciodată numărul și numele tuturor ciacovenilor care s-au jertfit pe câmpul de luptă, în sute de ani, pentru apărarea meleagurilor strămoșești, dar pentru secolul XX, cel mai sângeros din istorie, din cauza celor două războaie mondiale nimicitoare, acest lucru se cunoaște cu exactitate. Oameni simpli, pașnici și nevinovați, care și-au lăsat acasă familiile, pentru a lupta în războaie, cauzate, mai ales, de orgoliile și fanatismul celor care conduc lumea, dar pentru care, jurământul față de țară, indiferent că a fost Austro-Ungaria sau România,  a fost mai presus decât propria lor viață. Cei care au avut norocul să se întoarcă, împreună cu familiile eroilor, le-au cinstit memoria, ridicându-se, în toate localitățile bănățene, monumente comemorative, unde numele celor care s-au jertfit, a fost cioplit în piatră, pentru eternitate, pentru că, nu-i așa, eroii nu mor niciodată!              În orașul Ciacova, Primăria, Școala, Biserica, împreună cu întreaga comunitate, îi cinstesc pe eroi așa cum se cuvine, organizându-se slujbe de pomenire și  activități omagiale, de două ori pe an: vara, de Ziua Eroilor, atunci când se sărbătorește și Ispasul, si iarna, cu ocazia Zilei Naționale a României, la 1 Decembrie.  Aceste manifestări au loc, de fiecare dată, la Monumentul Eroilor din Ciacova.              Monumentul eroilor din Primul Război Mondial din Ciacova a fost construit în anul 1924, fiind situat situat pe latura sudică a Parcului Elisabeta, pe care îl înnobilează și mai mult prin silueta sa majestuoasă, cu fațada principală către Piața Cetății, are nu doar o valoare simbolică, ci și una cultural-artistică, de patrimoniu, am putea spune. Proiectul monumentului a fost realizat de arhitectul Franz Brandeisz (1922). Acesta are o înălțime totală de peste  patru metri, fiind compus din mai multe părți: deasupra unui soclu de formă hexagonală, format din trei trepte, se înalță un prim corp din gresie, de formă cubică, cu latura de 1,50 m, peste care este suprapus un al doilea corp, tot din gresie, sub forma unui paralelipiped dreptunghic, având atașate la cele patru colțuri patru coloane, încheiate în capiteluri de factură corintică. Partea superioară a monumentului se încheie sub forma unei piramide în trei trepte, peste care este amplasată o figurină zoomorfă, sub forma unei acvile cu aripile deschise. Pe cele trei laturi ale blocului masiv de piatră din partea superioară a monumentului (de vest, nord și est) sunt inscripționate numele celor 122 eroi ciacoveni căzuți în Primul Război Mondial, de naționalitate germană, română, maghiară,sârbă și slovacă, fără ca lista eroilor căzuți să fie una completă. Pe fațada principală, cea sudică,  se află cifrele anilor de început și sfârșit a războiului, textul memento, o cunună stilizată de lauri,  precum și relieful din marmură, de inestimabilă valoare,  realizat de cunoscutul sculptor timișorean Ferdinand (Nandor) Gallas (1893-1949). Silueta prăbușită a bărbatului nud care întruchipează Athleta Patriae, cu capul dat pe spate, o mână strânsă peste pieptul străpuns de glonț și celălalt braț ridicat în înălțime, simbolizează jertfa. În fundalul figurii asemănătoare unui Crist , se aliniază și un șir ascendent de cruci. Nandor Gallas a fost un reputat artist plastic timișorean, extrem de cunoscut și solicitat în perioada interbelică, care a realizat decorul exterior al mai multor clădiri de patrimoniu din Timișoara, monumente funerare ale unor familii avute, monumentul eroilor din Șandra, casa poetului maghiar Ady Endre, iar faptul că a fost acontat de comunitatea ciacoveană pentru această lucrare, denotă buna ei stare materială și respectul profund pentru semenii căzuți în război.   În vârful monumentului, se găsea odinioară o acvilă semeață din bronz, cu aripile desfacute, având în cioc o cruce. A dispărut, în condiții neelucidate până astăzi, în contextul vremurilor  tulburi de dupa anul 1948. În zilele noastre, din inițiativa Primăriei Orașului Ciacova și a Consiliului Local, a fost amplasată o altă statuie din bronz, reprezentand, de asemenea, o acvilă, așa cum se obișnuiește, în cazul unor asemenea monumente de for public.    Pe latura dinspre est a monumentului, în partea inferioară, a fost amplasată o plăcuță din metal, pe care sunt trecute numele celor 80 de  eroi ciacoveni care s-au jertfit pentru reîntregirea României în Al Doilea Razboi Mondial (1941-1945).   

