CHARLOTTENBURG – SATUL CIRCULAR

Charlottenburg sau Charlotenburg; Șarlota (română); Sarlotavar (maghiară) este situat în partea de vest a României, în Banatul românesc, județul Timiș, comuna Bogda (germ. Neuhof), în așa-numita zonă Bergsau. Bergsau face parte dintr-un peisaj numit Banater Hecke. Acesta constă într-un lanț de dealuri acoperite de păduri, câmpuri și pășuni, care se întinde de la Pișchia (germ. Bruckenau) și pădurea Bentschek până la actuala graniță cu județul Arad.

În anul 1718, după 164 de ani de ocupație turcească, Banatul a fost pus sub stăpânire austriacă prin Tratatul de pace de la Passarowitz. Ulterior, coloniști germani au fost așezați în regiune în trei etape, cunoscute sub numele de „Schwabenzüge”.

Charlottenburg, la fel ca toate satele din comuna Bogda (germ. Neuhof), a fost construit în anul 1771, în timpul celei de-a doua perioade de colonizare (1763–1772). Satul a fost înființat la inițiativa contelui Clary și Aldringen, numit președinte al Banatului în anul 1769. Lucrările de construcție s-au desfășurat sub supravegherea lui Carl Samuel Neumann Edler von Bucholt, funcționar al „Landesadministration”.

Au fost stabilite aici 30 (după Petri) sau 32 (după Griselini) de familii. 67 dintre coloniști proveneau din regiunea estică a Tridentului, 12 din Lorena, 10 din Baden-Württemberg, 8 din Ungaria, 7 din Rheinland și Rheinpfalz, 6 din Austria, 3 din Bavaria și câțiva din alte regiuni.

Etimologia numelui satului nu este cunoscută (Fortiu). Cu siguranță nu a fost numit după soția președintelui Banatului (Petri). Denumirea Barita (Toroc) nu este documentată istoric.

Coloniștilor li s-au atribuit 412 iugăre cadastrale (1 iugăr cadastral = 0,5755 ha).

În anul 1778, odată cu trecerea Banatului sub administrație maghiară, zona a fost cartografiată detaliat pentru prima dată. Trei hărți referitoare la Charlottenburg pot fi admirate în Urbarium.

Începând cu anul 1780, împăratul Iosif al II-lea a scos la licitație satele aflate în proprietatea Camerei Imperiale, oferindu-le aristocraților. Din această cauză, proprietarii s-au schimbat de mai multe ori:

 

• 1782 – Posfay József

• 1814 – prințul Karl Schwarzenberg

• 18xx – Peter Thököly de Kevermes

• 1838 – baronul Georg Simon Sina de Hodos et Kizdia

• 1886 – Anastasia, baroneasă Sina, căsătorită cu contele Wimpffen

• 1891 – Siegfried, conte Wimpffen

• 1921 – Reforma agrară din România; exproprierea contelui, pământurile fiind distribuite țăranilor

 

Repere istorice

 

• 1875–1876 – construirea bisericii în cinstea Sfintei Treimi de către familia Sina de Hodos et Kizdia

• 1895–1896 – construirea gării pentru zona Bergsau, numită Șarlota, situată la 2 km de Charlottenburg

• 1896 – construirea școlii; anterior, cursurile se țineau într-o cameră a casei nr. 57

• 14 ianuarie 1945 – deportarea a 43 de bărbați și femei în Rusia pentru muncă forțată; șase nu s-au mai întors

• 1946 – exproprierea (naționalizarea) pământurilor

• 1964 – electrificarea satului și a regiunii Bergsau

• 1974 – asfaltarea drumului de acces către Charlottenburg

 

Anul 1771 (MDCCLXXI)

• Împărăteasa Maria Tereza domnea la Viena

• Apare primul ziar german din sud-estul Europei – Temeswarer Nachrichten

• În Germania are loc o foamete

• J. W. von Goethe scrie Götz von Berlichingen

• Walter Scott se naște la Edinburgh

• Apare prima ediție a Encyclopaedia Britannica

• W. A. Mozart se bucură de un mare succes în timpul celei de-a doua călătorii în Italia

• James Cook se întoarce în Anglia după prima sa expediție în Oceanul Pacific cu vasul HMS Endeavour

• Charles Messier descoperă galaxia Messier 49 în constelația Fecioara

• Richard Arkwright construiește prima moară acționată de apă din lume, la Cromford

• La Reșița este pus în funcțiune primul furnal

• Numărul π este calculat la 127 de zecimale

 

Charlottenburg este un sat circular proiectat regulat, unic în zona Banatului. Diametrul interior al cercului este de aproximativ 210 metri.

