Cetăți, fortificații
Cetăți, fortificații
Monument
Bastionul Maria Theresia este o parte din vechea Cetate a Timișoarei, care a supraviețuit până astăzi, alături de fragmentele de zid din Parcul Botanic și din Calea Alexandru Ioan Cuza.
Bastionul a fost construit între anii 1730-1735, inițial fiind denumit Ravelinul Depozitului de Proviant. Denumirea s-a schimbat în Maria Theresia în jurul anilor 1744-1745, aducându-se astfel un omagiu reginei.
Bastionul Maria Theresia era destinat alimentelor. Alături de acesta, în Cetate mai funcționau 8 bastioane: Carol, Francisc, Iosef, Hamilton, Castelul, Mercy, Eugeniu, Elisabeth.
În anul 1716, după cucerirea Timișoarei de către habsburgi, Cetatea Timișoarei a fost refăcută în întregime în stil Vauban, între anii 1723-1765, suprafața acesteia mărindu-se de 10 ori. Trei centuri în formă de stea înconjurau spațiul interior al cetății, iar accesul se făcea prin 3 porți: Viena, Petrovaradin şi Transilvania.
În cadrul proiectului intitulat "Reabilitare şi revitalizare a fortificaţiei Cetăţii Timişoarei, Bastionul Theresia", finanţat prin programul PHARE 2005, Bastionul Maria Theresia a fost reamenajat, fiind redeschis publicului în anul 2010.
În prezent, Bastionul Maria Theresia adăposteşte două expoziţii permanente ale Muzeului Banatului: "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor" şi "Vioara – o pasiune de viaţă".
Bastionul este folosit și ca pasaj, tot aici fiind găzduite spaţii comerciale, restaurante, baruri, un club şi o sală de evenimente.
Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/
Strada Hector, Timișoara, Romania
Cetăți, fortificații
Cetatea Jdioara a fost întemeiată în secolele II - III, în timpul colonizării romane. Totuși, primele mărturii despre existența localității sunt din 105-200 AD. Prima atestare documentară a localității este din 1215, sub numele de Zsidovar. În secolele X-XI, cetatea era, probabil, inclusă în voievodatul lui Glad.
În prezent ruinele cetății fac parte din patrimoniul istoric național.
Sursă text și foto: http://www.turismlugoj.ro/
Criciova, Romania
Cetăți, fortificații
Considerată cea mai mare fortificație din epoca bronzului din Europa, fortificația de pământ de la Cornești, cunoscută și sub numele de Iarcuri sau Dâmburile turcești, este situată la aproximativ 20 km nord de Timișoara și ocupă o suprafață de peste 1700 ha.
Atrăgând atenția topografilor militari încă din anul 1720, fortificația a fost cercetată pentru prima oară de Ioachim Miloia în anul 1932 și apoi de Marius Moga în anul 1939.
În toamna anului 2007, cercetările au fost reluate de un colectiv de arheologi din România și Germania, sub conducerea lui Alexandru Szentmiklósi, șeful secției de arheologie a Muzeului Banatului. În prezent, la cercetări participă și specialiști din Austria și Statele Unite ale Americii.
Unică în preistoria Europei, cetatea a fost datată 1500 - 1000 a.Chr., fiind construită de comunitățile Cruceni-Belegiš. Aceasta cuprinde 4 cercuri concentrice, care reprezentau zidurile așezării, fiind ridicate cu ajutorul unor piloni de lemn, pe care s-a adăugat pământ.
În incinta fortificației s-au descoperit: o poartă de acces prevăzută cu turnuri de apărare de 4 metri înălțime, ruinele unui templu străvechi, morminte sarmatice, ateliere de ceramică și o așezare datând din sec. III sau IV.
Se opinează că cetatea de la Cornești-Iarcuri a aparținut unei populații de agricultori și crescători de animale, care controla principalele căi de acces spre diferite zone bogate în materii prime (sare în Transilvania, aur în Munții Apuseni, cupru în Munții Banatului). Din punct de vedere strategic, fortificația se află la jumătatea distanței dintre bazinele râurilor Timiș și Mureș, principala cale de acces către Transilvania.
Nu este exclus ca această fortificaţie să fie și o construcţie cu un important rol de prestigiu pentru elitele războinice de la sfârșitul epocii bronzului, din nordul Banatului.
Autoritățile intenționează să deschidă un muzeu în sat pentru punerea în valoare a descoperirilor făcute în zonă.
Specialiştii pregătesc acum documentaţia necesară pentru a introduce fortificaţia în patrimoniul UNESCO.
Sursă informații și foto: http://www.culturatimis.ro/, https://www.facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial/
Cornești, Romania