The Monument of the Lupa Capitolina is located in central Victory Square, on top of a Roman column, about 5 meters high. It is a replica of the Lupa Capitolina, also called Lupa Romana, the Etruscan bronze statue probably cast in the 5th century B.C., somewhere on the valley of the River Tiber, that depicts the two siblings, founders of Rome – Romulus and Remus, fed by a she-wolf. The original statue is kpt in the "Museo Nuovo" inside the Palazzo dei Conservatori in Roma. A copy is exhibited outdoors in Piazza Del Campidoglio. The statue found nowadays in Victory Square was presented to Timișoara in 1926 by the City of Rome, as a symbol of the Latin origin of the Romanian people. The inauguration of the monument took place on April 23, 1926, in the presence of 10,000 people; Dr. Samuil Șagovici, mayor of Timișoara, Vasile Goldiș, the Minister of Religious Affairs, Grigore Trancu-Iași, The Labour Minister, as well as delegates of Mussolini, the Italian head of state at that time, participated in the event. The reception was done by Codecca, the Italian Consul in Timișoara. Two such copies were also given to the towns of Cluj-Napoca and Bucharest. Text source: https://timisoara.eventya.eu/

Palatul Administrativ Fosta clădire a Primăriei a fost construită între anii 1898-1899 și inaugurată la data de 1 octombrie 1899. Este compusă din etaj și parter, în formă de U, cu fațada principală orientată înspre Piața Cetății. Este cea mai frumoasă și monumentală clădire din Ciacova, avînd fațada realizată în stil neoclasic.  Deasupra intrării monumentale a fost montată stema veche a Ciacovei, într-un medalion. Până după Primul Război Mondial, deasupra intrării principale, se afla, în relief, stema Austro-Ungariei. Parterul clădirii este mult mai vechi, provenind, probabil, de la fosta cazarmă a ofițerilor, construită la începutul sec. al XVIII-lea. În jurul Primăriei a fost amenajat frumosul parc Elisabeta, în care s-a aflat, pînă în jurul anului 1918, o frumoasă statuie a împărătesei Elisabeta a Austriei, soția lui Franz Josef. În acest parc se află exemplare rare de arbori (tisă, pin negru, ienupăr, brad), dintre care se distinge un ienupăr de Virginia, cu vîrsta de circa 200 de ani, cel mai bătrîn copac din orașul Ciacova, aflat în fața clădirii palatului administrativ, în partea stîngă. În perioada interbelică a fost sediul primăriei și al plasei Ciacova. În anul 1956, clădirea a devenit reședință de raion, vreme de 6 ani, apoi, pînă după Revoluție, a fost sediul Electrometalului. La ora actuală, se află în plin proces de renovare, urmînd a deveni centru cultural și muzeu al orașului Ciacova. sursa (aici)

The Old Town Hall building is located at 1 Liberty Square. It was built between 1731 and 1734, after the conquest of Timișoara by the Austrians, when the German settlers in town demanded they have a town hall of their own. Thus appeared the Town Hall of the German community or the New Town Hall. On the site of the current building there had been a Turkish public bath. Proof of this is the plaque mounted on the wall on the right side of the main entrance, with an Arabic inscription on it, dating back to the time of the Ottoman rule: "This public bath was erected in the times of terror of Ibrahim Ehan Hedja 1053". Throughout the centuries, the building has gone through several phases and undergone various changes: - in 1781 it was called the Town Hall of the Free Royal City of Timişoara; - in 1782 it was rebuilt by Josef Aigner, who also changed the coat of arms on the façade; - in 1849, the building was damaged after the artillery shelling during the revolution; - between 1848 and 1849, the Austrian commander of the fortress, Rukavina von Vidovgrad installed two loaded canons in front of the Town Hall, to intimidate the revolutionaries; - the project for the new façade is dated 1853; - the building was repaired in 1935; - in 1949, the Town Hall moved into its current headquarters. In terms of architecture, the building was designed in Eclectic style, but in also includes Classicist elements specific for the second half of the nineteenth century. It is structured on three levels: ground floor and two floors. Above the gate there is a balcony and four arched windows. The surface of the building is interrupted by panels bordered by pilasters, each one containing two windows arranged vertically. The frontispiece of the building illustrates a piece of the wall of Turkish Timişoara, a palisade wall interrupted by the Prince Eugene gate. Text source: https://timisoara.eventya.eu/

