Liceul Teoretic Alexandru Mocioni Ciacova

Cula Ciacova este un monument istoric situat în localitatea Ciacova din județul Timiș, România, având o valoare arhitecturală și culturală remarcabilă. Construită în secolul al XIV-lea, aceasta este una dintre puținele cule medievale din regiunea Banatului care s-a păstrat până în zilele noastre. Cula, un tip de construcție specifică Balcanilor, este o clădire fortificată cu scop de apărare și supraveghere, fiind utilizată în trecut pentru protejarea localnicilor împotriva invaziilor și atacurilor otomane. Cu o arhitectură simplă, dar impunătoare, Cula Ciacova are un turn cu trei nivele și ziduri groase din cărămidă, elemente care reflectă stilul de fortificație al epocii. În trecut, acest turn era echipat cu ferestre înguste și guri de tragere, care ofereau un punct strategic de observație și protecție pentru apărarea localității. Cula a trecut prin mai multe etape de restaurare de-a lungul timpului, însă și-a păstrat autenticitatea și farmecul medieval. În perioada 1390-1394, aici s-a ridicat o cetate puternică, înconjurată de o reţea de canale. A fost construit de familia de nobili maghiari Csaak – de unde se trage şi numele actual, Ciacova (Csakovar), care a primit statut de oraş în 2004.     Turnul de apărare înalt de aproape 30 de metri este un rest din această cetate, demolată în 1701. Turnul este construit din cărămidă, cu plan dreptunghiular, are patru nivele (parter şi trei etaje) şi contraforturi de colţ. Grosimea pereţilor este între 1,10 şi 2,70 de metri. În perioada 1551-1697, cetatea intră în stăpânirea turcilor, care o transformă într-o fortăreaţă. (Ghidul Banatului) Monumentul reprezintă astăzi o atracție turistică importantă, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a descoperi o parte din istoria și tradițiile vechi ale regiunii Banatului. Cula Ciacova este inclusă pe lista monumentelor istorice din România, fiind un simbol al rezistenței locale și al patrimoniului cultural din județul Timiș. Foto & Text: Ghidul Banatului

Palatul Administrativ Fosta clădire a Primăriei a fost construită între anii 1898-1899 și inaugurată la data de 1 octombrie 1899. Este compusă din etaj și parter, în formă de U, cu fațada principală orientată înspre Piața Cetății. Este cea mai frumoasă și monumentală clădire din Ciacova, avînd fațada realizată în stil neoclasic.  Deasupra intrării monumentale a fost montată stema veche a Ciacovei, într-un medalion. Până după Primul Război Mondial, deasupra intrării principale, se afla, în relief, stema Austro-Ungariei. Parterul clădirii este mult mai vechi, provenind, probabil, de la fosta cazarmă a ofițerilor, construită la începutul sec. al XVIII-lea. În jurul Primăriei a fost amenajat frumosul parc Elisabeta, în care s-a aflat, pînă în jurul anului 1918, o frumoasă statuie a împărătesei Elisabeta a Austriei, soția lui Franz Josef. În acest parc se află exemplare rare de arbori (tisă, pin negru, ienupăr, brad), dintre care se distinge un ienupăr de Virginia, cu vîrsta de circa 200 de ani, cel mai bătrîn copac din orașul Ciacova, aflat în fața clădirii palatului administrativ, în partea stîngă. În perioada interbelică a fost sediul primăriei și al plasei Ciacova. În anul 1956, clădirea a devenit reședință de raion, vreme de 6 ani, apoi, pînă după Revoluție, a fost sediul Electrometalului. La ora actuală, se află în plin proces de renovare, urmînd a deveni centru cultural și muzeu al orașului Ciacova. sursa (aici)

