MERIDIAN International Festival
MERIDIAN International Festival

MERIDIAN International Festival

Despre

În 1925, Societatea Compozitorilor Români a înființat secția română a Societății Internaționale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC).

De la începuturile sale (1923), festivalul organizat de Societatea Internaţională de Muzică Contemporană (SIMC)/International Society for Contemporary Music (ISCM)) a susţinut pluralitatea stilurilor componistice moderne – şi astfel şi-a menţinut viabilitatea, vitalitatea –, a propulsat în atenţia publică nume de compozitori, a programat creaţii devenite astăzi clasice. Austria rămâne ţara de care se leagă, în 1922, iniţiativa înfiinţării celei mai mari organizaţii muzicale destinată promovării muzicii noi – SIMC –, iniţiativă aparţinând muzicologului şi compozitorului Rudolph Réti şi, alături de el, compozitorului Egon Wellesz.

Timp de decenii, societatea cu centrul la Londra îşi propune să funcţioneze ca o uniune supranaţională a compozitorilor, pentru promovarea muzicii contemporane din toate tendinţele şi orientările estetice, fapt îndeplinit tocmai în festivalul (intitulat din 1974 World Music Days) ce-şi schimbă anual sediul în oraşe importante ale lumii. Desigur, în numeroasele concerte plasate astfel sub egida SIMC s-au dezbătut marile problematici de stil ale creaţiei moderne, începând chiar de la terminologia ce nuanţează diferenţa între „muzica nouă” şi „muzica contemporană” (reflectată inclusiv în specificul denumirii germane, respectiv franceze sau engleze, bunăoară Internationale Gesellschaft für Neue Musik faţă de International Society for Contemporary Music). „Muzica nouă” a fost o vreme sinonimă cu orientarea dodecafonică a celei de-a doua şcoli vieneze, dar se pare că cel puţin la fel de bine a fost reprezentat neoclasicismul interbelic în programele festivalului.

Oricum, în interiorul vieţii muzicale, SIMC devine treptat un factor de putere supraordonat politic, care a influenţat (nu în mică măsură) producţia muzicală interbelică, ştiut fiind că epoca 1922-1945 (aflată sub preşedinţia englezului Edward Dent) a fost una de glorie, corespunzând practic istoriei muzicii moderne. Şi mai departe, în etapele sale ulterioare (delimitate de anul 1971, când se produc anume redimensionări ale Societăţii), rolul unei astfel de organizaţii s-a văzut în dialogul dintre secţiunile naţionale reprezentate în festivaluri, în unele prime audiţii de lucrări rămase celebre sau chiar în lansarea unor importante nume componistice.

S-a discutat adesea rolul organizaţiei, a cărei istorie nu a fost lipsită de praguri dificile (ideologice, financiare, sociale): dacă muzica contemporană ajunge să-şi găsească locul în viaţa muzicală tradiţională, înseamnă că SIMC îşi pierde funcţia, paradoxal îndeplinind-o. Cel puţin în România, aşa ceva nu s-a întâmplat, încă. Festivalul World Music Days din 1999, organizat aici, a însemnat o sărbătoare pentru creaţia actuală, subliniind totodată concretizarea uneia din intenţiile importante ale Societăţii, aceea ca secţiunile naţionale să fie active. Scurtul istoric al Secţiunii române o arată funcţionând între 1925-1935, apoi inactivă între 1948-1950.

Tentativele de a o „reînvia” vor deveni posibile abia după 1989, prin demersurile compozitorului Nicolae Brânduş, Preşedinte al Secţiunii Naţionale Române a SIMC între 1990-1991 şi 1993-2002, membru al Comitetului Executiv al Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană (ISCM) (1991-1993). Au urmat la conducerea SNR-SIMC compozitorii: Liviu Dănceanu, Preşedinte între 1991-1993, Maia Ciobanu, Preşedintă între 2002-2003 şi în prezent Sorin Lerescu, Preşedinte al acestei secţiuni din 2003.