The Synagogue in the Cetate Neighbourhood is a monumental building of Timișoara, built between 1863 and 1865, in Eclectic style, with elements of the Moorish style, by architect Ignatz Schumann. The initiative of building a bigger synagogue in Cetate belonged to Rabbi Mauriciu Hirschfeld. It was meant to host the major events of the Jewish community, continuously growing in number around 1849. The Synagogue was inaugurated on September 19, 1865. The building was erected as a rectangle, and that which singularizes it is the façade with the two massive towers, ending in cupolas. In the middle of the main façade there is a stained glass rosette. The Synagogue is endowed with a Wegenstein organ, installed in 1866. The marble plaque at the entrance, inscribed in Hungarian, speaks about the second inauguration of the Synagogue in 1868, in the presence of Emperor Franz Josef. 1868 has a historical significance in two respects: it is the year of the establishment of the Austro-Hungarian Dual Monarchy, and also the year when Jews in the Empire finally obtained full citizenship. Given the decrease of the Jewish Community after departure to Israel after the Second World War, the Synagogue was closed in 1985. In 2001, the Jewish Community of Timișoara leased the building to the Societatea Filarmonica for a period of 50 years, for it to be used as a concert hall. The Synagogue was reopened in 2005, for a concert organised by Societatea Filarmonica of Timișoara. Text source: https://timisoara.eventya.eu/

The Synagogue in Fabric Neighbourhood, also known as the New Synagogue or the Moorish Synagogue, was built between 1895 and 1899, in Neo-Moorish style, with elements typical of the Italian Neo-Renaissance style. The construction was performed based on Hungarian architect Lipót Baumhorn's design. It is a square building, with numerous towers and cupolas. The central cupola, equipped with eight rosettes and connected to the exterior walls through deep semi-circular arches, is impressive. The Synagogue is endowed with an organ manufactured in the workshop of Leopold Wegenstein. The Synagogue was inaugurated on September 3, 1899. It belonged to the Spanish Jewish Community in Fabric. Given the decrease of the Jewish Community after departure to Israel after the Second World War, the Synagogue was closed in 1985. In 2009, the Jewish Community of Timișoara leased the building to the National Theatre of Timișoara for a period of 35 years, for it to be used as a theatre hall. Text and photo sources: https://ro.m.wikipedia.org/; https://timisoara.eventya.eu/

The Synagogue in the Iosefin Neighbourhood, also called the Orthodox Temple, was built between 1906 and 1910, in Eclectic style, with Moorish and Neo-Gothic elements. Currently, this is the only functioning synagogue in Timișoara, since the Jewish community here only has about 600 members. The Jewish community in town meet in the Iosefin Synagogue on holidays or Friday evenings and Saturday mornings, for the religious service. The Synagogue also hosts a special event for the Jewish community, the Bar and Bat Mitzvah - the Jewish coming of age ceremony. Also the great services of the New Year or Ros Hasana are performed there. The holiday begins on the first day of the New Year in the Mosaic tradition, and it ends 10 days later, with the very strict Yom Kippur fasting. Text and photo sources: https://ro.wikipedia.org/; https://timisoara.eventya.eu/

The Statue of the Virgin Mary and St. John of Nepomuk is located in Liberty Square of Timișoara. It was made in Vienna between 1753 and 1756 by sculptors Blim and Wasserburger. The statue was placed in front of the Old Town Hall in 1756. The monument depicts St.John of Nepomuk, the patron of Banat, and the Virgin Mary, with a crown of stars above her head and holding lilies in her hand. In the foreground stand the statues of saints Roc, Borromeo and Sebastian. The three-side base portrays scenes from the events leading to the death of St. John of Nepomuk, including the confession of Queen Johanna, King Charles' questioning, curious to find out the secret of the confession and the Saint's death, after being thrown from the bridge into the river Vltava in Prague. The monument was damaged during the revolution of 1989, and consequently restored between 1992-1993. Text and photo sources: http://www.radiotimisoara.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