  MONUMENTUL EROILOR DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1914-1919) DIN CIACOVA        Cinstirea, prețuirea și comemorarea eroilor reprezintă o datorie sfântă, care trebuie transmisă din generație în generație. Nu vom ști niciodată numărul și numele tuturor ciacovenilor care s-au jertfit pe câmpul de luptă, în sute de ani, pentru apărarea meleagurilor strămoșești, dar pentru secolul XX, cel mai sângeros din istorie, din cauza celor două războaie mondiale nimicitoare, acest lucru se cunoaște cu exactitate. Oameni simpli, pașnici și nevinovați, care și-au lăsat acasă familiile, pentru a lupta în războaie, cauzate, mai ales, de orgoliile și fanatismul celor care conduc lumea, dar pentru care, jurământul față de țară, indiferent că a fost Austro-Ungaria sau România,  a fost mai presus decât propria lor viață. Cei care au avut norocul să se întoarcă, împreună cu familiile eroilor, le-au cinstit memoria, ridicându-se, în toate localitățile bănățene, monumente comemorative, unde numele celor care s-au jertfit, a fost cioplit în piatră, pentru eternitate, pentru că, nu-i așa, eroii nu mor niciodată!              În orașul Ciacova, Primăria, Școala, Biserica, împreună cu întreaga comunitate, îi cinstesc pe eroi așa cum se cuvine, organizându-se slujbe de pomenire și  activități omagiale, de două ori pe an: vara, de Ziua Eroilor, atunci când se sărbătorește și Ispasul, si iarna, cu ocazia Zilei Naționale a României, la 1 Decembrie.  Aceste manifestări au loc, de fiecare dată, la Monumentul Eroilor din Ciacova.              Monumentul eroilor din Primul Război Mondial din Ciacova a fost construit în anul 1924, fiind situat situat pe latura sudică a Parcului Elisabeta, pe care îl înnobilează și mai mult prin silueta sa majestuoasă, cu fațada principală către Piața Cetății, are nu doar o valoare simbolică, ci și una cultural-artistică, de patrimoniu, am putea spune. Proiectul monumentului a fost realizat de arhitectul Franz Brandeisz (1922). Acesta are o înălțime totală de peste  patru metri, fiind compus din mai multe părți: deasupra unui soclu de formă hexagonală, format din trei trepte, se înalță un prim corp din gresie, de formă cubică, cu latura de 1,50 m, peste care este suprapus un al doilea corp, tot din gresie, sub forma unui paralelipiped dreptunghic, având atașate la cele patru colțuri patru coloane, încheiate în capiteluri de factură corintică. Partea superioară a monumentului se încheie sub forma unei piramide în trei trepte, peste care este amplasată o figurină zoomorfă, sub forma unei acvile cu aripile deschise. Pe cele trei laturi ale blocului masiv de piatră din partea superioară a monumentului (de vest, nord și est) sunt inscripționate numele celor 122 eroi ciacoveni căzuți în Primul Război Mondial, de naționalitate germană, română, maghiară,sârbă și slovacă, fără ca lista eroilor căzuți să fie una completă. Pe fațada principală, cea sudică,  se află cifrele anilor de început și sfârșit a războiului, textul memento, o cunună stilizată de lauri,  precum și relieful din marmură, de inestimabilă valoare,  realizat de cunoscutul sculptor timișorean Ferdinand (Nandor) Gallas (1893-1949). Silueta prăbușită a bărbatului nud care întruchipează Athleta Patriae, cu capul dat pe spate, o mână strânsă peste pieptul străpuns de glonț și celălalt braț ridicat în înălțime, simbolizează jertfa. În fundalul figurii asemănătoare unui Crist , se aliniază și un șir ascendent de cruci. Nandor Gallas a fost un reputat artist plastic timișorean, extrem de cunoscut și solicitat în perioada interbelică, care a realizat decorul exterior al mai multor clădiri de patrimoniu din Timișoara, monumente funerare ale unor familii avute, monumentul eroilor din Șandra, casa poetului maghiar Ady Endre, iar faptul că a fost acontat de comunitatea ciacoveană pentru această lucrare, denotă buna ei stare materială și respectul profund pentru semenii căzuți în război.   În vârful monumentului, se găsea odinioară o acvilă semeață din bronz, cu aripile desfacute, având în cioc o cruce. A dispărut, în condiții neelucidate până astăzi, în contextul vremurilor  tulburi de dupa anul 1948. În zilele noastre, din inițiativa Primăriei Orașului Ciacova și a Consiliului Local, a fost amplasată o altă statuie din bronz, reprezentand, de asemenea, o acvilă, așa cum se obișnuiește, în cazul unor asemenea monumente de for public.    Pe latura dinspre est a monumentului, în partea inferioară, a fost amplasată o plăcuță din metal, pe care sunt trecute numele celor 80 de  eroi ciacoveni care s-au jertfit pentru reîntregirea României în Al Doilea Razboi Mondial (1941-1945).   

