Bastionul Maria Theresia

Casele Canonicilor reprezintă un ansamblu de 4 case, situat în Piața Unirii nr. 8, 9, 10 și 11. Casele datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și au format un singur edificiu, cu fațadă unitară, până după anul 1844. Toate casele au fost realizate inițial în stil baroc austriac, fiind refăcute după asediul din anul 1849 în stil clasicist și restaurate în anul 1980 după planurile arhitectului Șerban Sturza. Casa de la numărul 8, cunoscută sub denumirea de Casa Szervinatz, aparținea în anul 1828 lui Johann Szervinatz. În anul 1847, casa adăpostea ospătăria "La Trei Husari", pentru ca în anul 1852 să fie aici o fabrică de oţet. Casa de la numărul 9, cunoscută sub denumirea de Casa Nica Koszta, aparţinea în anul 1828 lui Nica Koszta, mai târziu funcţionând aici ospătăria "La Balotul din Ardeal". În anul 2009, casa a fost reabilitată în cadrul proiectului de cooperare româno-german „Reabilitarea prudentă şi revitalizarea economică a cartierelor istorice din Timişoara”, implementat de către Primăria Municipiului Timişoara şi Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ). Casa de la numărul 10 era cunoscută în anul 1828 sub denumirea de "Casa Canonicilor". Casa de la numărul 11 este Casa Krautwaschl, aparţinând în anul 1828 lui Franz Krautwaschl. În anul 1844 funcţiona aici ospătăria "La Struţ", emblema ospătăriei fiind reprezentată de un struţ vopsit în culoarea roşu. În decursul timpului, casa a fost sediul unor filiale de bănci, redacţii, partide politice. A fost reabilitată în anul 2009. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Comunităţii Ortodoxe este amplasată în Piaţa Unirii nr. 5, fiind construită de comunitatea ortodoxă înainte de anul 1828, pe locul unei case mai vechi datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Clădirea era folosită de creştinii ortodocşi români şi sârbi. Din punct de vedere arhitectural, clădirea aparţine stilului clasicist, cu unele influenţe baroce. Portalul de la intrare este mărginit de semicoloane dorice duble. Cele 6 deschideri de la parter, poziţionate în stânga şi în dreapta portalului de la intrare, au deasupra arcuri „in plin cintru”, caracteristice stilului clasicist. Cu ocazia restaurării din anul 1983, executată după planurile arhitectului Şerban Sturza, casei i s-a adăugat un fronton de acoperiş în stil baroc austriac. De-a lungul timpului, casa a avut mai multe întrebuinţări. Astfel, în anul 1823 funcţiona aici şcoala ortodoxă, pentru ca în anul 1847 casa să fie cunoscută cu numele de „Noua Casă Iliră”, având pivniţă de vinuri şi spaţii comerciale la parter. În anul 1853 funcţionau în acest spaţiu nouă prăvălii. După despărţirea bisericii ortodoxe române de cea sârbă, edificiul a rămas în proprietatea celei din urmă. În prezent, o parte din clădire este închiriată unor firme. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Ormós este situată în strada Episcop Augustin Pacha și servește drept sediu Bibliotecii Academiei Române - Filiala Timișoara. Este fosta casă Welauer, construită în anul 1891, purtând în prezent numele lui Ormós Zsigmond, care a achiziționat clădirea, modificând-o și transformând-o în muzeu al Societății de Istorie și Arheologie al cărui membru fondator era. Ormós Zsigmond a fost o personalitate marcantă a vieții culturale a Timișoarei, un colecționar și istoric de artă, care a îndeplinit și funcția de prefect al Comitatului Timiș. În această calitate, a lansat o invitație pentru subvenție, căutând să atragă cât mai mulți membri fondatori ai muzeului. Obiectele muzeistice colectate de Ormós Zsigmond, prin achiziții și donații, sunt expuse în cadrul Muzeului Banatului din Timișoara. Din anul 1941, în Casa Ormós a funcționat Biblioteca Comunală, iar din anul 1953 Biblioteca Academiei. Clădirea a fost construită în stilul eclectic al Renașterii germane și face parte din patrimoniul cultural național. De-a lungul timpului, basoreliefurile au dispărut, statuia zeiței Minerva fiind singura care s-a păstrat intactă pe fațada clădirii. Surse text și foto: https://debanat.