MERIDIAN International Festival
MERIDIAN International Festival

MERIDIAN International Festival

Organizator de evenimente

Despre

În 1925, Societatea Compozitorilor Români a înființat secția română a Societății Internaționale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC).

De la începuturile sale (1923), festivalul organizat de Societatea Internaţională de Muzică Contemporană (SIMC)/International Society for Contemporary Music (ISCM)) a susţinut pluralitatea stilurilor componistice moderne – şi astfel şi-a menţinut viabilitatea, vitalitatea –, a propulsat în atenţia publică nume de compozitori, a programat creaţii devenite astăzi clasice. Austria rămâne ţara de care se leagă, în 1922, iniţiativa înfiinţării celei mai mari organizaţii muzicale destinată promovării muzicii noi – SIMC –, iniţiativă aparţinând muzicologului şi compozitorului Rudolph Réti şi, alături de el, compozitorului Egon Wellesz.

Timp de decenii, societatea cu centrul la Londra îşi propune să funcţioneze ca o uniune supranaţională a compozitorilor, pentru promovarea muzicii contemporane din toate tendinţele şi orientările estetice, fapt îndeplinit tocmai în festivalul (intitulat din 1974 World Music Days) ce-şi schimbă anual sediul în oraşe importante ale lumii. Desigur, în numeroasele concerte plasate astfel sub egida SIMC s-au dezbătut marile problematici de stil ale creaţiei moderne, începând chiar de la terminologia ce nuanţează diferenţa între „muzica nouă” şi „muzica contemporană” (reflectată inclusiv în specificul denumirii germane, respectiv franceze sau engleze, bunăoară Internationale Gesellschaft für Neue Musik faţă de International Society for Contemporary Music). „Muzica nouă” a fost o vreme sinonimă cu orientarea dodecafonică a celei de-a doua şcoli vieneze, dar se pare că cel puţin la fel de bine a fost reprezentat neoclasicismul interbelic în programele festivalului.

Oricum, în interiorul vieţii muzicale, SIMC devine treptat un factor de putere supraordonat politic, care a influenţat (nu în mică măsură) producţia muzicală interbelică, ştiut fiind că epoca 1922-1945 (aflată sub preşedinţia englezului Edward Dent) a fost una de glorie, corespunzând practic istoriei muzicii moderne. Şi mai departe, în etapele sale ulterioare (delimitate de anul 1971, când se produc anume redimensionări ale Societăţii), rolul unei astfel de organizaţii s-a văzut în dialogul dintre secţiunile naţionale reprezentate în festivaluri, în unele prime audiţii de lucrări rămase celebre sau chiar în lansarea unor importante nume componistice.

S-a discutat adesea rolul organizaţiei, a cărei istorie nu a fost lipsită de praguri dificile (ideologice, financiare, sociale): dacă muzica contemporană ajunge să-şi găsească locul în viaţa muzicală tradiţională, înseamnă că SIMC îşi pierde funcţia, paradoxal îndeplinind-o. Cel puţin în România, aşa ceva nu s-a întâmplat, încă. Festivalul World Music Days din 1999, organizat aici, a însemnat o sărbătoare pentru creaţia actuală, subliniind totodată concretizarea uneia din intenţiile importante ale Societăţii, aceea ca secţiunile naţionale să fie active. Scurtul istoric al Secţiunii române o arată funcţionând între 1925-1935, apoi inactivă între 1948-1950.

Tentativele de a o „reînvia” vor deveni posibile abia după 1989, prin demersurile compozitorului Nicolae Brânduş, Preşedinte al Secţiunii Naţionale Române a SIMC între 1990-1991 şi 1993-2002, membru al Comitetului Executiv al Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană (ISCM) (1991-1993). Au urmat la conducerea SNR-SIMC compozitorii: Liviu Dănceanu, Preşedinte între 1991-1993, Maia Ciobanu, Preşedintă între 2002-2003 şi în prezent Sorin Lerescu, Preşedinte al acestei secţiuni din 2003.