Donjon medieval (Cula), sec. XIV Donjonul de la Ciacova, denumit de localnici Culă, monument istoric de categoria A, a fost construit, cel mai probabil, în secolul al XIV-lea. Acesta a făcut parte din cetatea Ciacovei, care a aparținut în Evul Mediu familiei nobiliare Csaky, a fost cucerită de otomani în anul 1551 iar apoi a fost dărâmată de austrieci la începutul secolului al XVIII-lea. Baza construcției este aproape pătrată (10x9,8 m), iar înălțimea sa exactă este de 23,7 m. Fundația merge până la adâncimea de 5 m sub nivelul solului, iar zidurile, realizate din cărămidă foarte bine arsă, dar care au în miez și piatră de munte, prezintă la nivelul solului impresionanta grosime de 3 m. Demn de menționat este faptul că turnul de la Ciacova este al doilea, ca înălțime, după donjonul de la Cheresig, de lângă Oradea, care este însă într-o stare mult mai precară de conservare. Elevația donjonului ciacovean se compune dintr-un parter, care la data funcționării nu avea niciun fel de deschidere exterioară, în care se păstrau proviziile și muniția, apoi încă un nivel, care avea o singură deschidere, pe unde se intra în turn, acoperit cu o boltă din cărămidă, după care urmau încă trei nivele, utilizate pentru locuit de familia nobiliară care stăpânea cetatea. Deasupra acestora se află platforma de apărare, formată din merloane (partea plină, din cărămidă) și creneluri (porțiunile libere dintre merloane).  Turnul de la Ciacova este singurul din România care a păstrat urmele originale ale platformei de apărare. Ferestrele au aspect de metereze și sunt amplasate, majoritatea, la ultimele două niveluri. La cele patru colțuri ale edificiului sunt dispuse contraforturi, cu rolul de a consolida construcția. Accesul de la un nivel la altul se face printr-un drum șerpuit, construit în grosimea peretelui, nivelele clădirii fiind despărțite inițial prin bârne masive și scânduri de stejar, înlocuite în zilele noastre prin plăci de beton. Ca stil arhitectonic, donjonul ciacovean a fost încadrat în rândul stilurilor romanic și gotic. La primul nivel se aflau, în vechime, o fântână, folosită pentru aprovizionarea cu apă, dar și un tunel, lung de câteva sute de metri, cel mult, prin care se putea ieși în caz de primejdie, care astăzi,  nu se mai păstrează.  Legendele locului spun că acest tunel ar fi mers până la donjonul de la Vârșeț sau până la cetatea din apropiere, de la Obad. De-a lungul timpului, după ce nu a mai avut rol militar, a fost folosit ca foișor de foc pentru pompieri și turn de apă între anii 1936-2021. Turnul-locuință de la Ciacova reprezintă un monument de valoare excepțională pentru arhitectura românească medievală, datorită vechimii sale considerabile, dar mai ales a faptului că este printre foarte puținele  donjoane de pe teritoriul României care s-a păstrat în forma originală de construcție, la suprafață, într-o stare foarte bună, fără a fi o ruină.  Din inițiativa Primăriei Ciacova, a fost complet restaurat între anii 2021-2023, fiind inclus circuitului turistic și istoric.

