Primăria Veche

Casa cu Lei este situată în Piața Unirii, pe latura nordică, fiind prima casă construită în această piață, în stil baroc, datată 1758. De-a lungul timpului, Casa cu Lei a avut mai multe denumiri, în funcție de destinația sa. Din anul 1840, clădirea a servit pe rând, drept sediu, ospătăriei „La Soarele de Aur”, băcăniei „La Câinele Alb” și prăvăliei „La Fluierul Mare”. La începutul secolului al XX-lea, când aparţinea firmei Weiss, casa a fost refăcută în stilul szeceszió, adăugându-se atunci cei doi lei sculptați în mărime naturală, pe acoperiș, aceștia dominând fațada casei și în prezent. Clădirea este cunoscută sub numele de „Casa cu Lei” sau „Casa comercială Weiss-Grünbaum”. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa cu axă de fier este unul dintre obiectivele turistice de referință ale orașului Timișoara. Este cunoscut faptul că în secolul al XVIII-lea fiecare casă din Timișoara trebuia să poarte o emblemă pentru a fi recunoscută. Casa aflată în Piața Ionel I.C. Brătianu nr. 1 prezintă un ax de fier cu o lungime de 2,5 metri, care seamănă cu osia unui car și care este montat la unghiul de întâlnire al zidurilor. Nu există foarte multe date istorice, dar legenda spune că axul de fier ar fi osia de la carul cu care Prințul Eugeniu de Savoia ar fi intrat în oraș la data de 18 octombrie 1716, învingându-i pe turci. Surse text și foto: http://www.opiniatimisoarei.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Brück este o bijuterie arhitecturală a orașului Timișoara, construită în stilurile Art Nouveau și secession și prezentând motive folclorice maghiare. Casa este localizată pe strada Mercy nr. 9, colț cu Piața Unirii, și a fost ridicată în anul 1910, după planurile arhitecților Székely László şi Arnold Merbl, la inițiativa proprietarului din acel moment, Salamon Brück. După construirea imobilului în anul 1910, Salamon Brück a înființat la parterul acestuia o farmacie, care funcționează și astăzi, păstrând o parte din mobilierul de altădată. De-a lungul timpului, clădirea s-a deteriorat. Norocul a făcut ca un italian, Gianluca Testa, venit cu afaceri la Timișoara în anul 1997, să conștientizeze importanța istorică, dar și valoarea imobilului unde achiziționase un apartament în anul 1999. Astfel încât nu a stat mult pe gânduri și a luat inițiativa să restaureze construcția, obținând autorizațiile necesare de la autoritățile competente. Lucrările de reabilitare au vizat nu numai fațada imobilului, ci și interiorul, fiind restaurate atât casa scării, cât și camerele, costurile lucrării ridicându-se la 300.000 euro. Clădirea și-a recăpătat strălucirea, atrăgând privirile tuturor celor ce ajung în zona centrală a Timișoarei. Surse text și foto: https://www.facebook.com/Casa-Bruck; https://timisoara.eventya.eu/

Catedrala Sârbă, cu hramul Înălţarea Domnului, este situată în Piaţa Unirii, vis-à-vis de Domul Romano-Catolic. Intrarea în biserică se face din strada Emanoil Ungureanu, paralelă cu piaţa, lăcaşul de cult fiind poziţionat cu altarul spre est. Alături se găsește sediul Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timișoara. Catedrala Sârbă a fost construită din piatră şi cărămidă între anii 1745-1748, în timpul episcopului ortodox sârb de Timişoara, Gheorghie Popovici. Din punct de vedere arhitectural, edificiul a fost ridicat în stil baroc, cu elemente clasiciste, iar interiorul este splendid, fiind pictat de Constantin Daniel, supranumit "Tizian al Banatului". Lemnăria bisericii a fost realizată de fraţii Ianici. Catapeteasma poate fi considerată la rândul ei o capodoperă. Din motive de ordin politic, turlele bisericii au putut fi înălţate abia în anul 1791, cu ocazia unei restaurări. Din anul 1964, biserica a fost declarată monument istoric. Surse text și foto: http://www.opiniatimisoarei.