Fabrica de Bere Timișoreana

  PODUL “TURCESC” DE LA CIACOVA      Probabil, cei mai mulți dintre ciacoveni și locuitorii satelor dimprejur au trecut de multe ori pe lângă el, ba poate s-au și oprit o clipă să-l privească, ori bătrânele sale arcade i-au adăpostit, vreodată, de furtună, iscată din senin, în zilele toride de vară... Dar nimeni nu mai știe astăzi cine și când l-a construit, și foarte probabil, nu mai trăiește nimeni care să fi trecut cu căruța peste el ori cu carul cu boi. Toată lumea îi spune însă Podul Turcesc, după înrădăcinatul obicei și imposibil de modificat din mentalul colectiv, conform căruia, tot ce e vechi în Banatul de câmpie e musai construit de către turci. Din păcate însă, din vremea stăpînirii otomane în Banat (1552-1718) nu ne-a rămas nicio construcție în picioare, exceptînd bazarul otoman de la Lipova.              Ne referim, așadar, la vechiul pod din cărămidă arsă, situat pe drumul care leagă Ciacova de Cebza, la 3 km distanță de Ciacova, 4 km de Cebza și circa 2 km vest de satul Petroman. Actualmente, acesta se află la doar 1,5-2 m distanță de șosea, aproape lipit de podul din beton, construit în sec. XX, atunci când s-a asfaltat drumul județean. În vechime, acesta era drumul medieval care lega Ciacova de Timișoara.   Lungimea podului este 15 m, lățimea maximă de 5 m, înălțimea 3 m, prezentând două deschideri, sub formă de arcade semicirculare, cu un diametru de 6 m fiecare. Între cele două arcade, se află un contrafort semicilindric, parțial prăbușit, înalt de 2,5 m. Materialul de construcție este cărămida foarte bine arsă, prinsă cu mortar de foarte bună calitate, podul fiind acoperit, în vremea funcționării sale, cu piatră de râu, parțial sustrasă la ora actuală și acoperită cu un strat de pământ. Arcada dinspre Ciacova prezintă ușoare urme de prăbușire, iar cealaltă, dinspre Cebza, este străbătută de apă, podul trecând, de altfel, peste un canal cu apă curgătoare, care pornește din hotarul Macedoniei, pierzându-se, actualmente, în apropiere de Petroman. Parapeții podului nu se mai păstrează, dar mai mult ca sigur aceștia au existat și, probabil, erau din bârne de lemn.              Așa cum am spus, podul nu datează din perioada otomană, dar nici anterior acesteia nu este. După modul de construcție, după cărămida utilizată, este o construcție austriacă, cel mai probabil din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, dacă nu chiar de la începutul celui următor. De altfel, dacă este să ne referim doar la Ciacova și împrejurimile sale, acest pod este foarte asemănător cu podul de la Foeni, tot cu două deschideri, cu „Podul cu tri butori”, care trece peste Lanca Birda, pe vechiul drum dintre Ciacova și Voiteg, care, după cum îi spune și numele prezintă trei deschideri, și cu vechiul pod din centrul Ghiladului, acesta însă având patru deschideri, dar mai joase și cu diametrul mai mic. Maniera în care au fost construite aceste poduri este aproape identică, la fel și perioada de construcție este, aproximativ, aceeași.                

Farmacia veterinară-Prima farmacie a Ciacovei Este compusă din parter și etaj, construită în sec. XVIII-XIX, cu transformări ulterioare, fiind o casă frumoasă, pe colțul str. A Iancu, cu colțul așezat oblic spre Piața Cetății, a cărei fațadă a fost realizată în stilul secesion vienez de școală maghiară. Vitrina fațadei situate pe strada D. Obradovici păstrează încă urma unui glonț descărcat accidental de un soldat al Armatei Germane, în momentul intrării acesteia în Ciacova (1944). În acest edificiu a funcționat una dintre primele farmacii din Banat, Farmacia La Sfînta Treime, înființată în anul 1795. Această farmacie a fost a noua înființată în Banat, numele ei fiind luat după numele bisericii romano-catolice, care se află sub patronajul Sfintei Treimi. Clădirea a avut la parter toate încăperile necesare desfășurării unei activități farmaceutice complexe și complete.  În perioada interbelică farmacia i-a aprținut lui Richard Tikatsch. Clădirea avea o sală special în care erau depozitate plantele medicinale și în care se produceau diferite alifii și loțiuni cu rol terapeutic. În perioada comunistă, mare parte a mobilierului a fost mutat în Timișoara iar în locul farmaciei a funcționat o librărie. După1990, Farmacia La Sfînta Treime s-a redeschis, avîndu-l ca proprietar pe dr. Ștefan Polverejan. Actualmente, în această clădire funcționează farmacia veterinară dr. Lăzău Vasile. În anul 1995, pe aceeași fațadă a fost amplasată o placă comemorativă care amintește de prima farmacie a Ciacovei. sursa foto (aici)