Crucea Ortodoxă Sârbă din Piața Cetății Piața Cetății din Ciacova, inima localității și locul cel mai efervescent, din veacul al XVIII-lea și până în prezent, este locul în care, până astăzi, amintirea comunităților germană și sârbă se păstrează cel mai bine, prin existența a două monumente de for public, de mare frumusețe și valoare, care dau, împreună, un farmec aparte, centrului civic: statuia Fecioara Maria, ridicată în anul 1800 sau 1802, de comunitatea romano-catolică, preponderent germană, pe atunci, și  Crucea ortodoxă sârbă, ridicată în anul 1805 de comunitatea sârbă  din Ciacova. Pentru creștinii ortodocși, romano și greco-catolici, crucea reprezintă simbolul religios cel mai de seamă, care amintește de jertfa Mântuitorului pentru păcatele omenirii. În trecut, oamenii ridicau troițe la intersecții ori la margine de drumuri, deopotrivă pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat sau în amintirea cuiva drag, dar plecat prea devreme în lumea fără de dor. Indiscutabil, era un loc cu o încărcătură spirituală deosebită, creștinii obișnuind să se închine în fața troițelor sau cel puțin să-și descopere capul atunci când treceau prin dreptul lor, făcându-și semnul crucii. Crucea Sârbească din Ciacova se află așezată în partea nordică a Pieței Cetății, pe aceeași axă mediană sud-nord, cu statuia Fecioara Maria, distanța dintre cele două monumente fiind de aproximativ 50 m. De altfel, ambele apar, pe aceleași amplasamente ca la ora actuală, pe cea mai veche imagine păstrată a pieței, care datează din anul 1850. Monumentul, realizat din marmură roșie, are o înălțime de 7 metri, compunându-se dintr-un soclu în trei trepte, două corpuri de mamură de formă paralelipipedică suprapuse, despărțită printr-o interesantă bordură decorată cu motive vegetale, iar deasupra lor, crucea propriu-zisă, înaltă de 3 m, de factură latină (sub formă de cruce latină), de asemenea despărțită de restul monumentului printr-o triplă bordură în trepte, decorată cu motive vegetale. Despre ctitorul, data și contextul în care a fost ridicată crucea, ne vorbește inscripția, în limba slavonă, gravată în marmură, pe latura de est, în partea de jos (trad. Stojan Lera) : „S-a înălţat această cruce în timpul domniei majestăţii sale Francisc II, Împăratul Roman şi a oblăduirii domnului Ştefan Avacumovici, episcop ortodox de Timişoara, Lipova etc..., cu asentimentul domnului Petru Ciorei, protopop al Ciacovei şi acordul întregii populaţii şi prin truda depusă de domnul Dimitrie Florici, comerciant de produse agricole. Ciacova la data de 10 a lunii mai 1805.“ O altă inscripție, tot în slavonă, dar pictată, se găsea și pe fața vestică a crucii, în partea superioară. Din aceasta însă nu se mai păstrează decât 4-5 litere, care o fac indescifrabilă, din păcate, la ora actuală. Monumentul este înconjurat de un frumos gard din fontă cu patru stâlpi cilindrici, tot din marmură, la colțuri, cu latura de 4 m. Ca analogii, se aseamănă mult cu monumentul în formă de cruce din centrul orașului Vârșeț, realizat tot din marmură roșie și acesta, dar crucea din Serbia este mai înaltă.   În anul 1995, odată cu aniversarea a 600 de ani de la construirea cetății (reamintesc, încă o dată, că în anul 2020 va trebui să sărbătorim 800 de ani de la atestarea localității!), s-au sărbătorit, în mod festiv, și 190 de ani de la ridicarea Crucii sârbești, prilej cu care a fost realizată și o frumoasă medalie comemorativă, care prezintă, pe revers, și acest monument. Tot atunci, a fost amplasată și o plăcuță prezentând traducerea în limba română a inscripției originale, în limba slavonă.

Casa memorială Dositej Obradovici Situată pe fosta Stradă Sârbească, denumită din anul 1911 Strada Dositei Obradovici, actualul edificiu a fost construit la sfîrșitul sec. XIX pe locul casei în care s-a născut în anul 1742 marele scriitor iluminist sîrb Dositei Obradovici. După anul 2000, casa a fost cumpărată de statul sârb și a fost amenajată ca muzeu și casă memorială, fiind monument istoric de categoria B. Cod: TM-I-m-B-06331. Dimitrie (Dositei dupa ce a devenit călugăr) Obradovici a văzut lumina zilei în anul 1739 (sau 1742, după alte păreri), într-o familie de mici meşteşugari. Tatăl său, Giurgia Obradovici, era cojocar de meserie, iar mama, Kruna, era fiica lui Paunkici Ranko, din Sânmartinul Sârbesc. Se spune că,  de fapt, părinţii săi ar fii venit la vestitul târg  în acea vreme din localitatea noastră, iar Krunei, venindu-i sorocul, l-ar fii născut pe viitorul mare iluminist în casa unei rude, cea  aflată  în picioare şi în zilele noastre. Cert este că primii ani din viaţă îi petrece în Ciacova.  