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Catedrala Mitropolitană, situată în Piața Victoriei, este cel mai mare lăcaș de cult al Timișoarei, fiind declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura și sculptura sa. Necesitatea construirii acestei catedrale a apărut în contextul politic al Marii Uniri de la 1918. Din acel moment, ortodoxia începe să fie încurajată, în anul 1926 reînființându-se vechea parohie din Cetate, iar în anul 1939 înființându-se Episcopia Timişoarei, devenită ulterior Mitropolia Banatului. Proiectul impresionantei catedrale a fost încredințat arhitectului Ioan Traianescu, iar piatra de temelie a construcției a fost pusă în anul 1936, slujba de sfințire făcându-se de către episcopul Andrei Magieru. Clopotele și crucile catedralei au fost sfințite în anul 1938, iar inaugurarea lăcașului s-a făcut în anul 1946, în prezența Regelui Mihai I al României și a patriarhului Nicodim Munteanu. Finisajele, picturile interioare și cele exterioare au fost finalizate abia în anul 1956, fiind întârziate de cel de-al doilea război mondial. Din punct de vedere al stilului arhitectural, se poate observa îmbinarea tradiției religioase romane cu cea bizantină și moldovenească. Din cauza terenului mlăştinos, edificiul are la bază o placă de beton susţinută de peste 1.000 de piloni de beton armat, înfipţi la 20 metri adâncime. Pereții exteriori sunt decorați cu cărămidă aparentă de culoare roșie și galben-portocalie, clădirea fiind acoperită cu țiglă smălțuită colorată în culorile steagului României, pe fond verde. Este cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri). Suprafața totală construită este de 1.542 metri. Catedrala are 11 turle, din care cea mai înaltă atinge 83,7 metri. Cele 7 clopote au o greutate totală de 8.000 kg. Armonizarea acestora a fost realizată de cunoscutul compozitor Sabin Drăgoi. Catedrala adăposteşte moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, considerat protectorul ortodocșilor români din Banat, fost episcop al Timișoarei între anii 1651 și 1655. Pe latura dinspre altar a subsolului se află necropola mitropoliților Banatului. La subsol pot fi văzute o bogată colecţie de artă bisericească bănăţeană veche şi o valoroasă colecţie de icoane. Muzeul deţine 3.000 de cărţi bisericeşti rare, peste 800 de icoane şi picturi, peste 130 de obiecte bisericeşti. Se găsesc aici manuscrise românești timpurii: Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Cazania lui Varlaam (1643). Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Sinagoga din Iosefin, denumită și Templul Ortodox, este construită între anii 1906 și 1910, în stil eclectic, cu elemente maure și neogotice. În prezent, este singura sinagogă funcțională din Timișoara, comunitatea evreiască de aici numărând aproximativ 600 de membri. În Sinagoga din Iosefin, evreii din oraș se întâlnesc de sărbători sau vineri seara și sâmbătă dimineața, la slujbă. Sinagoga găzduiește și un eveniment deosebit pentru comunitatea evreiască, Bar Mitzvah - ceremonialul de confirmare a băiatului de 13 ani în adult. Tot aici se oficiază și marile slujbe ale Anului Nou sau Ros Hasana. Sărbătoarea începe din prima zi a Anului Nou după rit mozaic, încheindu-se 10 zile mai târziu cu postul foarte strict de Iom Kipur. Surse text și foto: https://ro.wikipedia.org/; https://timisoara.eventya.eu/

Sinagoga din Fabric, cunoscută și sub denumirea de Sinagoga Nouă sau Sinagoga Maură, a fost construită între anii 1895 și 1899, în stil neomaur, prezentând și elemente specifice stilului neorenascentist italian. Construcția a fost realizată după proiectul arhitectului maghiar Lipót Baumhorn. Este o clădire în plan pătrat, cu numeroase turnuri și cupole. Impresionantă este cupola centrală, prevăzută cu 8 rozete și racordată la zidurile exterioare prin arce semicirculare adânci. În interior se află o orgă construită de Leopold Wegenstein. Sinagoga a fost inaugurată la data de 3 septembrie 1899. A aparținut comunității evreilor spanioli din Fabric. Având în vedere scăderea numărului de evrei prin plecarea acestora în Israel după cel de-al doilea război mondial, Sinagoga din Fabric a fost închisă în anul 1985. În anul 2009, Comunitatea Evreilor din Timișoara a cedat clădirea sinagogii Teatrului Național din Timișoara pentru o perioadă de 35 de ani, în vederea transformării ei în sală de spectacole. Surse text și foto: https://ro.m.wikipedia.org/; https://timisoara.eventya.eu/

