Mănăstire

Tradiţia atribuie bisericii mănăstireşti de la Cebza origini mult anterioare secolului al XVIII-lea, actuala construcţie fiind continuatoarea mai multor înaintaşe, care au fost ridicate pe locul celei de astăzi. Biserica veche, monument istoric, aflată actualmente în cimitirul satului, purtând hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“, este construită din lemn, în formă dreptunghiulară, fiind de o simplitate impresionantă, având fundaţia din cărămidă, iar pereţii din bârne de stejar, peste care s-a aplicat tencuială şi acoperişul din şindrilă. Adresa: sat Cebza, oraşul Ciacova, judeţul Timiş Acces: Rutier: DN 59 (E 94) Timişoara, spre Sud – Jebel (18 km) – ramificaţie la dreapta, DL spre Sud-Vest – Ciacova (9 km) – Cebza (7 km) Sursă text și foto: http://mitropolia-banatului.ro/

În anul 1910, episcopul Miron Cristea, viitorul patriarh, a făcut o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi sesizând frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri pe locul numit „Balta caldă“. Temelia bisericii s-a pus în anul 1912, prin dania familiei Glava din Româneşti. A fost terminată în 1929 şi inaugurată în 1931. În 1980 au început lucrările de restaurare a acestui aşezământ, iar biserica a fost repictată, astfel că, la 20 iulie 1991, când se prăznuieşte şi hramul, a fost resfinţită. După 1995 s-au efectuat ample lucrări de construcţie: un paraclis, trapeza, un corp de chilii, bibliotecă, spaţii de cazare, etc. În 8 iunie 2003 s-a sfinţit noul paraclis cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ prin Preasfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului, pe atunci ­episcopvicar al eparhiei Timişoarei. La 20 iulie acelaşi an s-a târnosit paraclisul de vară, aflat în curtea aşezământului. Biserica veche a mănăstirii se află în faza de reconstrucţie. Hram: „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ – 20 iulie şi „Izvorul Tămăduirii“ – vinerea din săptămâna Luminată Adresa: sat Româneşti, comuna Tomeşti, judeţul Timiş Acces: Rutier: DN 68 A Lugoj, Traian Vuia (21 km) – Făget (15 km) – Coşava (11 km), ramificaţie la dreapta, DL 108 spre Româneşti (5 km) Surse text și foto: http://mitropolia-banatului.ro/; http://turismtimis.ro/

Cea mai veche menţiune documentară ce ne este cunoscută despre acest aşezământ monahicesc datează din 1571, după 19 ani de la ocuparea Banatului de către turci, când ieromonahul Laurenţiu, aflat în drum spre Braşov şi Alba Iulia, zăboveşte timp mai îndelungat aici şi face danie o tipăritură din 1562. Harta austriacă a Banatului din 1723 înfăţişează mănăstirea ca izolată, înconjurată de păduri întinse şi de mlaştini. În iarna grea a anului 1777, cum spun scrisorile vremii, călugării pleacă îndureraţi că lasă fără veghe mormântul ce adăpostea moaştele Sfântului Iosif. În anul 1782, protopopul Ioan Şuboni, ca prinos de recunoştinţă, lasă unui bun meşter să zugrăvească, se pare, după o icoană dispărută, chipul Sfântului Iosif ce se păstrează şi astăzi. În anii comunismului viaţa monahală de aici a fost întreruptă, locul fiind luat de parohia Partoş. Între anii 1955-1956 se efectuează săpături în interiorul bisericii vechi. În anul 1956 moaştele Sfântului Iosif cel Nou sunt scoase din mormânt şi duse la catedrala mitropolitană în vederea canonizării oficiale, unde se află şi astăzi. După reînființarea mănăstirii în anul 2008, s-au executat importante lucrări de renovare şi întreţinere a interiorului celor două biserici şi a întregii incinte. La 8 noiembrie 2012 s-a dat în folosinţă „Casa Regina Elisabeta”, aflată în vecinătatea aşezământului, care cuprinde o colecţie muzeală şi o bibliotecă bogată. Hramuri: „Înălţarea Sfintei Cruci“ (14 septembrie) şi „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“ (15 septembrie) Adresa: sat Partoş, com. Banloc, jud. Timiş Acces rutier: DN 59 Timişoara–Moraviţa, DN 59B Deta–Banloc, DJ 184 Banloc–Partoş. Se află la 57,5 km de Timişoara şi 14 km de Deta. Sursă informații și foto: http://mitropolia-banatului.ro/, http://turismtimis.ro/