Şi-a pierdut de timpuriu tatăl, iar mama sa, recăsătorindu-se, se mută în Sânmartin cu cei patru copii pe care îi avea. Dar soarta a fost neîndurătoare cu bietul băiat, căci  pe când avea doar 9 sau 10 ani , îşi pierde şi mama. Reîntors in Ciacova, Dimitrie va locui o perioadă de timp la unchiul său Gruiţa, iar apoi la un alt unchi, Nikola Parcianin, care, neavând copii, a dorit să-l înfieze. Trăind între români, Dimitrie a învăţat încă de mic limba română. Învăţătorul Dobra îi va răsădi tânărului dragostea pentru literatură, învăţându-l Psaltirea şi Catehismul, setea de lectură şi cunoaştere, îndreptându-l pe Dimitrie spre biserica din localitate (alta decât actuala biserică, care astăzi nu mai există) unde în altar, va citi pe ascuns tot ce-i va cădea la îndemână. Un alt dascăl din perioada petrecută la Ciacova a fost Ştefan Mikaşinovici, cu care a învăţat Catehismul şi care îl va influenţa în mod decisiv în dorinţa de a se călugări. Vrăjit de poveştile dascălului, fuge de acasă, cu gândul de a ajunge la mănăstirile din Serbia.  Prima sa călătorie va fi scurtă însă, reuşind să răzbată doar până  la apropiata mănăstire din Sângeorz, de lăngă Gătaia, ridicată de despotul Iovan Brancovici, unde este găsit de unchiul său, care-l trimite ucenic la un meşter de căciuli din Timişoara. Tânărul nu avea niciun fel de înclinaţie spre această meserie, citind asiduu în timpul liber, şi după un an şi jumătate de ucenicie, îşi va urma visul, plecând, în 1757, spre mănăstirea Novo Hopovo, din apropiere de Novi Sad,  Serbia, împreună cu prietenul său din Ciacova, Nica Putin. Avea pe atunci doar 14 sau 15 ani. La această mănăstire îmbracă haina monahală în 1758, primind numele de călugăr,  Dositei. Dar viaţa de călugăr i se pare mult prea monotonă şi mărginită viitorului savant, astfel că în anul 1761 părăseşte această mănăstire, renunţă la straiele monahale, începând un lung periplu de peste patru decenii prin Europa, care îl va purta, rând pe rând, prin Grecia, Albania,  Croaţia, Austria, Ungaria,  Slovacia, Turcia,  Moldova, Germania, Polonia, Rusia, Franţa, Anglia, fiind primit de cele mai distinse şi bogate familii ale vremii. Se  întreţine din meditaţiile pe care le acorda copiilor acestor mari nobili. În 1781-1782 se află în Moldova, fiind profesor, rând pe rând, la Galaţi, Roman şi la Iaşi, la curţile mai multor familii boiereşti de aici. La Londra îi cunoaşte pe celebrii savanţi Joseph Edison şi  Jonathan Swift, fiind, totodată, primul sârb (şi ciacovean, am adăuga noi) care are o placă comemorativă in capitala Angliei : "Here lived in 1784 Dositey Obradovich (1742-1811),eminent serbian man of letters ,  first minister of education in Serbia"(Aici a trăit in 1784 Dositei Obradovici, renumit scriitor sârb, ministru al educaţiei în Serbia). Pe lângă limba sârbă şi română cu care a crescut, Obradovici mai învaţă o sumedenie de limbi şi dialecte pe care le şi predă. Învaţă greaca veche şi modernă, latina, germana, engleza, franceza, albaneza, italiana. In 1804 se întoarce în Serbia, în timpul răscoalei sârbilor împotriva jugului otoman, ajutând la strângerea ajutoarelor pentru răsculaţi. In 1808 înfiinţează "Înalta Şcoală" din Belgrad, devenită mai târziu universitate, o tipografie, iar in 1811 devine ministru al educaţiei în Serbia. La scurt timp, pe 28 martie 1811, se stinge din viaţă, din cauza unei pneumonii, fiind înhumat la catedrala ortodoxă din  Belgrad. Dositei Obradovici este, fără îndoială, una dintre cele mai importante personalităţi ale culturii din Serbia, dacă nu chiar cea mai importantă. Şi-a dedicat o mare parte din viaţă activităţii de ridicare a poporului sârb din ignoranţă şi incultură pe o treaptă superioară, prin şcoală.  Cunoscând la perfecţie 11 limbi, străbătând Europa de la un capăt la altul, mason se pare, a fost unul dintre cei mai apreciaţi savanţi ai vremii sale. Născut şi crescut la Ciacova, unde învaţă, cum am văzut, să scrie şi să citească, Obradovici este, fără îndoială, cea mai importantă pesonalitate care s-a ridicat din vatra oraşului nostru. La Ciacova, memoria sa a fost omagiată aşa cum se cuvine, fiind organizate de-a lungul timpului două mari şi impresionante festivităţi comemorative : una în anul 1911 la 100 de ani de la moarte şi cea de-a doua în anul 1961 la 150 de ani de la moarte. În ambele rânduri au participat delegaţii numeroase din partea Acadmiei Sârbe din Belgrad, a Ministerului Învăţământului şi a Uniunii scriitorilor sârbi. La cea de-a doua comemorare a participat şi delegaţia României, alcătuită din membrii Academiei Române şi a Ministerului Învăţământului din Bucureşti. De asemenea, în fiecare an, la începutul lunii decembrie, se organizează la Ciacova vernisaje la casa memorială şi parastas de  pomenire la biserica sârbească, cu o numeroasă participare atât din partea oamenilor de cultură din Serbia, dar şi din România.

