Sinagoga din Cetate
Sinagoga din Cetate

Sinagoga din Cetate

Monument Sinagogă

Strada Mărășești 6, Timișoara, Romania

Despre

Sinagoga din Cetate este o clădire monumentală a Timișoarei, construită între anii 1863-1865, în stil eclectic, cu elemente ale stilului maur, după proiectul arhitectului Ignatz Schumann.

Inițiativa ridicării unei sinagogi mai încăpătoare în cartierul Cetate a aparținut rabinului Mauriciu Hirschfeld. Aceasta trebuia să găzduiască evenimentele importante ale comunității evreiești, aflată în continuă creștere din punct de vedere numeric în jurul anului 1849.

Sinagoga a fost inaugurată la data de 19 septembrie 1865. Clădirea a fost ridicată în plan dreptunghiular, ceea ce o particularizează fiind fațada cu cele două turnuri masive, terminate cu cupole. În partea de mijloc a fațadei principale se află o fereastră rotundă cu vitralii.

Sinagoga este înzestrată cu o orgă Wegenstein, instalată în anul 1866.

Placa de marmură de la intrare, inscripționată în limba maghiară, vorbește despre reinaugurarea sinagogii în anul 1868, în prezența împăratului Franz Iosef. Anul 1868 are importanță istorică sub două aspecte: este anul instituirii monarhiei dualiste austro-ungare, dar și anul dobândirii cetățeniei depline de către evreii din Imperiu.

Având în vedere scăderea numărului evreilor prin plecarea acestora în Israel după cel de-al doilea război mondial, sinagoga a fost închisă în anul 1985.

În anul 2001, Comunitatea Evreiască din Timișoara a cedat clădirea pentru o perioadă de 50 de ani Societății Filarmonica, pentru a fi utilizată ca sală de concerte.

Sinagoga a fost redeschisă în anul 2005, cu ocazia unui concert organizat de Societatea Filarmonica din Timișoara.

Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Alte sugestii

Cetăți, fortificații Monument
Bastionul Maria Theresia este o parte din vechea Cetate a Timișoarei, care a supraviețuit până astăzi, alături de fragmentele de zid din Parcul Botanic și din Calea Alexandru Ioan Cuza. Bastionul a fost construit între anii 1730-1735, inițial fiind denumit Ravelinul Depozitului de Proviant. Denumirea s-a schimbat în Maria Theresia în jurul anilor 1744-1745, aducându-se astfel un omagiu reginei. Bastionul Maria Theresia era destinat alimentelor. Alături de acesta, în Cetate mai funcționau 8 bastioane: Carol, Francisc, Iosef, Hamilton, Castelul, Mercy, Eugeniu, Elisabeth. În anul 1716, după cucerirea Timișoarei de către habsburgi, Cetatea Timișoarei a fost refăcută în întregime în stil Vauban, între anii 1723-1765, suprafața acesteia mărindu-se de 10 ori. Trei centuri în formă de stea înconjurau spațiul interior al cetății, iar accesul se făcea prin 3 porți: Viena, Petrovaradin şi Transilvania. În cadrul proiectului intitulat "Reabilitare şi revitalizare a fortificaţiei Cetăţii Timişoarei, Bastionul Theresia", finanţat prin programul PHARE 2005, Bastionul Maria Theresia a fost reamenajat, fiind redeschis publicului în anul 2010. În prezent, Bastionul Maria Theresia adăposteşte două expoziţii permanente ale Muzeului Banatului: "Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor" şi "Vioara – o pasiune de viaţă". Bastionul este folosit și ca pasaj, tot aici fiind găzduite spaţii comerciale, restaurante, baruri, un club şi o sală de evenimente. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/
Strada Hector, Timișoara, Romania