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa cu Lei este situată în Piața Unirii, pe latura nordică, fiind prima casă construită în această piață, în stil baroc, datată 1758. De-a lungul timpului, Casa cu Lei a avut mai multe denumiri, în funcție de destinația sa. Din anul 1840, clădirea a servit pe rând, drept sediu, ospătăriei „La Soarele de Aur”, băcăniei „La Câinele Alb” și prăvăliei „La Fluierul Mare”. La începutul secolului al XX-lea, când aparţinea firmei Weiss, casa a fost refăcută în stilul szeceszió, adăugându-se atunci cei doi lei sculptați în mărime naturală, pe acoperiș, aceștia dominând fațada casei și în prezent. Clădirea este cunoscută sub numele de „Casa cu Lei” sau „Casa comercială Weiss-Grünbaum”. Surse text și foto: http://www.timisoara-info.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa cu axă de fier este unul dintre obiectivele turistice de referință ale orașului Timișoara. Este cunoscut faptul că în secolul al XVIII-lea fiecare casă din Timișoara trebuia să poarte o emblemă pentru a fi recunoscută. Casa aflată în Piața Ionel I.C. Brătianu nr. 1 prezintă un ax de fier cu o lungime de 2,5 metri, care seamănă cu osia unui car și care este montat la unghiul de întâlnire al zidurilor. Nu există foarte multe date istorice, dar legenda spune că axul de fier ar fi osia de la carul cu care Prințul Eugeniu de Savoia ar fi intrat în oraș la data de 18 octombrie 1716, învingându-i pe turci. Surse text și foto: http://www.opiniatimisoarei.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Casa Brück este o bijuterie arhitecturală a orașului Timișoara, construită în stilurile Art Nouveau și secession și prezentând motive folclorice maghiare. Casa este localizată pe strada Mercy nr. 9, colț cu Piața Unirii, și a fost ridicată în anul 1910, după planurile arhitecților Székely László şi Arnold Merbl, la inițiativa proprietarului din acel moment, Salamon Brück. După construirea imobilului în anul 1910, Salamon Brück a înființat la parterul acestuia o farmacie, care funcționează și astăzi, păstrând o parte din mobilierul de altădată. De-a lungul timpului, clădirea s-a deteriorat. Norocul a făcut ca un italian, Gianluca Testa, venit cu afaceri la Timișoara în anul 1997, să conștientizeze importanța istorică, dar și valoarea imobilului unde achiziționase un apartament în anul 1999. Astfel încât nu a stat mult pe gânduri și a luat inițiativa să restaureze construcția, obținând autorizațiile necesare de la autoritățile competente. Lucrările de reabilitare au vizat nu numai fațada imobilului, ci și interiorul, fiind restaurate atât casa scării, cât și camerele, costurile lucrării ridicându-se la 300.000 euro. Clădirea și-a recăpătat strălucirea, atrăgând privirile tuturor celor ce ajung în zona centrală a Timișoarei. Surse text și foto: https://www.facebook.com/Casa-Bruck; https://timisoara.eventya.eu/

Catedrala Sârbă, cu hramul Înălţarea Domnului, este situată în Piaţa Unirii, vis-à-vis de Domul Romano-Catolic. Intrarea în biserică se face din strada Emanoil Ungureanu, paralelă cu piaţa, lăcaşul de cult fiind poziţionat cu altarul spre est. Alături se găsește sediul Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timișoara. Catedrala Sârbă a fost construită din piatră şi cărămidă între anii 1745-1748, în timpul episcopului ortodox sârb de Timişoara, Gheorghie Popovici. Din punct de vedere arhitectural, edificiul a fost ridicat în stil baroc, cu elemente clasiciste, iar interiorul este splendid, fiind pictat de Constantin Daniel, supranumit "Tizian al Banatului". Lemnăria bisericii a fost realizată de fraţii Ianici. Catapeteasma poate fi considerată la rândul ei o capodoperă. Din motive de ordin politic, turlele bisericii au putut fi înălţate abia în anul 1791, cu ocazia unei restaurări. Din anul 1964, biserica a fost declarată monument istoric. Surse text și foto: http://www.opiniatimisoarei.ro/; https://timisoara.eventya.eu/