La 5 martie 1779, Johann Caspar Steube scria în a treia sa scrisoare din Timișoara:

„Aș dori să vă ofer o descriere a acestui sat, care poate fi unic în felul său. În mijlocul satului se află o fântână cu apă bună, acoperită. Această fântână este înconjurată de un cerc perfect de duzi. În jurul acestora se află o piață circulară fără copaci, iar apoi un nou cerc de duzi. În spatele copacilor, casele sunt construite tot în cerc. Fiecare casă are o curte largă cu grajduri și hambare, urmate de grădină și apoi de vie. Niciuna dintre case nu este mai înaltă decât cealaltă, iar distanța dintre ele este identică.”

 

Griselini scria în anul 1780 că i-a plăcut foarte mult structura satului Charlottenburg, care formează un cerc în jurul unei plantații de duzi.

Și astăzi pot fi găsiți în sat 34 de duzi bătrâni, unii dintre ei fiind probabil plantați în perioada colonizării.

Charlottenburg este situat la aproximativ 50 km vest de Timișoara și este singurul sat circular din România. Datorită unicității sale, satul a fost declarat monument istoric de către Ministerul Culturii.

Populația satului a atins apogeul în anul 1880. Astăzi, Charlottenburg numără aproximativ 300 de locuitori, dintre care doar doi mai sunt de origine șvăbească: Peter Trimper și Maria Ana Backin.

S-a povestit că, în timpul sau după Primul Război Mondial, un avion biplan a aterizat pe un câmp din apropierea satului. Atenția pilotului german a fost atrasă de forma circulară a localității, dorind să vadă cine locuiește într-un loc atât de frumos.

Situat la aproximativ 50 km vest de orașul Timișoara, Charlottenburg este singurul sat circular din România. Datorită caracterului său unic, satul cu formă rotundă a fost declarat monument istoric de către Ministerul Culturii.

Satul a fost înființat în jurul anului 1770 de 32 de familii de șvabi care au sosit în regiune ca parte a celei de-a doua etape de colonizare germană, provenind din Baden-Württemberg, Lorena și Tirolul de Sud. Istoricii afirmă că aceste familii au adus cu ele planurile pentru construirea satului circular. Frumoasele planuri de inspirație barocă s-au păstrat până în prezent.

„În mijlocul satului se află o fântână acoperită, cu apă foarte bună. În jurul fântânii se găsește un cerc perfect de duzi, în spatele căruia sunt casele cu grajduri și hambare. Urmează grădinile, unde oamenii cultivă vița-de-vie. Fiecare casă are aceeași înălțime și toate sunt dispuse la aceeași distanță una de cealaltă, într-un stil simetric plăcut; aceeași simetrie se regăsește și la cele patru intrări ale satului”, descria Johann Kaspar Steube Charlottenburg la 5 martie 1779.

Locuitorii satului erau în principal agricultori; doar câțiva lucrau în pădure sau în oraș. Una dintre tradițiile specifice zonei este vânătoarea. Domeniul din apropierea satului a fost folosit inițial de Curtea Regală a României, apoi de membrii Partidului Comunist și, ulterior, de vânători amatori din întreaga Europă.

Populația satului a atins maximul în anul 1880. Astăzi, Charlottenburg numără aproximativ 300 de locuitori, dintre care doar doi mai au origini șvăbești: Peter Trimper și Maria Ana Backin, ultimii șvabi ai satului.

Faună și biodiversitate

Datorită condițiilor pedoclimatice speciale, România se mândrește cu una dintre cele mai bogate faune din Europa. Pe lângă speciile locale de mari carnivore, de-a lungul timpului s-au stabilit și alte animale noi în aceste ecosisteme naturale favorabile. Ele s-au adaptat și au format populații viabile, contribuind la creșterea biodiversității. Acești „imigranți” au ajuns fie accidental, ca rezultat al fenomenelor naturale precum schimbările climatice sau în căutarea hranei, fie au fost introduși intenționat pentru vânătoare.

Cunoscut încă din antichitate pentru carnea sa gustoasă, muflonul – un strămoș al oilor sălbatice – trăia odinioară în toate regiunile muntoase ale zonei mediteraneene. Astăzi, el mai poate fi găsit doar în zone izolate din Corsica, Cipru și Sardinia, precum și în anumite regiuni îndepărtate ale Anatoliei.

