Statuia Sfintei Maria

  Centrul absolut al localității este piața mare, al cărui front de nord-vest este asigurat de câteva clădiri publice, între care și Primăria. Fronturile pieței sunt dens construite și în general P+1. Este concentrarea maximă de dotări, în special comerciale.  Zona pieței și a Culei reprezintă focarul concentrării relativ radiale a rețelei stradale majore dinspre sud și dinspre est și câteva străzi dinspre est-nord-est. Piața Cetății, care stă în umbra Culei, poartă stigma pluralistică a locuitorilor ei. Este punctul central în care și pe lîngă care se petrece viața localității. Negustori de toate naționalitățile și-au avut prăvăliile aici în perioada interbelică.   Piața exista cu siguranță în sec. XVIII, dar originile ei pot fi mai vechi, coborând chiar și în perioada otomană. Are formă dreptunghiulară, laturile de est și de sud fiind mai lungi decît laturile de nord și sud. Așa cum se poate vedea pe un desen din anul 1850, clădirile de pe laturile de est și de vest prezentau arcade boltite deschise, sub forma unui coridor, de la un capăt la altul al celor două laturi, clădiri care dovedeau în mod clar stilul turcesc oriental. Toate aceste arcade au dispărut în jurul anului 1900, la o singură clădire, pe colțul de nord-vest, fiind redeschise, în anii 60-70 ai secolului trecut. Majoritatea clădirilor sunt construite, într-o primă fază, în sec. XVIII, dar au suferit mai multe transformări de-a lungul timpului. Laturile de est și vest erau înțesate de prăvălii, latura de nord este compusă din case de locuit, fosta primărie, construită într-un parc frumos. La est, tot într-un părculeț frumos s-a construit în anul 1936 Spitalul dr. Avram Imbroane, de către arhitectul ciacovean Franz Keller. În fața vechii primării s-a ridicat în anul 1924, după planurile arhitectului Franz Brandeisz, monumentul eroilor din Primul Război Mondial. Desigur, piața este dominată de cele două monumente reprezentative, ridicate în centrul acesteia: statuia Fecioarei Maria, datând din anii 1800-1802 și crucea ortodoxă de marmură, ridicată în anul 1805. A purtat diverse denumiri, în funcție de perioada respectivă: Hauptplatz, Piața Franz Josef, Piața Regina Maria, Piața Republicii, Piața Cetății. sursa foto (aici)

Clădirea Primăriei Vechi este situată în Piața Libertății nr. 1, fiind construită în perioada 1731-1734, după cucerirea Timișoarei de către austrieci, când coloniștii germani stabiliți în cetate au cerut autorităților o primărie proprie. Astfel a apărut Primăria Comunității Germane sau Primăria Nouă. Pe locul actualei clădiri funcționa o baie turcească, despre care există mărturie în partea dreaptă a intrării principale, unde se află o inscripție în limba arabă, datând din timpul stăpânirii otomane: "Anul de ridicare al acestei băi, din timpul de groază sub Ibrahim Ehan Hedja 1053". De-a lungul timpului, clădirea a trecut prin mai multe etape şi a suportat diferite modificări: - în anul 1781 se numea Primăria Oraşului Liber Regal Timişoara; - în anul 1782 a fost reconstruită de Josef Aigner, schimbându-se şi emblema de pe faţada clădirii; - în anul 1849, clădirea a fost deteriorată în urma bombardamentului de artilerie din timpul revoluţiei; - în perioada 1848-1849, comandantul austriac al cetăţii, Rukavina von Vidovgrad instalează două tunuri încărcate în faţa primăriei, pentru intimidarea revoluţionarilor; - proiectul pentru noua faţadă este datat 1853; - în anul 1935, clădirea a fost reparată; - în anul 1949, primăria oraşului a fost mutată în sediul actual. Din punct de vedere al arhitecturii, clădirea este realizată în stil eclectic, cu elemente clasiciste, specifice jumătăţii de secol XIX. Este structurată pe trei nivele - parter şi două etaje. Deasupra porţii se află un balcon şi 4 ferestre arcuite. Suprafaţa clădirii este întreruptă de casete delimitate de pilaştri, fiecare casetă conţinând câte două ferestre dispuse vertical. Pe frontispiciul clădirii se găseşte imaginea unei porţiuni din zidul Timişoarei turceşti, zid de palisadă întrerupt de poarta Prinţului Eugen. