Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

Events organiser

About

CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ARTĂ AL JUDEȚULUI TIMIȘ a fost înființat prin HCJ Timiș nr. 47/22.12.1999. Este o instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea și sub autoritatea Consiliului Judeţean Timiș, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul județean, precum şi din alte surse, legal constituite. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș își desfășoară activitatea, este organizat şi funcționează în conformitate cu O.G. 21/2007 – privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic (actualizată prin OUG 48/2016), prevederile cuprinse în Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, dispozițiile legale ale Legii nr. 8 din 14 martie 1996 – privind dreptul de autor și drepturile conexe (actualizată prin L. 255/2013), prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 189 din 25 noiembrie 2008 – privind managementul instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și al așezămintelor culturale de drept public (actualizată prin L. 185/2014), prevederile Ordonanței de Guvern nr. 51 din 11 august 1998, privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale cu modificările și completările ulterioare (actualizată prin OUG 48/2016). Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este înscris în Registrul Artelor Spectacolului la nr. 74/25.06.2014 ca și instituție de spectacole sau concerte.

În completarea celor stabilite la alineatul precedent, sunt aplicabile și prevederile O.U.G. nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea şi desfășurarea activității așezămintelor culturale (actualizată prin OUG 58/2014), cu cele ale prezentului regulament – elaborat în temeiul regulamentului-cadru de organizare și funcționare a așezămintelor culturale aprobat prin Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2193 din 2004.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș are un sediu principal în imobilul situat în Timișoara, str. Emanoil Ungureanu, nr.1, judeţul Timiș și un sediu secundar care funcționează în Timișoara, strada Amforei nr.6, jud. Timiș.

Misiune

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, prin specificul activităţilor sale, răspunde nevoilor culturale ale judeţului prin conservarea patrimoniului cultural existent, diversificarea ofertei culturale, creşterea accesului la cultură, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, dar și prin educarea gustului estetic al consumatorului cultural.

Misiunea Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş este de a iniția programe și proiecte culturale prin care conservă, promovează și valorifică patrimoniul cultural național.

Obiectivele instituţiei

Cercetarea, conservarea şi valorificarea culturii tradiţionale şi a patrimoniului cultural imaterial;
Protejarea, promovarea şi punerea în valoare a creaţiei artistice contemporane;
Realizarea de produse şi servicii culturale diverse în vederea satisfacerii cerinţelor culturale comunitare, în scopul creşterii gradului de acces şi implicit a participării reale a cetăţenilor la viaţa culturală;
Educaţia permanentă, formarea şi perfecţionarea continuă în interesul cetăţenilor, în afara sistemelor formale de educaţie.

Scurt istoric

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș a luat ființă în anul 2000 prin comasarea a trei instituții: Ansamblul Banatul, Școala Populară de Artă și Centrul de Conservare, Valorificare a Culturii Tradiționale.

Sediul instituției din str. E. Ungureanu, nr. 1 este o clădire de patrimoniu, fostă mănăstire a călugărilor franciscanilor și reprezintă una dintre cele mai vechi clădiri din oraș.

Clădirea a fost construită între 1716 – 1736 și a format un adevărat complex arhitectural(biserică și mânăstire). Aici, în anul 1768, Maria Tereza a ascultat Sfânta Liturghie. Edificiul a avut un scop religios până în anul 1789, când a fost transferat Ordinului Piariștilor, care a deschis în interiorul mânăstirii o școală. În 1909, mânăstirea a trecut în cadrul administrației locale, care a înființat aici un Conservator. Scriitorul Ioan Slavici a fost elev în această clădire între anii 1865 – 1867. Biserica a mai funcționat până în 1911, când a fost demolată.

Clădirea se află acum în patrimoniul Centrului de Cultură și Artă al Județului și reprezintă în continuare un loc emblematic pentru arta și cultura locală. Urmele istoriei încă pot fi văzute în zidul vechii mănăstiri, unde a rămas un obuz rătăcit din timpul asediului Timișoarei din anul 1849 și reprezintă un reper turistic important din istoria orașului.

Structură

Conducerea Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș este asigurată de un consiliu administrativ, ca și organism cu caracter deliberativ, un consiliu artistic, ca organism cu rol consultativ, un manager, doi directori adjuncți și un contabil șef.

Instituția este alcătuită din: Serviciul Artistic ”Ansamblul Banatul” (cuprinzând Orchestra, Corpul de Balet și compartimentul tehnic), Serviciul Școala de Artă, Biroul Comunicare și Cultură Tradițională, Compartimentul Juridic, Resurse Umane, Achiziții și Compartimentul financiar, agenda culturală.

