Monumentul Lupa Capitolina

Cazinoul Militar este situat în Piața Libertății, fiind cea mai valoroasă construcție militară, datând din secolul al XVIII-lea. Lucrările de construcție au fost finalizate în anul 1775, de-a lungul timpului clădirea fiind supraetajată și completată cu o terasă mare. Într-un decor rafinat, în sala mare de festivități a Cazinoului Militar aveau loc balurile ofițerilor, celebre în epoca respectivă. Aceasta scoate în evidență rolul important pe care l-a jucat clădirea în viața socială a tinerilor timișoreni din acele vremuri. În anul 1924 a fost organizată aici Expoziția de trandafiri, la care au fost prezentați pentru prima oară trandafirii negri și albaștri. Din anul 1996, clădirea Cazinoului Militar găzduiește Muzeul și Cercul Militar. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Casele Canonicilor reprezintă un ansamblu de 4 case, situat în Piața Unirii nr. 8, 9, 10 și 11. Casele datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și au format un singur edificiu, cu fațadă unitară, până după anul 1844. Toate casele au fost realizate inițial în stil baroc austriac, fiind refăcute după asediul din anul 1849 în stil clasicist și restaurate în anul 1980 după planurile arhitectului Șerban Sturza. Casa de la numărul 8, cunoscută sub denumirea de Casa Szervinatz, aparținea în anul 1828 lui Johann Szervinatz. În anul 1847, casa adăpostea ospătăria "La Trei Husari", pentru ca în anul 1852 să fie aici o fabrică de oţet. Casa de la numărul 9, cunoscută sub denumirea de Casa Nica Koszta, aparţinea în anul 1828 lui Nica Koszta, mai târziu funcţionând aici ospătăria "La Balotul din Ardeal". În anul 2009, casa a fost reabilitată în cadrul proiectului de cooperare româno-german „Reabilitarea prudentă şi revitalizarea economică a cartierelor istorice din Timişoara”, implementat de către Primăria Municipiului Timişoara şi Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ). Casa de la numărul 10 era cunoscută în anul 1828 sub denumirea de "Casa Canonicilor". Casa de la numărul 11 este Casa Krautwaschl, aparţinând în anul 1828 lui Franz Krautwaschl. În anul 1844 funcţiona aici ospătăria "La Struţ", emblema ospătăriei fiind reprezentată de un struţ vopsit în culoarea roşu. În decursul timpului, casa a fost sediul unor filiale de bănci, redacţii, partide politice. A fost reabilitată în anul 2009. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Comunităţii Ortodoxe este amplasată în Piaţa Unirii nr. 5, fiind construită de comunitatea ortodoxă înainte de anul 1828, pe locul unei case mai vechi datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Clădirea era folosită de creştinii ortodocşi români şi sârbi. Din punct de vedere arhitectural, clădirea aparţine stilului clasicist, cu unele influenţe baroce. Portalul de la intrare este mărginit de semicoloane dorice duble. Cele 6 deschideri de la parter, poziţionate în stânga şi în dreapta portalului de la intrare, au deasupra arcuri „in plin cintru”, caracteristice stilului clasicist. Cu ocazia restaurării din anul 1983, executată după planurile arhitectului Şerban Sturza, casei i s-a adăugat un fronton de acoperiş în stil baroc austriac. De-a lungul timpului, casa a avut mai multe întrebuinţări. Astfel, în anul 1823 funcţiona aici şcoala ortodoxă, pentru ca în anul 1847 casa să fie cunoscută cu numele de „Noua Casă Iliră”, având pivniţă de vinuri şi spaţii comerciale la parter. În anul 1853 funcţionau în acest spaţiu nouă prăvălii. După despărţirea bisericii ortodoxe române de cea sârbă, edificiul a rămas în proprietatea celei din urmă. În prezent, o parte din clădire este închiriată unor firme. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Ormós este situată în strada Episcop Augustin Pacha și servește drept sediu Bibliotecii Academiei Române - Filiala Timișoara. Este fosta casă Welauer, construită în anul 1891, purtând în prezent numele lui Ormós Zsigmond, care a achiziționat clădirea, modificând-o și transformând-o în muzeu al Societății de Istorie și Arheologie al cărui membru fondator era. Ormós Zsigmond a fost o personalitate marcantă a vieții culturale a Timișoarei, un colecționar și istoric de artă, care a îndeplinit și funcția de prefect al Comitatului Timiș. În această calitate, a lansat o invitație pentru subvenție, căutând să atragă cât mai mulți membri fondatori ai muzeului. Obiectele muzeistice colectate de Ormós Zsigmond, prin achiziții și donații, sunt expuse în cadrul Muzeului Banatului din Timișoara. Din anul 1941, în Casa Ormós a funcționat Biblioteca Comunală, iar din anul 1953 Biblioteca Academiei. Clădirea a fost construită în stilul eclectic al Renașterii germane și face parte din patrimoniul cultural național. De-a lungul timpului, basoreliefurile au dispărut, statuia zeiței Minerva fiind singura care s-a păstrat intactă pe fațada clădirii. Surse text și foto: https://debanat.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa cu Lei este situată în Piața Unirii, pe latura nordică, fiind prima casă construită în această piață, în stil baroc, datată 1758. De-a lungul timpului, Casa cu Lei a avut mai multe denumiri, în funcție de destinația sa. Din anul 1840, clădirea a servit pe rând, drept sediu, ospătăriei „La Soarele de Aur”, băcăniei „La Câinele Alb” și prăvăliei „La Fluierul Mare”. La începutul secolului al XX-lea, când aparţinea firmei Weiss, casa a fost refăcută în stilul szeceszió, adăugându-se atunci cei doi lei sculptați în mărime naturală, pe acoperiș, aceștia dominând fațada casei și în prezent. Clădirea este cunoscută sub numele de „Casa cu Lei” sau „Casa comercială Weiss-Grünbaum”. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa cu axă de fier este unul dintre obiectivele turistice de referință ale orașului Timișoara. Este cunoscut faptul că în secolul al XVIII-lea fiecare casă din Timișoara trebuia să poarte o emblemă pentru a fi recunoscută. Casa aflată în Piața Ionel I.C. Brătianu nr. 1 prezintă un ax de fier cu o lungime de 2,5 metri, care seamănă cu osia unui car și care este montat la unghiul de întâlnire al zidurilor. Nu există foarte multe date istorice, dar legenda spune că axul de fier ar fi osia de la carul cu care Prințul Eugeniu de Savoia ar fi intrat în oraș la data de 18 octombrie 1716, învingându-i pe turci. Surse text și foto: http://www.opiniatimisoarei.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Brück este o bijuterie arhitecturală a orașului Timișoara, construită în stilurile Art Nouveau și secession și prezentând motive folclorice maghiare. Casa este localizată pe strada Mercy nr. 9, colț cu Piața Unirii, și a fost ridicată în anul 1910, după planurile arhitecților Székely László şi Arnold Merbl, la inițiativa proprietarului din acel moment, Salamon Brück. După construirea imobilului în anul 1910, Salamon Brück a înființat la parterul acestuia o farmacie, care funcționează și astăzi, păstrând o parte din mobilierul de altădată. De-a lungul timpului, clădirea s-a deteriorat. Norocul a făcut ca un italian, Gianluca Testa, venit cu afaceri la Timișoara în anul 1997, să conștientizeze importanța istorică, dar și valoarea imobilului unde achiziționase un apartament în anul 1999. Astfel încât nu a stat mult pe gânduri și a luat inițiativa să restaureze construcția, obținând autorizațiile necesare de la autoritățile competente. Lucrările de reabilitare au vizat nu numai fațada imobilului, ci și interiorul, fiind restaurate atât casa scării, cât și camerele, costurile lucrării ridicându-se la 300.000 euro. Clădirea și-a recăpătat strălucirea, atrăgând privirile tuturor celor ce ajung în zona centrală a Timișoarei. Surse text și foto: https://www.facebook.com/Casa-Bruck; https://timisoara.eventya.eu/