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Statuia Sfintei Treimi este amplasată în centrul Pieţei Unirii din Timişoara şi a fost ridicată în memoria victimelor epidemiei de ciumă din anii 1738-1739, în cursul căreia şi-au pierdut viaţa 1.300 de oameni. Este şi motivul pentru care monumentul mai este cunoscut sub denumirea de Coloana Ciumei. Statuia a fost realizată în stil baroc, fiind comandată la Viena şi adusă la Timişoara pe calea apelor Dunării, Tisei şi Begăi. Piatra de temelie a acestui monument a fost pusă la 23 noiembrie 1740 de consilierul administrației locale de atunci, Johann Anton Deschan von Hannsen, inițiatorul realizării monumentului, a cărui soţie murise în timpul epidemiei de ciumă. Statuia a fost expusă timp de 12 ani în faţa Palatului Deschan, pe locul actualului magazin Bega, fiind mutată în Piaţa Unirii în momentul cumpărării terenului respectiv în vederea construirii unei case. Monumentul se prezintă sub forma unei coloane înalte, triunghiulare, în vârful căreia este reprezentată Sfânta Treime, Sfântul Duh, Fiul şi Tatăl, care ţin coroana cerească deasupra capului Fecioarei Maria, sugerând astfel legătura dintre cer şi pământ. La baza coloanei se află statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, sfântul ocrotitor al Banatului, statuia regelui David şi cea a Sfintei Barbara, patroana minerilor. Soclul monumentului are în colţuri statuile altor sfinţi: Sfântul Rochus, cu rană la picior, protector împotriva ciumei şi altor boli, Sfântul Sebastian stăpuns de săgeţi, un alt protector împotriva ciumei, şi Sfântul Carol Boromeus, patronul dragostei. Pe cele trei laturi mai pot fi văzute statui în relief, reprezentând cele trei calamităţi care au lovit Banatul în secolul al XVIII-lea: războiul, foametea şi ciuma. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Monumentul Lupa Capitolina se află în centrul Pieței Victoriei, fiind amplasat pe o coloană romană de cca 5 metri înălțime. Reprezintă o replică a Lupei Capitolina, denumită și Lupa Romana, statuia etrusca de bronz, turnată probabil în secolul V î.Hr., undeva pe valea fluviului Tibru, care îi înfățișează pe cei doi frați, întemeietori ai Romei – Romulus și Remus, hrăniți de o lupoaică. Originalul statuii este păstrat în „Museo Nuovo” din Palazzo dei Conservatori din Roma. O copie este expusă în aer liber în Piazza Del Campidoglio. Statuia aflată astăzi în Piața Victoriei a fost dăruită Timișoarei în anul 1926 de către municipalitatea orașului Roma, ca simbol al latinității poporului român. Inaugurarea monumentului a avut loc la 23 aprilie 1926, în prezența a 10.000 de oameni, la eveniment luând parte dr. Samuil Șagovici, primarul Timișoarei, Vasile Goldiș, ministrul cultelor, Grigore Trancu-Iași, ministrul muncii, precum și delegați de-ai lui Mussolini, conducătorul statului italian din acea vreme. Predarea s-a făcut de către consulul Italiei la Timișoara, Codecca. Alte două astfel de replici au fost dăruite orașelor Cluj-Napoca și București. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Domul Romano-Catolic, situat în Piața Unirii nr. 12, este o clădire emblematică a orașului Timișoara, fiind cunoscut și sub numele de Catedrala Sfântu Gheorghe. Construcția a fost realizată între anii 1731 și 1774, după planurile arhitectului Josef Emanuel Fischer von Erlach. Piatra de temelie a fost pusă în data de 6 august 1754 de către episcopul de Cenad, Adalbert von Falkenstein. Consacrarea Catedralei destinată episcopilor de Cenad a avut loc la data de 24 aprilie 1803, consacrator fiind episcopul Ladislaus Köszeghy de Remete. Din punct de vedere arhitectural, Domul Romano-Catolic a fost construit în stil baroc. Din cauza terenului mlăștinos, clădirea are la bază piloni de lemn. Dimensiunile sale sunt impresionante: are o lungime de 55 metri, lăţimea de 22 metri, înălţimea navei de 16,90 metri, iar a turnurilor de 35,5 metri. Primele clopote au fost turnate în anul 1763, iar orologiul a fost montat în anul 1764. În interiorul catedralei pot fi admirate cele 9 altare sculptate de artistul vienez Johan Müller, în stil baroc și rococo, o lucrare a pictorului Michelangelo Unterberger, "Sfântul Gheorghe călare, luptând cu balaurul", datând din anul 1754, icoanele și statuile vechi, ușile sculptate în lemn de stejar, altarele laterale realizate de pictorul german Johann Adam Schöpf și orga în stil Ludovic al XVI-lea. Prima orgă barocă a fost construită în anul 1767 de vienezul Paul Hanke, iar cea actuală la Timişoara, în anul 1908. În anul 1756, domul a fost ridicat la rangul de primă biserică a Timişoarei, prin decretul împărătesei Maria Tereza. De-a lungul timpului, Domul Romano-Catolic a trecut și prin momente dificile. Astfel, în perioada 1788-1790, în timpul luptelor dintre turci şi austrieci, catedrala a devenit depozit de sare. În asediul din anul 1849, în timpul revoluției maghiare, edificiul a fost grav avariat. În prezent, în fiecare duminică și sărbătoare importantă, Sfânta Liturghie se celebrează în 3 limbi: română, maghiară și germană. Sfintele Liturghii Pontificale, celebrate de episcop, conțin și părți în limbile: latină, bulgară, croată, cehă și slovacă. Domul Romano-Catolic este deschis pentru vizitare de luni până duminică. Surse text și foto: https://www.facebook.com/Episcopia-Romano-Catolică-Timișoara; https://timisoara.eventya.eu/