Photo Gallery

Similar Suggestions

Events organiser
Guided tours of Timișoara and Banat. Sometimes Transylvania. Always carrying a red umbrella, rain or shine. :) City tours of Timisoara. Genealogy tours. Corporate tours, theme tours, culture crawls, tours of the 1989 anti-communist revolution, Jewish tours, Art Nouveau tours, visits to the local museums, day trips to the countryside around Timisoara and Banat, conducted by yours truly, Alexandra Irimia, a keen traveller, enthusiastic tour guide and friend; also a licensed tour manager, national tour guide, driver (personal vehicle) and interpreter (English, Spanish & Catalan and Romanian), with a rich experience in guiding and providing tailor-made travel services: airport pick-ups, transportation, accommodation, traditional meals and entertainment, sworn translation and interpretation. So follow me and off we go!
Timișoara, Romania
Events organiser
ASOCIAȚIA BREASLA GHIZILOR a fost fondată de șapte din cei mai activi ghizi de turism din Timișoara. Stați alături de noi pentru a afla acțiunile noastre viitoare și pentru a ne ajuta la promovarea turismului de calitate!
Timișoara, Romania
Events organiser
Domeniile Murani reprezintă un centru de agrement situat în centrul localității Murani, la doar 22 de km de Timișoara, în una din puținele zone colinare ale județului Timiș. Proprietatea este străbătută de pârâul Ludabara, pe ea regăsindu-se un Conac cu o istorie frumoasă datat din anul 1871, un arboret cu specii diverse și deosebite (arin, molid, brad, mesteacăn, salcie creață, plângătoare sau dreaptă, salcâm ornamental, castan, ginkgo biloba, sequoia-cel mai mare exemplar din zona de vest țării), heleșteu, livadă, izvor cu apă potabilă. Construcția Conacului a început în timpul ocupației habsburgice, după anul 1781. Proprietarul acestuia a primit titlul de baron de Muranyi în anul 1798, localitatea devenind astfel reședință de comitat. Conacul, înălțat pe două nivele, este situat în centrul unui minunat parc dendrologic ce se întinde pe o suprafață de 5 hectare, unele specii de arbori reușind să se păstreze până în prezent.
nr. 160, Murani 307328, Romania
Events organiser
Teatru Senzorial Labirint este o formă de teatru interactiv, senzorial, experimental. Actorii sunt personaje într-o poveste în care spectatorul devine personaj principal. El, spectatorul, este purtat printr-un traseu inițiatic și supus unor experiențe senzoriale inedite. Este un teatru viu și direct, care se realizează prin crearea unui traseu într-un spațiu bine definit, presărat cu momente care, legate, formează o poveste logică și coerentă, pe care spectatorii o trăiesc, trecând pe rând prin aceste momente. Introdusă la începutul anilor '90 de către galezul Iwan Brioc şi o echipă de neuropsihologi, metoda teatrului labirint poate avea efect de psihoterapie prin teatru. Deşi această metodă s-a răsndpândit puţin câte puţin între timp, ea rămâne în esenţă încă nedescoperită de către publicul larg. Teatrul Labirint Asylum a fost clădit în februarie 2014 în Sibiu, în urma festivalului ALT.Teatru, din august 2015 mutându-se la Timişoara, unde continuă să ofere publicului o sursă constantă de teatru experimental.
Discover Timiș, Romania
Events organiser
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara finanțează proiecte în cultură, educație, tineret, sport, mediu, implicare civică și socială.
Strada Vasile Alecsandri 1, Timișoara, Romania
Events organiser
In 1925, the Romanian Composers’ Society founded the Romanian Section of the International Society for Contemporary Music. Since its beginnings (1923), the festival organized by the International Society for Contemporary Music (ISCM) has sustained the plurality of the modern composition styles and, thus, maintained its viability and vitality. It has promoted young composers and it has presented works which nowadays are considered classical. Austria is the country where, in 1922, the greatest musical organization meant to promote new music, ISCM, was founded at the initiative of the composer and musicologist Rudolph Réti and of the composer Egon Wellesz.  For decades, ISCM, led from London, has functioned as a supra-national society of composers, trying to promote new music of all tendencies and aesthetic trends. This mission was accomplished through the World Music Days Festival (bearing this title since 1974), a festival that takes place each year in another important city. Of course, in the frame of the numerous concerts presented by ISCM, there have been discussions on the great topics concerning the style of the modern creations, starting with the terminology that nuances the difference between “new music” and “contemporary music” (reflected in the German, French or English terms as Internationale Gesellschaft für Neue Musik or International Society for Contemporary Music). The concept of “new music” was, for a while, synonymous with the dodecaphonic orientation of the Second Viennese School, but the festival programme has equally included the inter-war neoclassicism. In the musical life, ISCM has gradually become an important supra-political factor, which has greatly influenced the music between the two World Wars; it is known that the age between 1922 and 1945 (presided by the British Edward Dent) was a glorious one, corresponding with modern music history. Then, in its later stages (after 1971, when certain changes occurred in the Society), the role of such an organisation was clearly seen in the dialogue between the national sections represented in festivals, in the number of first performances of later famous works, or even in establishing important composers. The role of the organization has often been discussed, its history encountering many difficult obstacles (ideological, financial or social): if contemporary music will at some point manage to find its place in the traditional musical life, the ISCM’s function will be lost, paradoxically by being accomplished. In Romania at least, this hasn’t happened yet. The World Music Days Festival organized here in 1999 was a celebration for contemporary music creation, while being an accomplishment of one of the most important aims of the Society, which is the permanent activity of the national sections.  