Palatul Dicasterial
Palatul Dicasterial

Palatul Dicasterial

Arhitectură Palat

Strada Palanca, Timișoara, Romania

Despre

După înfrângerea Republicii Maghiare înființate în anul 1849, Ungaria a fost împărțită în 5 țări de coroană. Una dintre acestea a fost Banatul Timișan și Voivodina Sârbească, cu capitala la Timișoara.

Se impunea construirea unui sediu al guvernului acestei țări de coroană. Astfel a apărut Palatul Dicasterial, cea mai mare clădire a Timișoarei acelor timpuri, fiind ridicat între anii 1855 și 1860, în stilul specific Renașterii italiene, utilizându-se elemente arhitecturale pe care le regăsim și la Palazzo Strozzi şi Palazzo Pitti din Florenţa. În anul în care clădirea a fost finalizată, Banatul a fost alipit din nou Ungariei, prin urmare nu mai era necesar un sediu al guvernului, Timișoara devenind capitală de județ.

Palatul a fost construit pe trei niveluri, având la început 273 de birouri, 34 de camere pentru servitori, 34 de bucătării, 65 de celarii, 27 de magazii, acestea fiind grupate în jurul a trei curți interioare.

În prezent, Palatul Dicasterial este sediul Judecătoriei Timișoara, al Tribunalului Timiș și al Curții de Apel.

Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; http://timisoara.eventya.eu/