Biserica Ortodoxă sârbă Ciacova  Situată pe strada Bistrița, nr. 24, a fost construită între anii 1764-1766 sau, cel mai probabil, între 1768-1771, pe locul sau, mai posibil, lângă un edificiu de cult ortodox mai vechi, dar de dimensiuni  mai modeste, care a existat în mod sigur în Ciacova.  Actuala biserică,  aflată în mijlocul unui vechi cimitir, care depășește însă perimetrul actual al curții bisericii,  a fost sfinţită în anul 1771, în prezenţa episcopului ortodox de Timişoara. Este monument istoric de categoria A, avînd codul: TM-I-m-A-06203. Aparţinând stilului baroc, construită sub forma unei nave în cruce bizantină, cu dimensiunile 36 m lungime, 11,20 m lăţime şi 10 m înălţime, la care se adaugă înălţimea acoperişului de circa 7 m, biserica a fost, în momentul zidirii sale, cel mai frumos monument de acest gen din Banat. Zidurile, care ating la bază grosimea de 1,80 m, sunt construite din cărămidă arsă de foarte bună calitate, iar turnul, împreună cu turla din cupru sub formă de ceapă, globul înalt de 1 m şi crucea, înaltă de 2,50 m, suflate cu aur, are înălţimea totală de aproximativ  28 m. Turla bisericii a fost realizată în anul 1892, iar cele trei clopote actuale au fost turnate în anul 1935. Interiorul edificiului este pavat cu cărămidă arsă, iar pictura interioară actuală a bisericii, opera cunoscutului pictor sârb Stevan Alexici, a fost finalizată în jurul anului 1900. Aceasta surprinde printr-un pronunţat realism, eliberată total de hieratismul picturii bisericeşti bizantine, dar şi prin forţa expresiei şi prin extraordinara redare a detaliilor anatomice. De o deosebită frumuseţe şi valoare artistică sunt reprezentarea lui „Dumnezeu în slavă”, înconjurat de cei patru evanghelişti, din centrul bolţii,  care acoperă nava bisericii, scenă extrem de rară în bisericile din România, dar şi scenele „Răstignirii” şi „Coborârii de pe Cruce” a lui Iisus, din faţa altarului, care impresionează prin durerea şi dramatismul pe care le degajă. A existat și o pictură mai veche, suprapusă de cea actuală, despre care nu se cunosc date. De o valoare inestimabilă este iconostasul din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, realizat de renumitul pictor bănățean de Dimitrie Popovici, afectat de un incendiu în anul 2004,  aflat actualmente  în proces de restaurare. Importanţa acestei biserici este dovedită de prezenţa amvonului cu trei trepte, unic pentru bisericile sârbești din țara noastră,   lăcaşul posedând ca zestre cultural-artistică icoane de mare valoare din secolele  al XVIII-lea şi al XIX-lea, un baldachin din 1902 , element decorativ deosebit, neobişnuit în bisericile ortodoxe, scăpat ca prin minune din incendiul din 2004, dar şi un steag de mătase al „Reuniunii de cântări” din localitate. În curtea bisericii se pot vedea încă două monumente funerare cu inscripţii în slavonă, din 1811 şi 1829, dar şi o cruce mare din marmură, din secolul al XVIII-lea. Biserica, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după stil vechi, 28 august, când este ruga sârbească la Ciacova, a fost folosită deopotrivă de sârbi şi de români, până în anul 1897. A fost restaurată la exterior și la nivelul acoperișului  în perioada 2008-2009, la inițiativa  părintelui protoiereu Liubomir Matici, în perioada următoare urmînd a avea loc alte lucrări de restaurare, care vor reda bisericii ortodoxe sîrbe din Ciacova strălucirea de odinioară. sursa foto (aici)