Biserica romano-catolică Ciacova A fost construită între anii 1879-1881, arhitectul acesteia fiind Eduard Reiter din Timișoara. Ca model de inspirație, a fost aleasă, probabil, biserica din Bacova, construită de arhitectul ciacovean Franz Xaver Brandeisz, dar turnul bisericii de la noi, care atinge impresionanta înălțime de 51 m, este mai ornamentat și mai zvelt. La realizarea bisericii, Franz Xaver Brandeisz a avut un rol de coordonator și de supraveghere a evoluției construcției. Stilul arhitectonic ales a fost cel neogotic, unul monumental, caracterizat prin pereți înalți, clădiri mari și zvelte, ferestre cu suprafețe extinse, arcuri frânte și bolți ascuțite ogivale, turn ascuțit și de înălțime amețitoare, al cărui vârf pare că străpunge cerul. Acest stil arhitectonic câștigă tot mai mult teren, în dauna vechiului stil baroc, cu turlă sub forma bulbului de ceapă, îi atrage pe arhitecți și pe credincioși deopotrivă,  cam în același interval de timp fiind construite noi biserici catolice încadrate neogoticului la Vârșeț și la Bacova de arhitectul ciacovean Franz Xaver Brandeisz, apoi la Șag, Deta sau Vinga. În data de 15 octombrie 1881 are loc sfinţirea noii bisericii romano-catolice, aflată sub patronajul „Sfintei Treimi“. Atât noua biserică, dar și clădirea școlii primare, datând din anul 1911, au fost construite în mijlocul unui vechi cimitir catolic. În anul 1882, vechea biserică catolică, construită în stil baroc în sec. XVIII,  cu bulb de ceapă în vârful turnului, a fost demolată, cărămida a fost refolosită, iar crucea din fier forjat  de pe turn a fost așezată, pe un postament, în fața bisericii catolice din Obad, acolo unde se află și astăzi. Dacă exteriorul noii biserici, o adevărată bijuterie arhitectonică, surprinde prin măreție și grandoare, turnul ei rămânând până în zilele noastre cel mai înalt punct din Ciacova, interiorul posedă opere artistice de mare valoare. Vorbim, în primul rând, de pictura altarului principal, de mari dimensiuni, reprezentând Sfânta Treime, care a fost comandată pictorului Franz Weber din Munchen. Îmbolnăvindu-se și decedând înainte de terminarea picturii, finalizarea tabloului i-a fost încredințată lui Gyula Agghazy, acest tablou fiind montat în altarul bisericii în iulie 1893. De o rară frumusețe și valoare sunt cele două vitralii, din dreptul altarului, executate în atelierul de artă din Budapesta al pictorului pe sticlă Ede Kratzmann, bogat ornamentate cu motive decorative istorice și populare. Acestea îl reprezintă pe Sfântul Ștefan, primul rege creștin al Ungariei, îngenuncheat, oferind Sfintei Protectoare a ungurilor coroana regală, precum și pe Sfântul Gerhard, întemeietorul și primul episcop al direcezei de Cenad, stând în picioare, cu un toiag de păstor. Biserica se poate mândri și cu o orgă „Dangl si fiul“, realizată la Arad, funcțională și în zilele noastre, la care a cântat, printre alții, de multe ori, faimosul organist de talie mondială, născut la Ciacova, Josef Gerstenengst (1920-1992). Imediat sub balconul care adăpostește orga, se poate vedea, ca element inedit într-o biserică, blazonul lui Franz Varady de Csikszentharomsag, care a activat ca preot-protopop la Ciacova între anii 1891-1895, din inițiativa căruia s-a înființat Școala de fete Notre Dame din Ciacova și s-a construit monumentala clădire a acestei școli, astăzi Liceul Teoretic Alexandru Mocioni Ciacova. În anul 1916, în plin război mondial, într-o ceremonie solemnă, clopotele bisericii au fost predate armatei austro-ungare pentru a fi topite și a se turna tunuri. Noile clopote ale bisericii au fost montate în anul 1924. Serios afectată de cutremurele de pământ din anii 1991-1992, biserica a fost complet restaurată, la interior și exterior, a fost schimbată țigla de pe acoperiș, iar lucrările de întreținere continuă și în prezent, pentru a-i păstra intacte frumusețea și măreția. sursa foto (aici)