The brief history of the Romanian Section shows that it functioned between 1925 and 1935, being then inactive between 1948 and 1950. Attempts for reviving it would only become possible after 1989, through the efforts of composer Nicolae Brânduş, President of the Romanian National Section between 1990-1991 and 1993-2002, as well as member of the Executive Committee of the ISCM between 1991-1993. His work as a President was continued by composers Liviu Dănceanu (1991-1993), Maia Ciobanu (2002-2003), Sorin Lerescu (2003-2013) and Ulpiu Vlad (2013-2019). The efficiency of ISCM can be seen in the increased interest in new music all over the world, in the influence of a style-creating compositional process, in the development of certain genres (such as chamber music). The activity of each national section, materialized in commissions, concerts and other means of promoting national and foreign composers, is as significant and important as the annual ISCM festival. The internationalism intended by the organization determins an information exchange that benefits the great nations as much as the smaller or marginalized ones, as the ISCM promotes the main and latest trends in new music.  There is also an impressive list of composers that owe their first international success to the ISCM (Britten, Copland, Dallapiccola, Eisler, de Falla, Hába, Honegger, Janacek, Kodály, Malipiero, Frank Martin, Martinu, Marcel Mihalovici, Petrassi, Poulenc, Prokofiev, Roussel, Szymanowski, Vaughan-Williams, Wellesz etc.), as well as big names that were not launched, but backed through ISCM (Schönberg, Berg, Webern, Stravinski, Ravel, Hindemith, Bartók, Milhaud, Krenek, Stockhausen, Ligeti, Boulez, Nono, Cage, Schnittke, Kagel and others). Thus, an important part of the XXth century music, “modern”, “contemporary” or “new”, interferes with the ISCM, an organization that was involved in the musical life from the beginnings of Schönberg ‘s School up to the nowadays “classics”. The institution maintains even today the idea of promoting the music of our days, verifying the compositional act through audition and through the opinions of the World Music Days’ participants. Valentina SANDU-DEDIU, musicologist
Calea Victoriei 141, București, Romania
Events organiser
Jazz concerts in different special places SLjazzing creates an experience for all the jazz and wine lovers
Events organiser
Banat Media a fost  fondată în 2006 ca prestatoare de servicii în domeniul publicațiilor electronice. Cu sediul în Germania, firma este specializată  pe tematici legate de istoricul și tradițiile culturale ale Banatului, însă este deschisa tuturor artiștilor și instituțiilor care promovează arta vizuală, inclusiv celor din diaspora. Primele produse au fost cărți poștale cu CD-uri integrate prin care se puteau trimite o serie de informații digitalizate. Așa a fost creat primul CD de prezentare a orașului Timișoara în șapte limbi și cu imagini panoramice ale obiectivelor turistice ale orașului – o noutate absolută în marketingul de atunci. Au urmat apoi o serie de prezentări despre instituțiile culturale ale orașului, ca de exemplu despre Muzeul de Artă, Muzeul Satului Bănățean și despre bisericile istorice. O altă noutate a fost cartea poștală în format panoramic cu mini-DVD, care a inclus primul tur virtual de 360 ​​° de-a lungul drumului pentru bicicliști, paralel cu râul Main. Au urmat proiecte internaționale despre caligrafia arabă și Sfânta Moschee din Medina. Ultimul proiect, o carte poștală CD, ca suport de promovare pentru „Timișoara Capitală Culturală 2021”, a fost din păcate stopat. Cu timpul, dezvoltarea tehnologiei a făcut ca suportul CD și DVD să fie depășit. Ulterior, Banat Media s-a reorientat pe producția de albume în format digital, așa-numitele „flipbooks sau flipalbums” – care sunt practic cărți sau albume în format electronic, unde cititorului i se oferă, pe lângă vizualizare, și posibilitatea de răsfoire virtuală. Este o modalitate de publicație modernă și originală, semnificativ mai ieftină decât formatul tipărit. Se pretează în special pentru albume foto și de artă, jurnale de călătorie, cărți de bucate sau chiar albume ilustrate de poezie și cărți pentru copii. Aceste formate digitale (cunoscute și sub numele de ePaper) pot fi păstrate într-o bibliotecă virtuală sau comercializate într-un magazin online. Desigur, dacă este necesar, albumele pot fi și tipărite. De asemenea, Banat Media oferă servicii de promovare a artiștilor vizuali în mediul online prin realizarea și administrarea expozițiilor de artă virtuală în format 3D, producerea de albume digitale și videoclipuri. În acest mod artiștii vizuali au posibilitatea de a-și face cunoscute lucrările într-un mod profesional în mediul online, unde acestea pot fi accesate de un public larg. https://banat-media.eu/
Events organiser
Closed
EUFONIA este festivalul de muzică clasică născut din dorința de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni culturale și cultural-educative a regiunii Banat.
Str. Arieș 19, Timișoara, Romania