  Unul dintre monumentele istorice de seamă ale orașului Ciacova, deosebit de valoros prin vechimea, valoarea și frumusețea sa deosebită, îl reprezintă bisericuța de lemn a Mănăstirii Cebza.  Aceasta se află așezată în mijlocul cimitirului din satul Cebza, în imediata apropiere a digului stâng al râului Timiș, la circa 8 km de Ciacova, fiind bine semnalată de indicatoarele turistice încă din comuna Jebel. Potrivit tradiției, vechea biserică de lemn a fost ridicată de călugări în mijlocul unei păduri de stejar, care astăzi nu mai există, pe o insulă a Timișului, în strânsă legătură cu un izvor tămăduitor, care se află chiar în altarul sfântului lăcaș. Vechimea monumentului se pierde în negura vremii, fiind, probabil, cea mai veche biserică păstrată în picioare de pe raza orașului Ciacova. Prima atestare documentară datează din anul 1758, conform însemnării în limba română cu caractere chirilice descoperite pe un Antologhion : biserica s-a zidit la 1758 cu turn tot de lemn, după care urmează :  la biserica aceasta adică a Cebzei s-a făcut turnul și piatra și lemnul la anul 1780 iar a doua oară s-au prănoit numai lemnul la anul 1815. Pe o veche și valoroasă Evanghelie găsim o altă însemnare la această biserică, scrisă tot cu caractere chirilice : În curgerea anului 1850 sau acoperit Sfânta Mănăstire cu șândre cu cheltuiala bisericii prin rânduiala tuturilor Vița Chirică și Păun Tradii, iară preoți Trăilă Musteți, Andrei Olaru și Ioan Petrovici și Gligorie Petco capelan. Deci eu Gheorghie Musteți grecu singur cu mănile miele am lucrat în 120 dă zile fiind eu dă 58 de ani bătrân când am lucrat cu ajutorul lui Dumnezeu. Trei decenii mai târziu, o altă însemnare pe aceeași Evanghelie, de data aceasta cu caractere latine, consemnează o altă reparație la acoperișul bisericii : Spre aducerea aminte. În curgerea anului 1882 sau acoperit Sfânta Mănăstire de nou cu șindre, cu cheltuiala Bisericii prin preotul Alexandru Bugariu și Georgie Treta chinez și Simeon Treta ca tutore la mănăstire.  Hramul bisericii este Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită la data de 14 septembrie, zi de mare sărbătoare în cimitirul din localitatea Cebza, prilej de pelerinaj pentru o sumedenie de credincioși din întreg Banatul.  Există tradiția și numeroase relatări despre pelerinajele care se făceau la mănăstire, unde veneau, din vechime, numeroși bolnavi la izvorul tămăduitor. În trecut, existau mai multe cârje în podul bisericii, dovadă a celor care au venit la mănăstire în stare de suferință și au plecat la casele lor sănătoși. O altă relatare se referă la cazul unui învățător din Ciacova care, în urma pierderii unicei sale fiice, a înebunit. Adus în lanțuri la mănăstire, după rugăciunile făcute la izvorul tămăduitor, la orele 3 dimineața adoarme. Trezindu-se după o oră, îi spune fratelui său, care îl însoțise, să-l dezlege din lanțuri, și astfel pleacă, vindecat, acasă.              Biserica este de formă dreptunghiulară, fiind zidită din bârne, pe fundament de cărămidă, acoperită cu șindrilă , având 16 m lungime, 6 m lățime, înălțimea pereților de 2,40 m și a acoperișului de 3,10 m. Pereții sunt lipiți cu pământ și spoiți cu var, atât la exterior cât și la interior. Pardoseala este din cărămidă, tot din același material fiind și un soclu, scund de 20 cm. Spre vest, lăcașul are un pridvor scurt de 1,40 m, susținut pe 4 stâlpi de stejar frumos împodobiți cu crestături realizate cu barda.              Deasupra pronaosului se înalță un turn destul de scund (2,30 m înălțime), de formă prismatică, acoperit ptintr-un capac piramidal, ambele fiind placate cu șindrilă, așa cum este și acoperișul bisericii.              În vremuri mai noi, pereților exteriori de nord și sud li s-au adăugat trei perechi de contraforturi oblice din cărămidă, cu intenția evidentă de a mări rezistența edificiului. Absida altarului prezintă șase laturi, deci cu unghi în axul bisericii.              