Palatul Episcopiei Romano-Catolice, situat în strada Augustin Pacha nr. 4, a fost construit începând cu anul 1743, clădirea fiind donată episcopiei romano-catolice de către împărăteasa Maria Terezia. Din anul 1783, clădirea devine reședință definitivă a episcopului catolic. Din punct de vedere al stilului arhitectural, se poate distinge stilul baroc, portalul prezentând unele elemente rococo. Episcopia romano-catolică din Timișoara este considerată succesoarea Episcopiei de Cenad, înființată în anul 1030. Transferată la Timișoara în anul 1738, este transformată în Episcopie de Timișoara în anul 1930. În perioada postbelică, episcopia a fost desființată, funcționând ca simplu decanat (protopopiat). După anul 1990 a fost reactivată și și-a redobândit clădirea, înființând aici un muzeu, unde pot fi văzute statui, tablouri și alte exponate religioase. La etaj se află 8 vitralii uriașe care înfățișează sfinți și martiri ai comunității catolice maghiare. Acestea au fost salvate și ascunse în perioada comunistă. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; http://timisoara.eventya.eu/

După înfrângerea Republicii Maghiare înființate în anul 1849, Ungaria a fost împărțită în 5 țări de coroană. Una dintre acestea a fost Banatul Timișan și Voivodina Sârbească, cu capitala la Timișoara. Se impunea construirea unui sediu al guvernului acestei țări de coroană. Astfel a apărut Palatul Dicasterial, cea mai mare clădire a Timișoarei acelor timpuri, fiind ridicat între anii 1855 și 1860, în stilul specific Renașterii italiene, utilizându-se elemente arhitecturale pe care le regăsim și la Palazzo Strozzi şi Palazzo Pitti din Florenţa. În anul în care clădirea a fost finalizată, Banatul a fost alipit din nou Ungariei, prin urmare nu mai era necesar un sediu al guvernului, Timișoara devenind capitală de județ. Palatul a fost construit pe trei niveluri, având la început 273 de birouri, 34 de camere pentru servitori, 34 de bucătării, 65 de celarii, 27 de magazii, acestea fiind grupate în jurul a trei curți interioare. În prezent, Palatul Dicasterial este sediul Judecătoriei Timișoara, al Tribunalului Timiș și al Curții de Apel. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; http://timisoara.eventya.eu/