Mănăstirea Săraca este cea mai veche din eparhie, fapt pentru care macheta bisericii a fost inclusă în stema Arhiepiscopiei Timişoarei. Originea mănăstirii nu se cunoaşte cu certitudine. După unii istorici, ar data din secolele XIII–XIV. Alţi cercetători, pornind de la vechiul strat de pictură, susţin că mănăstirea a fost zidită în secolele XVI–XVII. Din analiza documentelor istorice, reiese că între anii 1270–1271 mănăstirea desfăşura o bogată activitate, posedând o moară pe lângă micul vulcan stins Şumigu. Otomanii îi dau foc pe la mijlocul secolului al XVI-lea şi ară locul pe care fusese clădită mănăstirea. A fost reclădită din piatră şi cărămidă de egumenul Maca­rie de la Tismana, reînnoită şi pictată de românul George al lui Lazăr şi fiii săi în anul 1730. La începutul secolului al XVIII-lea mănăstirea adăpostea o şcoală unde se învăţa pictura de icoane, dascăli fiind călugării veniţi de la Tismana, din Muntenia. Frescele pictate atunci îşi păstrează până azi remarcabila lor expresivitate artistică, fiind considerate cele mai valoroase de acest fel păstrate în Banatul timişean. Aşezământul a fost complet restaurat şi aşezat în bună stare de funcţionare. În anul 1996 i s-a adăugat o clădire nouă pentru chilii. În anii din urmă s-au reconstruit din temelii stăreţia şi paraclisul de iarnă cu hramul „Bunavestire“. Hram: „Schimbarea la Faţă“ – 6 august şi „Bunavestire“ – 25 martie Adresa: sat Şemlacu Mic, comuna Şemlacu Mare, judeţul Timiş Acces: Rutier: DN 59 Timişoara, spre Sud – Voiteg (30 km), ramificaţie la dreapta, spre Gătaia (19,5 km) – ramificaţie la dreapta, DL spre Butin – Şemlacu Mic (21 km) Surse informații și foto: http://mitropolia-banatului.ro/; http://turismtimis.ro/

Așezământul monahal sârbesc “Sfântul Gheorghe”, din satul Mănăstire, comuna Birda, e așezat în apropierea râului Bârzava și a pădurii. Stilul arhitectonic al mănăstirii este cel bizantin, iar pictura de pe boltă e în frescă. Mănăstirea adăposteşte un fragment din craniul Sfântului Gheorghe și o bucată din lanțul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru. După 1944, mănăstirea ajunge pentru un timp cazarmă, apoi clădire de birouri pentru Cooperativa Agricolă de Producție din sat. La mănăstirea “Sfântul Gheorghe”, viețuiește o singură măicuță, sora Evghenia.

Este o mănăstire de maici, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (29 august), situată la aproximativ 14 km de Timişoara, în Pădurea Giroc. A fost ctitorită de către mitropolitul bănăţean Vasile Lăzărescu în anul 1944. A fost înzestrată prin osteneala exarhului mănăstirilor din Banat din acea vreme, Justinian Dalea. Serviciile religioase se oficiau la început în capela amenajată în interiorul imobilului. Desfiinţată în timpul regimului comunist, a fost reorganizată prin stăruinţa I.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu. Prima biserică s-a construit între 1968–1972. Pictura a fost executată de Victor Jurcă din Lugoj, iar sfinţirea lăcaşului s-a făcut la 29 august 1972. Între timp s-a mai construit o clădire în care există stăreţia, trapeza şi o parte din chilii. După 1990 s-a dat în folosinţă un corp de clădire pentru pelerini. A devenit o tradiţie ca la Sfintele Paşti măicuţele de la Timişeni să vopsească 1000 de ouă roşii pentru a le dărui credincioşilor veniţi la Slujba de Înviere. Adresa: comuna Şag, judeţul Timiş Acces: Rutier: DN 59 Timişoara, spre Sud – com. Şag (14 km). C.F.: Timişoara – Reşiţa, halta Timişeni Sursă text și foto: http://mitropolia-banatului.ro/, http://turismtimis.ro/