Pridvorul, pronaosul și cea mai mare parte din naos sunt tăvănite. La treimea răsăriteană a navei apare o boltă extrem de interesantă și unică pentru Banat, care acoperă o jumătate din altar, având o secțiune eliptică, realizată din bârne masive de stejar, prin retrageri plane. Iconostasul este realizat tot din bârne cioplite de stejar, lipit cu lut, nu este pictat, la fel ca întregul interior, fiind dotat cu icoane portabile.              La câțiva metri în vestul bisericii se află o mică clopotniță, ridicată pe doi stâlpi de pământ și acoperită cu șindrilă. Trebuie spus că biserica a deținut mai multe icoane vechi, cărți bisericești vechi și alte odoare de mare valoare, păstrate astăzi, în majoritatea lor, la Muzeul Mitropoliei Banatului din Timișoara.              În anul 1936, pentru susținerea bisericii, care era amenințată de prăbușire, s-au introdus în ziduri 6 stâlpi de susținere, din inițiativa lui Ioachim Miloia, director al Muzeului Banatului Timișoara. În 1962-1963, la insistențele Mitropoliei Banatului, Direcția Monumentelor Istorice întreprinde unele lucrări de restaurare. În ultimii 2-3 ani s-au efectuat alte lucrări de restaurare, la interior și la exterior, fiind înlocuită din nou șindrila acoperișului, afectată de trecerea vremii. După anul 1990, Mănăstirea Cebza a fost reactivată, construindu-se o nouă biserică, mult mai mare, din cărămidă, frumos pictată și îngrijită, chilii și toate dependințele necesare unei mănăstiri, astfel că satul Cebza a devenit un important punct de pelerinaj pe harta Banatului și nu numai. Iubitorul de istorie și de spirit autentic bănățean românesc va aprecia însă, în primul rând, bătrâna bisericuța de lemn din cimitir, martor al scurgerii timpului și călăuză dreaptă a vremurilor ce vor veni. 

  Centrul absolut al localității este piața mare, al cărui front de nord-vest este asigurat de câteva clădiri publice, între care și Primăria. Fronturile pieței sunt dens construite și în general P+1. Este concentrarea maximă de dotări, în special comerciale.  Zona pieței și a Culei reprezintă focarul concentrării relativ radiale a rețelei stradale majore dinspre sud și dinspre est și câteva străzi dinspre est-nord-est. Piața Cetății, care stă în umbra Culei, poartă stigma pluralistică a locuitorilor ei. Este punctul central în care și pe lîngă care se petrece viața localității. Negustori de toate naționalitățile și-au avut prăvăliile aici în perioada interbelică.   Piața exista cu siguranță în sec. XVIII, dar originile ei pot fi mai vechi, coborând chiar și în perioada otomană. Are formă dreptunghiulară, laturile de est și de sud fiind mai lungi decît laturile de nord și sud. Așa cum se poate vedea pe un desen din anul 1850, clădirile de pe laturile de est și de vest prezentau arcade boltite deschise, sub forma unui coridor, de la un capăt la altul al celor două laturi, clădiri care dovedeau în mod clar stilul turcesc oriental. Toate aceste arcade au dispărut în jurul anului 1900, la o singură clădire, pe colțul de nord-vest, fiind redeschise, în anii 60-70 ai secolului trecut. Majoritatea clădirilor sunt construite, într-o primă fază, în sec. XVIII, dar au suferit mai multe transformări de-a lungul timpului. Laturile de est și vest erau înțesate de prăvălii, latura de nord este compusă din case de locuit, fosta primărie, construită într-un parc frumos. La est, tot într-un părculeț frumos s-a construit în anul 1936 Spitalul dr. Avram Imbroane, de către arhitectul ciacovean Franz Keller. În fața vechii primării s-a ridicat în anul 1924, după planurile arhitectului Franz Brandeisz, monumentul eroilor din Primul Război Mondial. Desigur, piața este dominată de cele două monumente reprezentative, ridicate în centrul acesteia: statuia Fecioarei Maria, datând din anii 1800-1802 și crucea ortodoxă de marmură, ridicată în anul 1805. A purtat diverse denumiri, în funcție de perioada respectivă: Hauptplatz, Piața Franz Josef, Piața Regina Maria, Piața Republicii, Piața Cetății. sursa foto (aici)