The Statue of the Holy Trinity is located in the centre of Union Square in Timişoara and it was built in the memory of the victims of the plague of 1738-1739, during which 1,300 people died. This is the reason for which it is also known as the Plague Column. The statue was built in Baroque style in Vienna and then shipped to Timişoara on the Danube, Tisza ad Bega Rivers. The cornerstone of this monument was laid on November 23, 1740, by the councilor of the governor, Johann Anton Deschan von Hannsen, the commissioner of the monument, whose wife has died during the plague. The statue was exhibited for 12 months in front of the Deschan Palace, on the site of the present day Bega Shopping Centre, and then moved to Union Square, when the land underneath it was bought. The monument is shaped as a tall, triangular column, at the top of which the Holy Trinity, the Holy Saint, the Son and the Father, all hold the heavenly crown above the head of the Virgin Mary, suggesting thus the connection between heaven and earth. At the bottom of the column stands the statues of St.John of Nepomuk, patron of Banat, King David and St. Barbara, the patron saint of the miners. The pedestal of the monument included the statues of other saints: Saint Roc, with his wounded leg, protector against the plague and other diseases, Saint Sebastian pierced by arrows, another protector against the plague, and Saint Charles Borromeo, patron saint of love. More bas-reliefs can be seen on the three sides, representing the three calamities that hit the area of Banat in the eighteenth century: war, famine and the plague. Text source: https://timisoara.eventya.eu/

Cula Ciacova este un monument istoric situat în localitatea Ciacova din județul Timiș, România, având o valoare arhitecturală și culturală remarcabilă. Construită în secolul al XIV-lea, aceasta este una dintre puținele cule medievale din regiunea Banatului care s-a păstrat până în zilele noastre. Cula, un tip de construcție specifică Balcanilor, este o clădire fortificată cu scop de apărare și supraveghere, fiind utilizată în trecut pentru protejarea localnicilor împotriva invaziilor și atacurilor otomane. Cu o arhitectură simplă, dar impunătoare, Cula Ciacova are un turn cu trei nivele și ziduri groase din cărămidă, elemente care reflectă stilul de fortificație al epocii. În trecut, acest turn era echipat cu ferestre înguste și guri de tragere, care ofereau un punct strategic de observație și protecție pentru apărarea localității. Cula a trecut prin mai multe etape de restaurare de-a lungul timpului, însă și-a păstrat autenticitatea și farmecul medieval. În perioada 1390-1394, aici s-a ridicat o cetate puternică, înconjurată de o reţea de canale. A fost construit de familia de nobili maghiari Csaak – de unde se trage şi numele actual, Ciacova (Csakovar), care a primit statut de oraş în 2004.     Turnul de apărare înalt de aproape 30 de metri este un rest din această cetate, demolată în 1701. Turnul este construit din cărămidă, cu plan dreptunghiular, are patru nivele (parter şi trei etaje) şi contraforturi de colţ. Grosimea pereţilor este între 1,10 şi 2,70 de metri. În perioada 1551-1697, cetatea intră în stăpânirea turcilor, care o transformă într-o fortăreaţă. (Ghidul Banatului) Monumentul reprezintă astăzi o atracție turistică importantă, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a descoperi o parte din istoria și tradițiile vechi ale regiunii Banatului. Cula Ciacova este inclusă pe lista monumentelor istorice din România, fiind un simbol al rezistenței locale și al patrimoniului cultural din județul Timiș. Foto & Text: Ghidul Banatului