Alte sugestii

Arhitectură Monument
Casa cu Lei este situată în Piața Unirii, pe latura nordică, fiind prima casă construită în această piață, în stil baroc, datată 1758. De-a lungul timpului, Casa cu Lei a avut mai multe denumiri, în funcție de destinația sa. Din anul 1840, clădirea a servit pe rând, drept sediu, ospătăriei „La Soarele de Aur”, băcăniei „La Câinele Alb” și prăvăliei „La Fluierul Mare”. La începutul secolului al XX-lea, când aparţinea firmei Weiss, casa a fost refăcută în stilul szeceszió, adăugându-se atunci cei doi lei sculptați în mărime naturală, pe acoperiș, aceștia dominând fațada casei și în prezent. Clădirea este cunoscută sub numele de „Casa cu Lei” sau „Casa comercială Weiss-Grünbaum”. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/
Piața Unirii, Timișoara, Romania
Arhitectură Monument
Casa cu axă de fier este unul dintre obiectivele turistice de referință ale orașului Timișoara. Este cunoscut faptul că în secolul al XVIII-lea fiecare casă din Timișoara trebuia să poarte o emblemă pentru a fi recunoscută. Casa aflată în Piața Ionel I.C. Brătianu nr. 1 prezintă un ax de fier cu o lungime de 2,5 metri, care seamănă cu osia unui car și care este montat la unghiul de întâlnire al zidurilor. Nu există foarte multe date istorice, dar legenda spune că axul de fier ar fi osia de la carul cu care Prințul Eugeniu de Savoia ar fi intrat în oraș la data de 18 octombrie 1716, învingându-i pe turci. Surse text și foto: http://www.opiniatimisoarei.ro/; https://timisoara.eventya.eu/
Piața Ionel I. C. Brătianu, Timișoara, Romania
Arhitectură Monument
Casa Brück este o bijuterie arhitecturală a orașului Timișoara, construită în stilurile Art Nouveau și secession și prezentând motive folclorice maghiare. Casa este localizată pe strada Mercy nr. 9, colț cu Piața Unirii, și a fost ridicată în anul 1910, după planurile arhitecților Székely László şi Arnold Merbl, la inițiativa proprietarului din acel moment, Salamon Brück. După construirea imobilului în anul 1910, Salamon Brück a înființat la parterul acestuia o farmacie, care funcționează și astăzi, păstrând o parte din mobilierul de altădată. De-a lungul timpului, clădirea s-a deteriorat. Norocul a făcut ca un italian, Gianluca Testa, venit cu afaceri la Timișoara în anul 1997, să conștientizeze importanța istorică, dar și valoarea imobilului unde achiziționase un apartament în anul 1999. Astfel încât nu a stat mult pe gânduri și a luat inițiativa să restaureze construcția, obținând autorizațiile necesare de la autoritățile competente. Lucrările de reabilitare au vizat nu numai fațada imobilului, ci și interiorul, fiind restaurate atât casa scării, cât și camerele, costurile lucrării ridicându-se la 300.000 euro. Clădirea și-a recăpătat strălucirea, atrăgând privirile tuturor celor ce ajung în zona centrală a Timișoarei. Surse text și foto: https://www.facebook.com/Casa-Bruck; https://timisoara.eventya.eu/
Piața Unirii 2, Timișoara, Romania
Arhitectură Palat
Palatul Episcopiei Romano-Catolice, situat în strada Augustin Pacha nr. 4, a fost construit începând cu anul 1743, clădirea fiind donată episcopiei romano-catolice de către împărăteasa Maria Terezia. Din anul 1783, clădirea devine reședință definitivă a episcopului catolic. Din punct de vedere al stilului arhitectural, se poate distinge stilul baroc, portalul prezentând unele elemente rococo. Episcopia romano-catolică din Timișoara este considerată succesoarea Episcopiei de Cenad, înființată în anul 1030. Transferată la Timișoara în anul 1738, este transformată în Episcopie de Timișoara în anul 1930. În perioada postbelică, episcopia a fost desființată, funcționând ca simplu decanat (protopopiat). După anul 1990 a fost reactivată și și-a redobândit clădirea, înființând aici un muzeu, unde pot fi văzute statui, tablouri și alte exponate religioase. La etaj se află 8 vitralii uriașe care înfățișează sfinți și martiri ai comunității catolice maghiare. Acestea au fost salvate și ascunse în perioada comunistă. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; http://timisoara.eventya.eu/
Palatul Episcopal Romano-Catolic, Strada Episcop Augustin Pacha, Timișoara, Romania
Arhitectură Palat
Palatul Weiss, situat pe Bulevardul Republicii nr. 2, a fost construit în anul 1912 pentru familia Weiss. Clădirea a fost proiectată de firma Arnold Merbl Co., după planurile lui Adalbert Szladek, iar frontonul a fost reproiectat de arhitectul Székely László. Stilul arhitectural este cel eclectic, influenţat de stilul anilor 1900, cu elemente specifice curentului secession. Frontonul principal al clădirii are vedere spre teatrul orașului, iar la parter se află mai multe magazine. Palatul are 27 de apartamente locuite, iar intrarea clădirii este pe strada Sf. Ioan. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; http://timisoara.eventya.eu/
Palatul Weiss, Bulevardul Republicii 2, Timișoara 300002, Romania
Arhitectură Palat
Palatul Széchenyi se află în Piața Victoriei nr. 8, fiind construit între anii 1900 și 1914 de Societatea Széchényi, după planurile arhitectului László Székely. Este considerat cea mai frumoasă clădire din Piața Victoriei datorită decorațiunilor bogate, a statuilor și a basoreliefurilor care o împodobesc. Palatul Széchenyi este realizat în stilul anilor 1900, prezentând elemente specifice curentului secession. În această clădire s-a aflat biroul arhitectului László Székely, unde şi-a efectuat perioada de practică profesională arhitectul Michael Wolf. Ulterior, acesta a preluat biroul de la Székely. În perioada interbelică, Wolf s-a remarcat ca fiind unul dintre cei mai buni arhitecţi ai Timişoarei. Sursă text: http://timisoara.eventya.eu/
Palatul Széchényi, Bulevardul Regele Ferdinand I, Timișoara, Romania
Arhitectură Palat
Palatul Lloyd este situat în Piața Victoriei nr. 2, fiind construit între anii 1910 și 1912, în stilul anilor 1900, prezentând elemente specifice curentului secession. Clădirea a fost realizată după planurile arhitectului Leopold Baumhorn și se înalță pe 3 etaje, având fațadele decorate și împodobite cu statui. Mult timp, în Palatul Lloyd au funcționat Bursa Agricolă și Clubul Lloyd. Din anul 1948, clădirea a devenit Palatul Politehnicii, fiind sediul Rectoratului Universității Politehnica din Timișoara. Dintre elementele decorative ale clădirii, se mai păstrează în prezent porțiuni de lambriuri, oglinzi, rămășițe din vitralii și câteva candelabre. Holul de la intrare este foarte frumos decorat. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; http://timisoara.eventya.eu/
Palatul Lloyd, Piața Victoriei 2, Timișoara 300006, Romania
Arhitectură Palat
Palatul Episcopal Ortodox Sârb, situat în Piața Unirii din Timișoara, este una dintre clădirile monumentale ale orașului. Palatul a fost construit între anii 1745-1748, în timpul episcopului ortodox sârb al Timișoarei, Gheorghie Popovici. Din punct de vedere arhitectural, clădirea a fost realizată în stil bizantin, inițial cu un singur etaj. În anul 1906, construcția a fost extinsă pe două străzi, iar fațada a suferit modificări, prin introducerea unor elemente specifice stilului baroc, după planurile arhitectului László Székely. În anul 1911 au fost adăugate decorațiuni preluate din arhitectura sârbească. Deasupra porții de la intrare se poate vedea stema Episcopiei ortodoxe sârbe de Timișoara. Palatul a fost construit pentru a servi drept reședință episcopală, fiind un important centru de credință și cultură ortodoxă. Din anul 1967, Palatul Episcopal Ortodox Sârb găzduiește o bogată colecție de artă bisericească din secolele XVII-XIX, formată din icoane de lemn şi pânză, gravuri provenite de la biserici şi mănăstiri ortodoxe, cărţi vechi, argintărie, portrete de episcopi ortodocşi sârbi. Tot aici se găsesc o bibliotecă şi o arhivă deosebit de valoroase, unde sunt păstrate şi planurile originale ale palatului. Sursă text: http://timisoara.eventya.eu/
Strada Gheorghe Lazăr 4, Timișoara, Romania
Arhitectură Palat
Palatul Dauerbach, cunoscut și sub denumirea de Palace, este o clădire monumentală situată în Piața Victoriei din Timișoara. Construită în anii 1912-1913, după planurile cunoscutului arhitect László Székely, clădirea impresionează prin îmbinarea armonioasă a stilurilor arhitectonice ale epocii: eclectic, Art Nouveau și baroc. Fațada clădirii este realizată într-un mod deosebit, fiind structurată într-o parte centrală și două părți laterale. Partea centrală este, la rândul ei, împărțită în 3 părți mai înalte, având la nivelul acoperișului 3 frontoane de forma unei acolade ogivale. Părțile laterale au câte 2 pilaștri, iar la nivelul superior au un fronton și un acoperiș mai scund. Încă de la darea în funcțiune a clădirii, la parter au fost deschise restaurantul și cafeneaua Palace, fiind amenajată și prima terasă în aer liber din oraș. Foarte mult timp, restaurantul a fost unul dintre cele mai apreciate în rândul înaltei societăți timișorene. Pe colțul nordic al clădirii a funcționat din anul 1913 o farmacie, care se bucură și astăzi de un bun renume în oraș. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; http://timisoara.eventya.eu/
Palatul Dauerbach, Timișoara, Romania