Eficienţa activităţii Societăţii se măsoară în trezirea interesului pentru muzica nouă în cele mai diverse regiuni ale globului, în influenţarea unui travaliu componistic creator de stil, în impulsul dat lucrărilor dintr-un anume gen (cameral, de pildă). La fel de semnificativă ca festivalul anual rămâne activitatea „cotidiană” a fiecărei secţiuni, concretizată în comenzi, concerte şi alte forme de a promova compozitorii naţionali şi pe cei străini. Internaţionalismul intenţionat în organizaţie determină schimbul de informaţii de care profită şi naţiunile mari, şi cele mici sau marginalizate, dat fiind că SIMC face cunoscute, propagă liniile evolutive principale în muzica nouă. Există, de asemenea, o listă impresionantă de compozitori ce datorează primul lor succes mondial SIMC-ului (Britten, Copland, Dallapiccola, Eisler, de Falla, Hába, Honegger, Janacek, Kodály, Malipiero, Frank Martin, Martinu, Marcel Mihalovici, Petrassi, Poulenc, Prokofiev, Roussel, Szymanowski, Vaughan-Williams, Wellesz etc.), plus alte mari nume ce nu au fost atât lansate, cât susţinute în a-şi lărgi popularitatea (Schönberg, Berg, Webern, Stravinski, Ravel, Hindemith, Bartók, Milhaud, Krenek, Stockhausen, Ligeti, Boulez, Nono, Cage, Schnittke, Kagel ş.a.).

În acest fel, o „felie” importantă din istoria muzicii secolului 20 – „modernă”, „contemporană” sau „nouă” – se corelează cu SIMC, implicată în cursul vieţii muzicale, de la afirmarea şcolii schönbergiene şi până la aceea a „clasicilor” în viaţă. Instituţia păstrează şi în anii ’90 ideea consacrării muzicii actuale, făcând cu putinţă verificarea actului componistic prin audiţie şi prin aprecierile participanţilor la World Music Days.

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Organizator de evenimente
1 eveniment
Organizator de evenimente
Food Truck Festival On Tour este o caravană de food truck-uri dedicată culturii de tip street food.
Timișoara, Romania
Organizator de evenimente
LA PAS explorează complexitatea relației dintre cultură și hrană. LA PAS este un program cu o dezvoltare graduală, orientat către consolidarea unor modele durabile de producție și consum.
Timișoara, Romania
Organizator de evenimente
Noi Re-Creăm este o asociație care promovează transformarea orașului prin evenimente, proiecte și momente artistice și creative, caracterizate de dinamism și culoare. Stropi mici de culoare pe fundalul monocrom se adună unul după altul, pic-pic.
Organizator de evenimente
The fine touch of an exotic feeling on the dance floor.
Timișoara, Romania
Organizator de evenimente
More details and registration here: http://www.up.co/communities/romania/timisoara/startup-weekend/8533 Idea to startup in just 54 hours? Is it really possible? No talk. All Action. #swtimisoara Super Early Bird Offer! Get it now and save 20€! Startup Weekend are events that follow the same basic model: anyone is welcome to pitch their startup idea and receive feedback from their peers. Teams organically form around the top ideas (as determined by popular vote) and then it’s a 54 hour frenzy of business model creation, coding, designing, and market validation. The weekends culminate with presentations in front of local entrepreneurial leaders with another opportunity for critical feedback. If you're a developer, designer, marketer or business person and want to build the next hot new startup, join us on November 14th and let's change the world! Tickets are normaly 49€ but we're offering a big discount for the early adopters! Check out our blog for more details about the Startup Weekend movement and registration. Also, participants to our events receive some nice swag and freebies from our sponsor friends. 
Timișoara, Romania
Organizator de evenimente
Cina în Tramvai este o experiență pe care nu o vei uita niciodată! Singurul tramvai-restaurant din România te poartă prin locuri pline de istorie, care au influențat Timișoara cu ani și ani în urmă. În timp ce iei cina, vom parcurge împreună traseul primei linii de tramvai din Timișoara și de pe actualul teritoriu al României. Aceasta a fost dată în folosință în anul 1869 și asigura legătura dintre Cetate și cartierul Fabric. Traseul începea din Piața Sfântul Gheorghe și ajungea până lângă hanul La Regina Engleza. Astăzi, traseul nostru începe din Piața Libertății și va dura aproximativ 80 de minute. Totul va fi pregătit cu atenție, iar la urcarea în tramvai, personalul nostru, îmbrăcat à la carte, te va pofti la locul de unde va începe călătoria.
Strada Oituz 5, Timișoara, Romania
Organizator de evenimente
FABER își propune să faciliteze dezvoltarea mediului creativ și cultural prin oferirea de spații de lucru contemporane, ateliere pentru prototipare, un bistro și spații pentru întâlniri și evenimente.
Organizator de evenimente
Evenimente, cursuri, activități pentru mici și mari ale Casei de Cultură a Municipiului Timișoara
Strada Miron Costin, Timișoara, Romania