Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

Organizator de evenimente

Despre

CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ARTĂ AL JUDEȚULUI TIMIȘ a fost înființat prin HCJ Timiș nr. 47/22.12.1999. Este o instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea și sub autoritatea Consiliului Judeţean Timiș, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul județean, precum şi din alte surse, legal constituite. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș își desfășoară activitatea, este organizat şi funcționează în conformitate cu O.G. 21/2007 – privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic (actualizată prin OUG 48/2016), prevederile cuprinse în Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, dispozițiile legale ale Legii nr. 8 din 14 martie 1996 – privind dreptul de autor și drepturile conexe (actualizată prin L. 255/2013), prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 189 din 25 noiembrie 2008 – privind managementul instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și al așezămintelor culturale de drept public (actualizată prin L. 185/2014), prevederile Ordonanței de Guvern nr. 51 din 11 august 1998, privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale cu modificările și completările ulterioare (actualizată prin OUG 48/2016). Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este înscris în Registrul Artelor Spectacolului la nr. 74/25.06.2014 ca și instituție de spectacole sau concerte.

În completarea celor stabilite la alineatul precedent, sunt aplicabile și prevederile O.U.G. nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea şi desfășurarea activității așezămintelor culturale (actualizată prin OUG 58/2014), cu cele ale prezentului regulament – elaborat în temeiul regulamentului-cadru de organizare și funcționare a așezămintelor culturale aprobat prin Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2193 din 2004.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș are un sediu principal în imobilul situat în Timișoara, str. Emanoil Ungureanu, nr.1, judeţul Timiș și un sediu secundar care funcționează în Timișoara, strada Amforei nr.6, jud. Timiș.

Misiune

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, prin specificul activităţilor sale, răspunde nevoilor culturale ale judeţului prin conservarea patrimoniului cultural existent, diversificarea ofertei culturale, creşterea accesului la cultură, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, dar și prin educarea gustului estetic al consumatorului cultural.

Misiunea Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş este de a iniția programe și proiecte culturale prin care conservă, promovează și valorifică patrimoniul cultural național.

Obiectivele instituţiei

Cercetarea, conservarea şi valorificarea culturii tradiţionale şi a patrimoniului cultural imaterial;
Protejarea, promovarea şi punerea în valoare a creaţiei artistice contemporane;
Realizarea de produse şi servicii culturale diverse în vederea satisfacerii cerinţelor culturale comunitare, în scopul creşterii gradului de acces şi implicit a participării reale a cetăţenilor la viaţa culturală;
Educaţia permanentă, formarea şi perfecţionarea continuă în interesul cetăţenilor, în afara sistemelor formale de educaţie.

Scurt istoric

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș a luat ființă în anul 2000 prin comasarea a trei instituții: Ansamblul Banatul, Școala Populară de Artă și Centrul de Conservare, Valorificare a Culturii Tradiționale.

Sediul instituției din str. E. Ungureanu, nr. 1 este o clădire de patrimoniu, fostă mănăstire a călugărilor franciscanilor și reprezintă una dintre cele mai vechi clădiri din oraș.

Clădirea a fost construită între 1716 – 1736 și a format un adevărat complex arhitectural(biserică și mânăstire). Aici, în anul 1768, Maria Tereza a ascultat Sfânta Liturghie. Edificiul a avut un scop religios până în anul 1789, când a fost transferat Ordinului Piariștilor, care a deschis în interiorul mânăstirii o școală. În 1909, mânăstirea a trecut în cadrul administrației locale, care a înființat aici un Conservator. Scriitorul Ioan Slavici a fost elev în această clădire între anii 1865 – 1867. Biserica a mai funcționat până în 1911, când a fost demolată.

Clădirea se află acum în patrimoniul Centrului de Cultură și Artă al Județului și reprezintă în continuare un loc emblematic pentru arta și cultura locală. Urmele istoriei încă pot fi văzute în zidul vechii mănăstiri, unde a rămas un obuz rătăcit din timpul asediului Timișoarei din anul 1849 și reprezintă un reper turistic important din istoria orașului.

Structură

Conducerea Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș este asigurată de un consiliu administrativ, ca și organism cu caracter deliberativ, un consiliu artistic, ca organism cu rol consultativ, un manager, doi directori adjuncți și un contabil șef.

Instituția este alcătuită din: Serviciul Artistic ”Ansamblul Banatul” (cuprinzând Orchestra, Corpul de Balet și compartimentul tehnic), Serviciul Școala de Artă, Biroul Comunicare și Cultură Tradițională, Compartimentul Juridic, Resurse Umane, Achiziții și Compartimentul financiar, agenda culturală.

Photo Gallery

Alte sugestii

Organizator de evenimente
Teatrul German de Stat Timișoara
Strada Mărășești 2, Timișoara, Romania
Organizator de evenimente
www.tm-t.ro Programul casei de bilete: LUNI - VINERI: 16 - 19 şi în week-end cu o oră înaintea spectacolului Tel: 0040356450606, 0040752111803 E-mail: ticket@tm-t.ro
Str. Alba Iulia, nr. 2, Timisoara, Romania, 300077
Organizator de evenimente
Filarmonica Banatul Timișoara este o instituție de cultură muzicală din Timișoara compusă din orchestră simfonică, cor profesionist și solișiti concertiști înființată la 17 aprilie 1947 prin decret regal al Regelui Mihai I. Organigrama din 2021 prezintă 82 de instrumentiști și 54 de coriști, fapt ce permite filarmonicii să abordeze un repertoriu simfonic de anvergură. Concertele se țin în sala Capitol ce cuprinde peste 800 de locuri și două foaiere pentru primirea publicului, la parter și etaj, într-o clădire aflată nu departe de Catedrala Mitropolitană. Pe lângă concertele săptămânale au loc și alte manifestări culturale cum ar fi: Festivalul internațional Timișoara muzicală, Festivalul de muzică veche, Festivalul de chitară, Festivalul de muzică nouă "Intrada", Zilele muzicale "George Enescu", Festivalul muzicii sacre, Gala Blues/Jazz Kamo. 
Bulevardul Constantin Diaconovici Loga 2, Timișoara 300022, Romania
Organizator de evenimente
Festivalul Baroc Timișoara propune anual, în octombrie, serbarea valorilor culturale baroce locale și internaționale.
Organizator de evenimente
Peste 50 de filme, reprezentând povesti frumoase şi puternice.
Organizator de evenimente
Promovoarea tinerilor talentati, pasionati de folclorul romanesc si comemorarea marilor instrumentisti Iosif Sivu si Cosmin Golban
Organizator de evenimente
Purge Crew
Organizator de evenimente
Stadionul Dan Păltinișanu
Timișoara, Romania
Organizator de evenimente
ManyFest, Festival Național al Artelor Vizuale