Cazinoul Militar este situat în Piața Libertății, fiind cea mai valoroasă construcție militară, datând din secolul al XVIII-lea. Lucrările de construcție au fost finalizate în anul 1775, de-a lungul timpului clădirea fiind supraetajată și completată cu o terasă mare. Într-un decor rafinat, în sala mare de festivități a Cazinoului Militar aveau loc balurile ofițerilor, celebre în epoca respectivă. Aceasta scoate în evidență rolul important pe care l-a jucat clădirea în viața socială a tinerilor timișoreni din acele vremuri. În anul 1924 a fost organizată aici Expoziția de trandafiri, la care au fost prezentați pentru prima oară trandafirii negri și albaștri. Din anul 1996, clădirea Cazinoului Militar găzduiește Muzeul și Cercul Militar. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Casele Canonicilor reprezintă un ansamblu de 4 case, situat în Piața Unirii nr. 8, 9, 10 și 11. Casele datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și au format un singur edificiu, cu fațadă unitară, până după anul 1844. Toate casele au fost realizate inițial în stil baroc austriac, fiind refăcute după asediul din anul 1849 în stil clasicist și restaurate în anul 1980 după planurile arhitectului Șerban Sturza. Casa de la numărul 8, cunoscută sub denumirea de Casa Szervinatz, aparținea în anul 1828 lui Johann Szervinatz. În anul 1847, casa adăpostea ospătăria "La Trei Husari", pentru ca în anul 1852 să fie aici o fabrică de oţet. Casa de la numărul 9, cunoscută sub denumirea de Casa Nica Koszta, aparţinea în anul 1828 lui Nica Koszta, mai târziu funcţionând aici ospătăria "La Balotul din Ardeal". În anul 2009, casa a fost reabilitată în cadrul proiectului de cooperare româno-german „Reabilitarea prudentă şi revitalizarea economică a cartierelor istorice din Timişoara”, implementat de către Primăria Municipiului Timişoara şi Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ). Casa de la numărul 10 era cunoscută în anul 1828 sub denumirea de "Casa Canonicilor". Casa de la numărul 11 este Casa Krautwaschl, aparţinând în anul 1828 lui Franz Krautwaschl. În anul 1844 funcţiona aici ospătăria "La Struţ", emblema ospătăriei fiind reprezentată de un struţ vopsit în culoarea roşu. În decursul timpului, casa a fost sediul unor filiale de bănci, redacţii, partide politice. A fost reabilitată în anul 2009. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Comunităţii Ortodoxe este amplasată în Piaţa Unirii nr. 5, fiind construită de comunitatea ortodoxă înainte de anul 1828, pe locul unei case mai vechi datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Clădirea era folosită de creştinii ortodocşi români şi sârbi. Din punct de vedere arhitectural, clădirea aparţine stilului clasicist, cu unele influenţe baroce. Portalul de la intrare este mărginit de semicoloane dorice duble. Cele 6 deschideri de la parter, poziţionate în stânga şi în dreapta portalului de la intrare, au deasupra arcuri „in plin cintru”, caracteristice stilului clasicist. Cu ocazia restaurării din anul 1983, executată după planurile arhitectului Şerban Sturza, casei i s-a adăugat un fronton de acoperiş în stil baroc austriac. De-a lungul timpului, casa a avut mai multe întrebuinţări. Astfel, în anul 1823 funcţiona aici şcoala ortodoxă, pentru ca în anul 1847 casa să fie cunoscută cu numele de „Noua Casă Iliră”, având pivniţă de vinuri şi spaţii comerciale la parter. În anul 1853 funcţionau în acest spaţiu nouă prăvălii. După despărţirea bisericii ortodoxe române de cea sârbă, edificiul a rămas în proprietatea celei din urmă. În prezent, o parte din clădire este închiriată unor firme. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Ormós este situată în strada Episcop Augustin Pacha și servește drept sediu Bibliotecii Academiei Române - Filiala Timișoara. Este fosta casă Welauer, construită în anul 1891, purtând în prezent numele lui Ormós Zsigmond, care a achiziționat clădirea, modificând-o și transformând-o în muzeu al Societății de Istorie și Arheologie al cărui membru fondator era. Ormós Zsigmond a fost o personalitate marcantă a vieții culturale a Timișoarei, un colecționar și istoric de artă, care a îndeplinit și funcția de prefect al Comitatului Timiș. În această calitate, a lansat o invitație pentru subvenție, căutând să atragă cât mai mulți membri fondatori ai muzeului. Obiectele muzeistice colectate de Ormós Zsigmond, prin achiziții și donații, sunt expuse în cadrul Muzeului Banatului din Timișoara. Din anul 1941, în Casa Ormós a funcționat Biblioteca Comunală, iar din anul 1953 Biblioteca Academiei. Clădirea a fost construită în stilul eclectic al Renașterii germane și face parte din patrimoniul cultural național. De-a lungul timpului, basoreliefurile au dispărut, statuia zeiței Minerva fiind singura care s-a păstrat intactă pe fațada clădirii. Surse text și foto: https://debanat.ro/; https://timisoara.eventya.eu/