  Biserica Ortodoxă Romană Ciacova, str. Dositei Obradovici    Este amplasată pe strada Dositei  Obradovici, la numărul 24,  nu departe de Piaţa Cetății, lucrările de construcție a bisericii începând în anul 1899. Ca stil arhitectonic a fost ales  barocul bănățean, cu turla principală sub forma bulbului de ceapă, stil armonios și echilibrat totodată, răspândit pe o arie extinsă, la nivelul fostului Imperiu Austro-Ungar, în care au fost realizate majoritatea bisericilor secolelor XVIII-XIX, deopotrivă ortodoxe și catolice.  Actualele clopote, în număr de patru, datează însă din anul 1925, așa cum pomenește și o placă din marmură montată în biserică în acel an, ele fiind realizate de Fr. Honig din Arad. Ceasul  turnului, cu patru cadrane, ulterior iluminate,  le-a livrat şi le-a montat cunoscuta firmă din Ulm (Germania) Philipp Hörtz. Actuala turlă principală a bisericii, realizată din cupru, datează din anul 1937, anul fiind inscripționat pe această turlă.  Biserica Ortodoxă Română a fost sfinţită provizoriu spre sfârşitul anului 1900.  În anul 1903, a fost organizată o mare  serbare folclorică, iar  cu banii rezultaţi de la această serbare, la care s-a adăugat  o sumă considerabilă provenită din colecte, s-a putut picta  biserica, fiind acontat vestitul pictor bisericesc Octavian Smigelschi din Sibiu. Acesta va realiza întreaga pictură, împreună cu iconostasul, ambele de o mare valoare artistică și istorică,  finalizându-le în anul 1907. Pe lângă pictura interioară, de factură neobizantină, la exterior, deasupra intrării principale, a fost pictată scena Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii, aceasta fiind astăzi aproape ștearsă  de trecerea vremii. Totodată, în interiorul bisericii există o placă de marmură pe care sunt trecuți eroii din Primul Război Mondial (1914-1918), originari din Ciacova, de naționalitate română.  În sfârşit, în luna  august a anului 1907, biserica a fost definitiv sfinţită de vicarul Filaret Musta din Caransebeş şi pusă sub oblăduirea „Adormirii Maicii Domnului“ sau „Adormirea Născătoarei de Dumnezeu“ (15 august). La sfinţire a fost invitat cunoscutul cor din Lugoj, sub conducerea marelui compozitor şi dirijor bănățean  Ion Vidu. O importantă personalitate a acestei biserici a fost protopopul Augustin Ghilezan (1883-1943), participant la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 și, totodată, primul director al Gimnaziului de băieți Alexandru Mocioni Ciacova (1923-1925), la înființarea căruia și-a adus o deosebită contribuție.  Afectată serios de cutremurele de pămînt din 1991-1992, biserica a cunoscut mai multe lucrări de restaurare, după anul 2000, care continuă și în prezent.         sursa foto (aici)  