Eficienţa activităţii Societăţii se măsoară în trezirea interesului pentru muzica nouă în cele mai diverse regiuni ale globului, în influenţarea unui travaliu componistic creator de stil, în impulsul dat lucrărilor dintr-un anume gen (cameral, de pildă). La fel de semnificativă ca festivalul anual rămâne activitatea „cotidiană” a fiecărei secţiuni, concretizată în comenzi, concerte şi alte forme de a promova compozitorii naţionali şi pe cei străini. Internaţionalismul intenţionat în organizaţie determină schimbul de informaţii de care profită şi naţiunile mari, şi cele mici sau marginalizate, dat fiind că SIMC face cunoscute, propagă liniile evolutive principale în muzica nouă. Există, de asemenea, o listă impresionantă de compozitori ce datorează primul lor succes mondial SIMC-ului (Britten, Copland, Dallapiccola, Eisler, de Falla, Hába, Honegger, Janacek, Kodály, Malipiero, Frank Martin, Martinu, Marcel Mihalovici, Petrassi, Poulenc, Prokofiev, Roussel, Szymanowski, Vaughan-Williams, Wellesz etc.), plus alte mari nume ce nu au fost atât lansate, cât susţinute în a-şi lărgi popularitatea (Schönberg, Berg, Webern, Stravinski, Ravel, Hindemith, Bartók, Milhaud, Krenek, Stockhausen, Ligeti, Boulez, Nono, Cage, Schnittke, Kagel ş.a.).

În acest fel, o „felie” importantă din istoria muzicii secolului 20 – „modernă”, „contemporană” sau „nouă” – se corelează cu SIMC, implicată în cursul vieţii muzicale, de la afirmarea şcolii schönbergiene şi până la aceea a „clasicilor” în viaţă. Instituţia păstrează şi în anii ’90 ideea consacrării muzicii actuale, făcând cu putinţă verificarea actului componistic prin audiţie şi prin aprecierile participanţilor la World Music Days.