Catedrala Mitropolitană, situată în Piața Victoriei, este cel mai mare lăcaș de cult al Timișoarei, fiind declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura și sculptura sa. Necesitatea construirii acestei catedrale a apărut în contextul politic al Marii Uniri de la 1918. Din acel moment, ortodoxia începe să fie încurajată, în anul 1926 reînființându-se vechea parohie din Cetate, iar în anul 1939 înființându-se Episcopia Timişoarei, devenită ulterior Mitropolia Banatului. Proiectul impresionantei catedrale a fost încredințat arhitectului Ioan Traianescu, iar piatra de temelie a construcției a fost pusă în anul 1936, slujba de sfințire făcându-se de către episcopul Andrei Magieru. Clopotele și crucile catedralei au fost sfințite în anul 1938, iar inaugurarea lăcașului s-a făcut în anul 1946, în prezența Regelui Mihai I al României și a patriarhului Nicodim Munteanu. Finisajele, picturile interioare și cele exterioare au fost finalizate abia în anul 1956, fiind întârziate de cel de-al doilea război mondial. Din punct de vedere al stilului arhitectural, se poate observa îmbinarea tradiției religioase romane cu cea bizantină și moldovenească. Din cauza terenului mlăştinos, edificiul are la bază o placă de beton susţinută de peste 1.000 de piloni de beton armat, înfipţi la 20 metri adâncime. Pereții exteriori sunt decorați cu cărămidă aparentă de culoare roșie și galben-portocalie, clădirea fiind acoperită cu țiglă smălțuită colorată în culorile steagului României, pe fond verde. Este cea mai înaltă biserică din România (90,5 metri). Suprafața totală construită este de 1.542 metri. Catedrala are 11 turle, din care cea mai înaltă atinge 83,7 metri. Cele 7 clopote au o greutate totală de 8.000 kg. Armonizarea acestora a fost realizată de cunoscutul compozitor Sabin Drăgoi. Catedrala adăposteşte moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, considerat protectorul ortodocșilor români din Banat, fost episcop al Timișoarei între anii 1651 și 1655. Pe latura dinspre altar a subsolului se află necropola mitropoliților Banatului. La subsol pot fi văzute o bogată colecţie de artă bisericească bănăţeană veche şi o valoroasă colecţie de icoane. Muzeul deţine 3.000 de cărţi bisericeşti rare, peste 800 de icoane şi picturi, peste 130 de obiecte bisericeşti. Se găsesc aici manuscrise românești timpurii: Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Cazania lui Varlaam (1643). Sursă text: https://timisoara.eventya.eu/

Sinagoga din Iosefin, denumită și Templul Ortodox, este construită între anii 1906 și 1910, în stil eclectic, cu elemente maure și neogotice. În prezent, este singura sinagogă funcțională din Timișoara, comunitatea evreiască de aici numărând aproximativ 600 de membri. În Sinagoga din Iosefin, evreii din oraș se întâlnesc de sărbători sau vineri seara și sâmbătă dimineața, la slujbă. Sinagoga găzduiește și un eveniment deosebit pentru comunitatea evreiască, Bar Mitzvah - ceremonialul de confirmare a băiatului de 13 ani în adult. Tot aici se oficiază și marile slujbe ale Anului Nou sau Ros Hasana. Sărbătoarea începe din prima zi a Anului Nou după rit mozaic, încheindu-se 10 zile mai târziu cu postul foarte strict de Iom Kipur. Surse text și foto: https://ro.wikipedia.org/; https://timisoara.eventya.eu/