  Unul dintre monumentele istorice de seamă ale orașului Ciacova, deosebit de valoros prin vechimea, valoarea și frumusețea sa deosebită, îl reprezintă bisericuța de lemn a Mănăstirii Cebza.  Aceasta se află așezată în mijlocul cimitirului din satul Cebza, în imediata apropiere a digului stâng al râului Timiș, la circa 8 km de Ciacova, fiind bine semnalată de indicatoarele turistice încă din comuna Jebel. Potrivit tradiției, vechea biserică de lemn a fost ridicată de călugări în mijlocul unei păduri de stejar, care astăzi nu mai există, pe o insulă a Timișului, în strânsă legătură cu un izvor tămăduitor, care se află chiar în altarul sfântului lăcaș. Vechimea monumentului se pierde în negura vremii, fiind, probabil, cea mai veche biserică păstrată în picioare de pe raza orașului Ciacova. Prima atestare documentară datează din anul 1758, conform însemnării în limba română cu caractere chirilice descoperite pe un Antologhion : biserica s-a zidit la 1758 cu turn tot de lemn, după care urmează :  la biserica aceasta adică a Cebzei s-a făcut turnul și piatra și lemnul la anul 1780 iar a doua oară s-au prănoit numai lemnul la anul 1815. Pe o veche și valoroasă Evanghelie găsim o altă însemnare la această biserică, scrisă tot cu caractere chirilice : În curgerea anului 1850 sau acoperit Sfânta Mănăstire cu șândre cu cheltuiala bisericii prin rânduiala tuturilor Vița Chirică și Păun Tradii, iară preoți Trăilă Musteți, Andrei Olaru și Ioan Petrovici și Gligorie Petco capelan. Deci eu Gheorghie Musteți grecu singur cu mănile miele am lucrat în 120 dă zile fiind eu dă 58 de ani bătrân când am lucrat cu ajutorul lui Dumnezeu. Trei decenii mai târziu, o altă însemnare pe aceeași Evanghelie, de data aceasta cu caractere latine, consemnează o altă reparație la acoperișul bisericii : Spre aducerea aminte. În curgerea anului 1882 sau acoperit Sfânta Mănăstire de nou cu șindre, cu cheltuiala Bisericii prin preotul Alexandru Bugariu și Georgie Treta chinez și Simeon Treta ca tutore la mănăstire.  Hramul bisericii este Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită la data de 14 septembrie, zi de mare sărbătoare în cimitirul din localitatea Cebza, prilej de pelerinaj pentru o sumedenie de credincioși din întreg Banatul.  Există tradiția și numeroase relatări despre pelerinajele care se făceau la mănăstire, unde veneau, din vechime, numeroși bolnavi la izvorul tămăduitor. În trecut, existau mai multe cârje în podul bisericii, dovadă a celor care au venit la mănăstire în stare de suferință și au plecat la casele lor sănătoși. O altă relatare se referă la cazul unui învățător din Ciacova care, în urma pierderii unicei sale fiice, a înebunit. Adus în lanțuri la mănăstire, după rugăciunile făcute la izvorul tămăduitor, la orele 3 dimineața adoarme. Trezindu-se după o oră, îi spune fratelui său, care îl însoțise, să-l dezlege din lanțuri, și astfel pleacă, vindecat, acasă.              Biserica este de formă dreptunghiulară, fiind zidită din bârne, pe fundament de cărămidă, acoperită cu șindrilă , având 16 m lungime, 6 m lățime, înălțimea pereților de 2,40 m și a acoperișului de 3,10 m. Pereții sunt lipiți cu pământ și spoiți cu var, atât la exterior cât și la interior. Pardoseala este din cărămidă, tot din același material fiind și un soclu, scund de 20 cm. Spre vest, lăcașul are un pridvor scurt de 1,40 m, susținut pe 4 stâlpi de stejar frumos împodobiți cu crestături realizate cu barda.              Deasupra pronaosului se înalță un turn destul de scund (2,30 m înălțime), de formă prismatică, acoperit ptintr-un capac piramidal, ambele fiind placate cu șindrilă, așa cum este și acoperișul bisericii.              În vremuri mai noi, pereților exteriori de nord și sud li s-au adăugat trei perechi de contraforturi oblice din cărămidă, cu intenția evidentă de a mări rezistența edificiului. Absida altarului prezintă șase laturi, deci cu unghi în axul bisericii.              Pridvorul, pronaosul și cea mai mare parte din naos sunt tăvănite. La treimea răsăriteană a navei apare o boltă extrem de interesantă și unică pentru Banat, care acoperă o jumătate din altar, având o secțiune eliptică, realizată din bârne masive de stejar, prin retrageri plane. Iconostasul este realizat tot din bârne cioplite de stejar, lipit cu lut, nu este pictat, la fel ca întregul interior, fiind dotat cu icoane portabile.              La câțiva metri în vestul bisericii se află o mică clopotniță, ridicată pe doi stâlpi de pământ și acoperită cu șindrilă. Trebuie spus că biserica a deținut mai multe icoane vechi, cărți bisericești vechi și alte odoare de mare valoare, păstrate astăzi, în majoritatea lor, la Muzeul Mitropoliei Banatului din Timișoara.              În anul 1936, pentru susținerea bisericii, care era amenințată de prăbușire, s-au introdus în ziduri 6 stâlpi de susținere, din inițiativa lui Ioachim Miloia, director al Muzeului Banatului Timișoara. În 1962-1963, la insistențele Mitropoliei Banatului, Direcția Monumentelor Istorice întreprinde unele lucrări de restaurare. În ultimii 2-3 ani s-au efectuat alte lucrări de restaurare, la interior și la exterior, fiind înlocuită din nou șindrila acoperișului, afectată de trecerea vremii. După anul 1990, Mănăstirea Cebza a fost reactivată, construindu-se o nouă biserică, mult mai mare, din cărămidă, frumos pictată și îngrijită, chilii și toate dependințele necesare unei mănăstiri, astfel că satul Cebza a devenit un important punct de pelerinaj pe harta Banatului și nu numai. Iubitorul de istorie și de spirit autentic bănățean românesc va aprecia însă, în primul rând, bătrâna bisericuța de lemn din cimitir, martor al scurgerii timpului și călăuză dreaptă a vremurilor ce vor veni.