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

“Muzeul Virtual al Evreilor din Timişoara a luat ființă în februarie 2021, fiind finanțat ca produs turistic pilot al Municipiului Timișoara în cadrul proiectului “Rediscover, expose and exploit the concealed Jewish heritage of the Danube Region” DTP2-084-2.2 – REDISCOVER”, proiect în care Municipiul Timișoara are calitatatea de partener.Proiectul „REDISCOVER – Rediscover, expose and exploit the concealed Jewish heritage of the Danube Region” a fost finanțat prin Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 al Comisiei Europene (din fonduri FEDR și IPA) și s-a implementat în perioada 01.06.2018-31.05.2021. Valoarea totală a proiectului este de 1.846.346,45 Euro, bugetul aferent Municipiului Timișoara fiind de 171.158,05 Euro, din care contribuţia FEDR (asistenţă financiară nerambursabilă) este de 85%, cofinanţarea naţională prin MLPDA este de 13%, iar contribuţia proprie, din bugetul local al Municipiului Timişoara, este de 2%.Obiectivul general al proiectului Rediscover este utilizarea potențialului patrimoniului cultural evreiesc al orașelor partenere și dezvoltarea unor soluții în domeniul turismului bazate pe vizibilitate, accesibilitate și durabilitate. Parteneri în proiect sunt administrații locale și instituții culturale/turistice din 8 țări din regiunea danubiană: Municipiul Szeged (Ungaria) – lider proiect,Municipiul Timișoara, Municipiul Galați, administrații locale și instituții culturale/turistice din orașele Regensburg (Germania), Subotica (Serbia), Murska Sobota (Slovenia), Osijek (Croația), Kotor (Muntenegru), Banja Luka (Bosnia și Herțegovina), precum și parteneri asociați, Comunitatea Evreilor din Timișoara fiind Partenerul Asociat al Municipiului Timișoara în acest proiect.Una dintre cele mai importante activități implementate la nivelul Municipiului Timișoara în cadrul Rediscover este crearea site-ului web ”Muzeul Virtual al Evreilor din Timișoara” – produs turistic.Acesta se bazează pe un parteneriat încheiat între Primăria Municipiului Timişoara şi Comunitatea Evreilor Timişoara, fiind rezultatul unei colaborări fructoase în cei trei ani ai proiectului.  Muzeul Virtual reprezintă un instrument important în descoperirea contribuţiei evreieşti la edificarea oraşului Timişoara dar şi un mijloc de implicare şi expresie comunitară.” Obiectivele muzeului: • prezentarea istoriei, a vieții religioase şi a tradițiilor evreilor din Timişoara • prezentarea patrimoniului arhitectural şi cultural • informații despre personalități de marcă din rândurile evreimii timişorene • expunerea rolului imens în dezvoltare economică a oraşului • conservarea şi expunerea materialului documentar fotografic, audio şi video  • conservarea şi transmiterea mărturiilor orale şi a memoriilor • prezentarea vieții vibrante actuale a Comunității Evreilor din Timişoara • informarea publicului despre modul de funcționare şi activitățile comunității  • promovarea unui spirit de deschidere spre alte culturi  • punerea la dispoziție a unei resurse pedagogice şi turistice  Muzeul poartă numele Rabinului dr. Ernest Neumann, conducător spiritual şi reprezentant al comunității evreilor în a doua jumătate a secolului XX. “La data înființării, colecția muzeului (secțiunile Istoria, Timişoara iudaică, Viața religioasă, Viața socială, economică şi culturală, Personalităti şi Mărturii) se bazează pe arhiva pusă la dispoziție de Getta Neumann şi Irina Stern, redactorii şi administratorii materialului de pe site-ul evreilor timişoreni şi al prietenilor lor www.bjt2006.org . O altă sursă majoră de informații şi ilustrații este ghidul „Pe urmele Timişoarei evreieşti. Mai mult decât un ghid‟ de Getta Neumann, Editura Brumar, 2019.  Secţiunea dedicată prezentului comunităţii este elaborată de echipa Comunităţii Evreilor Timişoara, coordonată de preşedinte dr. Luciana Friedmann.  Un rol deosebit în implementarea proiectului îl are ing. Ronald Wagmann, care a pus bazele acestui demers. În viitor, în etapa de creştere a acestui proiect, ne propunem să implicăm cât mai multe persoane, ataşate de prezentul şi istoria comunităţii, în realizarea acestuia. În acest sens, ne propunem prin intermediul site-ului digitalizarea întregii colecţii fotografice de amploare a comunităţii.Echipa de implementare a proiectului din cadrul Municipiului Timișoara, care a gestionat derularea proiectului Rediscover, a fost implicată atât în managementul de proiect al muzeului cât și în implementarea efectivă a acestuia.O parte din materialele video incluse în muzeu au fost create în cadrul proiectului Rediscover.Crearea acestui muzeu este un proces continuu. Eventuale rectificări, sugestii şi completări sunt binevenite.Mulțumiri arhitecților Mihai Opriş şi Gabriel Székely, istoricilor Victor Neumann şi Tiberiu Schatteles, criticului de artă János Szekernyés, lui Lucian Muntean, colaboratorului la wikipedia Ivan Goldberger, Asociației „Prin Banat‟ şi multor martori ai epocii; pentru contributii fotografice: Sorin Birstein, Anca Silvia Buzatu, Liviu Gordea, Anath Hanit, Constantin Liciu, Lucian Muntean, Geo Neumann, Getta Neumann, Iulian Păunescu, Renée Nass-Politzer, Michael Schwartz şi Csaba Teleki; colecționarilor de ilustrații de epocă Octavian Leşcu şi Thomas Mohnács.” Adresă email: webmaster@jewishtimisoara.ro