În România, muflonii au fost introduși în sudul Dobrogei, în sud-estul țării, unde solul este stâncos, pădurile sunt bogate în izvoare, iar clima seamănă cu cea mediteraneană. Ion Bogdan, director al Direcției Silvice Constanța, oferă mai multe detalii:

„Padocul de la Negureni face parte dintr-o fermă intensivă de creștere a vânatului, axată în special pe creșterea muflonilor. Pe lângă muflon, creștem și căprioare și intenționăm să introducem și cerbul lopătar, începând din acest an. Avem 65 de mufloni într-un padoc de 270 de hectare. Înainte de anul 2004, când padocul a fost extins, acesta avea doar 1,5 hectare și adăpostea 15 mufloni, însă condițiile de viață nu erau bune. De aceea, am extins padocul și am adus încă 30 de exemplare tinere din Austria, care, împreună cu cele existente, au format o populație sănătoasă.”

Cerbul lopătar

Cerbul lopătar este un animal robust, puternic și impunător. Legătura sa mitologică cu soarele este explicată prin asocierea coarnelor sale lungi și ramificate cu razele soarelui sau cu ramurile unui copac. Aceste coarne se regenerează periodic, motiv pentru care cerbul este și un simbol al reînnoirii și rejuvenării în natură.

Este destul de neobișnuit ca o gospodărie tradițională românească, mai ales în nordul țării, să nu aibă cel puțin un cap de cerb, considerat protector al bunăstării familiei. De asemenea, se spune că cerbul lopătar este cel care arată drumul către lumină.

Ovidiu Ionescu, prodecan al Facultății de Silvicultură din Brașov, explică:

„Cerbul lopătar, sau Dama dama în latină, este o specie introdusă în România. Istoria sa este foarte interesantă și a fost apreciat pentru frumusețea sa încă din antichitate. Împărații romani au răspândit această specie în întregul imperiu. A ajuns în România ceva mai târziu, în perioada Imperiului Austro-Ungar, iar primele populații au fost stabilite în vestul țării.

Un rol major în răspândirea cerbului lopătar în România l-a avut Parcul de Vânătoare de la Șarlota, Banat, vestul României. Acesta a fost principala sursă de colonizare pentru întreaga țară, iar în timp au fost create aproximativ 40 de populații. În perioada regimului comunist, aceste populații existau în 27 de județe cu condiții favorabile. Cea mai mare populație se afla la Scornicești, locul de naștere al dictatorului Nicolae Ceaușescu, unde aveau loc numeroase partide de vânătoare prezidențiale. Apreciat atât pentru frumusețea sa, cât și pentru carnea gustoasă, cerbul lopătar s-a integrat foarte bine în fauna României, aducând un plus de valoare biodiversității.”

Domeniul de vânătoare Șarlota

În vestul României, la 44 km de Timișoara, se află cel mai vechi și cel mai mare domeniu de vânătoare din țară, înființat de coloniștii germani în anul 1771. Este vorba despre domeniul de vânătoare Șarlota (Charlottenburg în germană), care astăzi se întinde pe 1.200 de hectare de pădure.

Un chalet de vânătoare a fost construit aici în anul 1890, iar din 1902 împrejurimile și pădurile au început să fie transformate într-un parc de vânătoare, inițial pe o suprafață de 18 hectare. Parcul a fost populat cu cerbi lopătari aduși din Serbia, apoi din Boemia, Germania și Austria. Aristocrații veneau regulat aici pentru vânătoare și recreere.

După Primul Război Mondial, pădurea și parcul au fost confiscate de stat.

Regele pădurilor de la Șarlota este cerbul lopătar, iar zona se mândrește cu cea mai mare populație de cerbi lopătari din țară. Pădurile de aici sunt extrem de atractive pentru vânătorii din țară și din străinătate.

Pentru a celebra 110 ani de la înființarea Parcului de Vânătoare Șarlota, Romsilva – Regia Națională a Pădurilor – a deschis Muzeul de Vânătoare Charlottenburg, ca sursă de informare despre vânătoare și fauna din regiunea Banatului. Andrei Kiss, specialist al Muzeului Banatului din Timișoara, oferă mai multe detalii:

„Orice muzeu de științe ale naturii are rolul de a prezenta colecții și, în cadrul acestora, particularități ale naturii și, pe cât posibil, tot ceea ce implică biodiversitatea. O serie de principii biologice existente în lumea de astăzi, legate de cunoașterea și aprecierea biodiversității, pot fi regăsite într-un astfel de muzeu.”

În prezent, Romsilva administrează 11 padocuri de vânătoare, destinate creșterii unor specii precum cerbul lopătar, mistrețul, căpriorul sau muflonul.