Sinagoga din Cetate este o clădire monumentală a Timișoarei, construită între anii 1863-1865, în stil eclectic, cu elemente ale stilului maur, după proiectul arhitectului Ignatz Schumann. Inițiativa ridicării unei sinagogi mai încăpătoare în cartierul Cetate a aparținut rabinului Mauriciu Hirschfeld. Aceasta trebuia să găzduiască evenimentele importante ale comunității evreiești, aflată în continuă creștere din punct de vedere numeric în jurul anului 1849. Sinagoga a fost inaugurată la data de 19 septembrie 1865. Clădirea a fost ridicată în plan dreptunghiular, ceea ce o particularizează fiind fațada cu cele două turnuri masive, terminate cu cupole. În partea de mijloc a fațadei principale se află o fereastră rotundă cu vitralii. Sinagoga este înzestrată cu o orgă Wegenstein, instalată în anul 1866. Placa de marmură de la intrare, inscripționată în limba maghiară, vorbește despre reinaugurarea sinagogii în anul 1868, în prezența împăratului Franz Iosef. Anul 1868 are importanță istorică sub două aspecte: este anul instituirii monarhiei dualiste austro-ungare, dar și anul dobândirii cetățeniei depline de către evreii din Imperiu. Având în vedere scăderea numărului evreilor prin plecarea acestora în Israel după cel de-al doilea război mondial, sinagoga a fost închisă în anul 1985. În anul 2001, Comunitatea Evreiască din Timișoara a cedat clădirea pentru o perioadă de 50 de ani Societății Filarmonica, pentru a fi utilizată ca sală de concerte. Sinagoga a fost redeschisă în anul 2005, cu ocazia unui concert organizat de Societatea Filarmonica din Timișoara. Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Castelul Huniade este o clădire monument istoric, cea mai veche din Timișoara, fiind martora celor mai importante evenimente din viața cetății, de-a lungul a sute de veacuri. Având în vedere frământările politice din Ungaria secolului al XIV-lea, regele Carol Robert de Anjou și-a mutat reședința la Timișoara, construind aici un castel puternic fortificat. Construcția, ridicată pe o insulă, a fost finalizată în anul 1315, înconjurând o curte imensă de formă patrulateră și fiind legată de restul orașului printr-o punte mobilă. Castelul a fost refăcut între anii 1443-1447 de către Ioan de Hunedoara, comite de Timiș. După reconstrucție, clădirea a servit drept reședință tuturor regilor, căpitanilor de oști, precum și nobililor care poposeau în Timișoara. Chiar și în timpul ocupației otomane, beilerbeiul Vilaietului de Timișoara locuia la castel. Clădirea castelului a fost deteriorată în timpul asediului cetății de către armata austriacă, starea acesteia agravându-se în timpul Revoluției din anii 1848-1849. Castelul a fost reconstruit în cadrul unei perioade de 7 ani, fațada fiind modificată substanțial. În prezent, castelul păstrează foarte puțin din arhitectura inițială, dar și-a menținut amplasarea în jurul curții patrulatere, fiind dominat de un turn-donjon de mică înălţime, decorat cu creneluri la extremitatea superioară. Intrarea principală este flancată de doi pilaștri masivi, care au în partea superioară câte o colecție de arme specifice Evului Mediu, relevând aspectul gotic al castelului. Din anul 1947, clădirea Castelului Huniade servește drept sediu al Muzeului Banatului, găzduind secțiile de istorie și de științele naturii. În prezent, Castelul Huniade se află în reparații, Muzeul Național al Banatului fiind găzduit de Bastionul Therezian. Surse text și foto: https://www.facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial/; https://timisoara.eventya.eu/