"WoW EUROPE” - project co-funded by the European Commission through the Erasmus+ Sport Programme, Not-for-profit European Sport Events. Project initiated and coordinated by Junior Sport Association and implemented together with 9 participating organizations in 10 countries: Romania, Bulgaria, Italy , Latvia, Lithuania, Macedonia, Portugal, Slovenia, Spain and Turkey. Project developed and accessed by #AMAEVENTS ASSOCIATION. General presentation Participating Organizations: Romania – Asociatia #JuniorSport - Applicant Bulgaria - Association #Footura (Association for the development of sports and sports culture Footura)   Italy – #CEIPES - International Centre for the Promotion of Education and Development Latvia – #LSIIDP - Board of Directors of Sports Educational Institutions in Latvia (“Latvijas Sporta Izglitibas Iestazu Direktoru Padome”) Lithuania - #VšISportuokimekartu Republic of North Macedonia - #HEPAMacedonia (National Health Organization for the promotion of Health-Enhancing Physical Activity) Portugal - #ADCSCarvalhais - Associação Desportiva Cultural e Social de Carvalhais Slovenia - Physical Activity Promotion Agency – #APGA Spain - Club #Pitch&PuttBarcelonaTeià (CPPBT) Turkey - Turkish Sport for All Federation (#HĬS)
Prietenii Naturii Banat Berg frei! Asociația Prietenii Naturii Banat a fost înființată în primăvara anului 2017. Dorim să promovăm ecoturismul, cultura şi să susținem incluziunea socială. În acest sens organizăm ture prin natură precum şi diverse acțiuni de voluntariat. De asemenea, dorim să promovăm prietenia cu natura şi solidaritatea dintre oameni. Alături de alte câteva mii de asociații, sub acelaşi nume, aceeaşi sigla şi aceeaşi prietenie cu natura, Asociația Prietenii Naturii Banat este afiliată asociației internaționale Naturfreude (Prietenii Naturii) care face parte din platforma Green 10.
Uniunea Artiştilor Plastici România ( U.A.P) este o organizație dedicată artelor vizuale ca fenomen cultural și protecției intereselor membrilor săi
Kunsthalle Bega has been founded by Alina Cristescu, Liviana Dan and Bogdan Rața through Fundația Calina.
Bega Circumvalatiunii, Calea Circumvalațiunii 21, Timișoara
Veți ocazia de a descoperi un oraș cu valori culturale bine conturate, un oraș de poveste unde se creează multe emoții intense și energii pozitive. Declaratӑ că fiind Capitalӑ Europeanӑ a Culturii a anului 2021, Timișoara va deschide porțile către o experientӑ ineditӑ, plină de zâmbete și voie bunӑ. Sunteți pregătiți pentru zeci de activități educaționale, sportive, precum și concerte live, activități interactive între copii sau părinți și copii? Sperăm că v-am făcut destul de curioși. Pentru mai multe detalii, stay posted!
Aerodrom Cioca
Rock the Wolves Festival debutează în 2021 cu prima ediție, în perioada 13-15 august în Poiana Lupului din satul Gărâna și reunește pe aceeași scenă formații locale și nume consacrate ale rockului românesc.
Gărâna 327051, Romania
Întâi a fost Exit Festival! Am transformat ideea în Aventura Sea Dance Festival! Acum, suntem la Timișoara ! Pornim un nou festival, pentru a evolua spre o stare de spirit unică. Trăiește experienta rEVOLUTION FESTIVAL! 
Strada Avram Imbroane 1, Timișoara 300136, Romania
Biblioteca Judeţeană Timiş a fost fondată la 29 octombrie 1904, sub denumirea de Biblioteca publică cu caracter ştiinţific a oraşului Timişoara. Ea şi-a început activitatea cu un fond de publicaţii de 27.850 volume. Astăzi, biblioteca oferă cititorilor săi aproximativ 750.000 de publicaţii – cărţi, periodice şi alte documente grafice şi audio-vizuale, în limba română şi în limbi străine. Anual, achiziţionează 15.000 de unităţi de bibliotecă, însumând 2.400 de titluri, înscrie peste 17.000 de cititori, difuzează aproape 500.000 de volume şi înregistrează o frecvenţă de peste 200.000 de cititori. Prin structura colecţiilor pe care le deţine, Biblioteca Judeţeană Timiş are caracter enciclopedic şi se adresează tuturor categoriilor socio-profesionale. Serviciile sunt gratuite. Din perspectivă istorică, zona Timişoarei a luat contact cu ideea de cultură încă din perioada medievală, aici existând renumita bibliotecă a Mănăstirii de la Cenad, alături de alte biblioteci mănăstireşti. • Ideea de bibliotecă publică, care să ofere acces tuturor celor interesaţi de lectură sau informare, a apărut în secolul al XIX-lea, atunci când Josef Klapka a înfiinţat, la Timişoara în anul 1815 prima bibliotecă publică de împrumut, cu sală de lectură din Imperiul Habsburgic. • În anul 1870 au funcţionat la Timişoara trei biblioteci cu caracter popular al căror fond de carte era disponibil locuitorilor cartierelor Fabric, Iosefin şi Elisabetin. • Prin înfiinţarea Reuniunii Române de Lectură, în anul 1873, în cartierul Fabric a fost deschisă şi o bibliotecă. • 30 iunie 1903, Comisia jurisdicţională locală hotărăşte înfiinţarea unei biblioteci publice cu profil ştiinţific. La recomandarea membrilor Comisiei asociaţiile şi reuniunile culturale din Timişoara, alături de personalităţi ale oraşului donează bibliotecii nou înfiinţate importante fonduri de publicaţii. • 29 octombrie 1904 este inaugurată Biblioteca Publică cu Caracter Ştiinţific a Oraşului Timişoara, cu un fond de 27.850 volume. • 1923 – fondul bibliotecii se măreşte cu 1280 cărţi cumpărate şi 77 donate și se fac primele abonamente la publicaţii periodice – 29 reviste – Ideea europeană, Gândirea, Viaţa Românească etc. • 18 decembrie 1940 – Biblioteca îşi mută sediul în str. Voltaire nr. 7 • Din 1952 sediul instituţiei se află în Piaţa Libertăţii nr. 3 • Începând cu anul 1968 se deschid primele filiale ale actualei Biblioteci Judeţene Timiş.
Discover Timiș, Romania