Așezarea neolitică Parța se află la 15 kilometri sud de Timișoara. În centrul acesteia a fost cercetat un edificiu de cult de mari dimensiuni. Sanctuarul, vechi de 6200 de ani, este de formă rectangulară, fiind împărţit în două încăperi. Pe ambele părţi ale zidului despărţitor dintre acestea, era o masă altar pe care au fost descoperite o serie de obiecte care ne oferă o imagine despre ritualurile care erau practicate aici. Încăperea situată la est adăpostea statuia dublă, ce redă două personaje, unul feminin, care are pântecul reliefat şi un altul care are un cap de taur modelat realist. În faţa statuii monumentale era o uşă străjuită de două coloane de lut care erau terminate cu câte un cap de taur, capetele fiind decorate cu benzi incizate şi pictate cu roşu şi galben.  Lângă această uşă se afla o a doua deschidere, care avea în partea superioară o nişă în care a fost descoperit un idol-bust în mărime naturală, perforat longitudinal, în care era fixat un craniu.  În colţul încăperii au fost descoperite mai multe lame de silex foarte tăioase care erau folosite la sacrificiile ritualice, care aveau drept scop menţinerea bunăvoinţei divinităţii, la originea acestora fiind ideea sacrificiului primordial, al omorului primar. Încăperea dinspre vest a fost divizată în două casete de dimensiuni apropiate. În prima dintre casete era un soclu de lut situat lângă o vatră portabilă susţinută de un suport de pari. Lângă aceasta a fost descoperită o mare cantitate de cenuşă, precum şi resturi de la ofrandele aduse zeilor. Pe soclu era un idol-bust decorat pe piept cu incizii în zig-zag, cu o perforaţie verticală în care era fixat un craniu de animal.  În cealaltă casetă erau mai multe vase în care erau depuse ofrande. Într-unul dintre aceste vase, o amforă cu faţă umană, au fost descoperite falange de la mâna unui om. Tot în acest spaţiu au fost descoperite boabe de grâu carbonizate care provin de la ofrandele aduse zeilor, prin arderea ritualică (fumigatio) a grăunţelor. Studiile efectuate asupra acestui ansamblu din sanctuarul de la Parţa a demonstrat că numai într-o singură zi din an, la data echinocţiului de primăvară, lumina soarelui pătrundea în încaperea estică a sanctuarului şi se poziţiona pe capul de taur al statuii monumentale. Acest fapt demonstrează că, pe lângă rolul său cultic deosebit, sanctuarul juca şi rolul de calendar care marca începutul primăverii, a anotimpului regenerării naturii. Sanctuarul a fost reconstruit în incinta Muzeului Național al Banatului, cu sediul în Timișoara, Piața Iancu Huniade nr. 1, județul Timiș. Sursă text și foto: https://mnab.ro/ [WhatsApp Image 2026-02-13 at 18.06.51 (3).jpeg][WhatsApp Image 2026-02-13 at 18.06.51 (1).jpeg][WhatsApp Image 2026-02-13 at 18.06.51 (2).jpeg][WhatsApp Image 2026-02-13 at 18.06.50 (1).jpeg][WhatsApp Image 2026-02-13 at 18.06.51.jpeg][WhatsApp Image 2026-02-13 at 18.06.51 (4).jpeg][WhatsApp Image 2026-02-13 at 18.06.50.jpeg]

Fântâna arteziană, cunoscută sub numele de Fântâna „La Pești”, este situată în centrul Pieței Victoriei, fiind construită în anul 1957 și având inițial forma unei stele cu 5 colțuri. Numele său se datorează sculpturilor în formă de pești. Fântâna reprezintă o locație emblematică a orașului Timișoara, privită ca o oază de relaxare, fiind iubită de tineri și de vârstnici deopotrivă. Mică și cochetă, fântâna este locul preferat al fotografilor. Aici au fost filmați în anul 1969 membrii trupei Phoenix, cântând melodia „Totuși sunt ca voi”. Phoenix este o formație românească de muzică rock înființată la Timișoara în anul 1962. În luna octombrie a anului 2013, fântâna a fost iluminată arhitectural. Spoturile luminoase au fost programate să își schimbe culorile după câteva secunde, fiind distribuite pe mai multe etaje. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Situată în parcul central din Buziaș, colonada construită din lemn, în stil arhitectural bizantin, cu sculpturi ce dau impresia unei uriașe dantelării, impresionează prin lungime (500 metri), fiind considerată unicat în Europa. Colonada a fost realizată în anul 1875, la cererea împăratului Franz Joseph, acesta dorind să-i ofere soției sale, împărăteasa Sissi, un cadru de poveste pentru plimbările pe care le făcea în parc atunci când vizita Buziașul. Colonada are rolul de a-i proteja de ploaie, soare ori ninsoare pe amatorii de promenade în jurul parcului, știut fiind că aerosolii de aici oferă efecte curative celor ce suferă de astenie sau nevroze. Pentru ca tratamentul să aibă efectul scontat, se începea cu 20 de pași pe minut, pe partea laterală, apoi, în ritm mai accelerat, cu 40, pana la 60 de pași pe minut, pe mijlocul colonadei. Aerul puternic ionizat negativ, datorită emanațiilor de la sonde, explică efectul benefic al plimbărilor pe sub colonadă. Colonada înconjoară parcul, făcând legătura între Izvorul Josif, Hotel Phoenix, bazar, Izvorul Mihai și Cazino. Alte două colonade asemănătoare se găsesc în Europa, la Karlovy Vary și Baden-Baden. Surse text și foto: http://www.primariabuzias.ro/; https://www.facebook.com/statiunea.buzias/

Simbol al Lugojului, a fost inaugurat în august 1902, înlocuind vechiul pod de lemn, dărâmat cu un an mai devreme. Prin construirea podului, cele două maluri ale Timișului au fost sistematizate. Vreme de 35 de ani, acesta a reprezentat singura posibilitate de traversare a râului. Pentru construirea podului au fost aduse de la Re șița peste 185 de tone de fier. Cantitatea imensa de metal a fost transportată cu ajutorul unor care trase de boi. Sursă text și foto: http://www.turismlugoj.ro/